Alegere nume blog

alegere nume site

Nu m-am mirat prea tare când am primit un mesaj pe forumul de securitate/hacking RST, de la un membru înregistrat pe la începuturile acestuia şi care are statutul de V.I.P.

Acesta mă întreba de unde am reuşit să fac rost de un domeniu din trei caractere.

Spun că nu m-am mirat, deoarece ştie el ce ştie despre domeniile scurte, fiind foarte greu de gasit cele care au o oarecare însemnătate sau chiar şi fără.

Mă pricep la cum ar trebui să arate un domeniu Internet, dovada fiind concursurile pe care le-am câştigat pe site-uri de genu’ prizes.org, site al lu’ Google care a fost închis la începutul anului acesta.

Domenii precum proartpanels.com, sunt rodul muncii mele, fiind răsplătit cu mulţumiri verzi.

Blogul meu trebuia să se numească kui.ro, dar din cauza faptului că nu eram decis dacă să-mi deschid blog sau nu, numele a fost înregistrat de altcineva. Este de discutat şi seriozitatea celor care deţin listele unde tu cauţi domenii, pentru că nu mi se pare normal să fie vândute. Să nu-mi spună nimeni că e doar o întâmplare că domeniul respectiv a fost înregistrat de cineva care l-a găsit aşa printr-un mare noroc, la vreo săptămâna după ce l-am căutat eu.

Tot răul spre bine, deoarce m-am pus iar pe căutări şi am gasit domeniul cik.ro disponibil, care nu numai că e mai frumos decât primul, dar şi mai util pentru că iniţiala lui este mai la începutul alfabetului, decât a celuilalt nume.

Cu cât numele site-ului este mai scurt, cu atât este mai uşor de reţinut şi mai valoros.

P.S: domeniul dri.ro este neînregistrat. Săriţi pe el, lupişorii mei.

Foto: Lauren Macdonald

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *