A început Turul Franţei 2014, cea de a 101-a ediţie

Marco Pantani Piratul

Astăzi a început Turul Franţei 2014, cea de a 101-a ediţie a celui mai titrat tur ciclist al lumii, care în continuare este transmis de către Eurosport şi eu nu m-am uitat la prima etapă a acestuia, care este încă în desfăşurare, dacă ţinem cont de grila de programe a postului de televiziune respectiv.

Înainte eram la curent cu tot ceea ce se întâmpla în ciclism şi urmăream toate cele trei tururi importante: cel al Italiei, al Franţei şi al Spaniei.

În ultimii ani am mai vizionat, din când în când, doar câteva dintre etapele acestor întreceri sportive pe două roţi, deoarece şi-au pierdut mult din farmecul de odinioară.

Nu-l mai avem pe „Piratul” Marco Pantani şi a lui bandană, cel care făcea spectacol de fiecare dată când avea în faţă câte o căţărare de dovedit şi care-şi lăsa în urmă toţi oponenţii. Evident, se dopa la fel ca toţi sportivii de frunte ai acestei discipline, deoarece, oricât de imoral ar suna, lumea are nevoie de eroi şi oricine a dat două pedale la viaţa lui, ştie cât este de greu ceea ce fac aceşti ciclişti în toate etapele şi mai ales în cele montane.

Trebuie să ai atât un fizic cât şi un psihic de fier, iar pe lângă acestea, dacă mai vrei să faci şi spectacol, ai nevoie şi de acele întăritoare, fie că vorbim de eritropoietină de a nu ştiu câta generaţie, creatină sau orice altceva. Unii au fost prinşi mai repede, aşa cum este cazul lui Marco Pantani, alţii mult mai târziu, dacă discutăm de Lance Armstrong.

Pe cicliştii „curaţi”, căci există şi astfel de persoane, îi observi în toate etapele de munte, deoarece vor fi cei care ajung la finiş ultimii, de multe ori fiind eliminaţi din concurs, pentru că depăşesc timpul limită în care pot face acest lucru.

Marco Pantani a dispărut dintre noi în 2004, anul în care a luat decizia regretabilă de a se sinucide şi odată cu el a pierit şi bandana permisă pe căţărările din Turul Italiei, deoarece s-a considerat, chiar dacă vitezele pe urcare sunt mici, că pune în pericol integritatea cicliştilor, aşa că purtarea permanentă a căştii de protecţie a devenit obligatorie şi acolo.

Pe lângă Marco Pantani, mai erau şi alţi ciclişti fenomenali, precum Jan Ullrich, cel care avea cea mai mare forţă de împingere în pedale, care îi permitea să pedaleze aşezat pe şa, în unele etape de munte, atunci când ceilalţi de pe lângă el gâfâiau ridicaţi din ea.

Nici comentatorii nu mai sunt de calitatea celor din trecut. Cei doi Radu, Banciu şi Naum, făceau o pereche formidabilă, una deosebit de amuzantă, interesantă, profesionistă.

Dacă tot ceea ce îţi făcea plăcere înainte, a dispărut în prezent, este bine să laşi trecutul în spate şi să-ţi aminteşti de el mereu cu plăcere, decât să-l dezgropi cu fiecare ocazie pe care o ai, în încercarea de a trezi sentimente care nu vor mai fi niciodată la aceeaşi intensitate, precum cele de demult.

Şi acest lucru este valabil pentru tot ceea ce facem în viaţă, nu numai atunci când discutăm despre ciclism.

Foto: abcoco

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *