Ascult orice gen muzical

Chiar dacă mă simt mai apropiat de rap, datorită mesajului puternic transmis de către piesele acestui fenomen, ascult cu plăcere orice fel de muzică, atât timp cât o melodie are ceva care să mă atragă la ea. O voce minunată, aşa cum este cea a lui Andrea Bocelli, îmi va provoca mereu fiori de plăcere. Un instrumental bine pus la punct, va reuşi mereu să-mi stârnească emoţiile necesare pentru a putea asculta o piesă care nu are parte de o voce tocmai reuşită. De exemplu, Carlos Santana poate face dintr-o melodie slabă, una bună, doar cu vreo câteva atingeri fine asupra corzilor chitarei sale electrice.

O melodie te poate face să o asculţi, inclusiv dacă nu beneficiază de o voce ieşită din comun sau de un instrumental special, doar prin simplul fapt că este una antrenantă, fiindcă vine cu lucruri noi, pe care nu le-ai mai auzit până atunci.

Un cântec poate fi bun şi dacă nu are nimic din toate cele scrise mai sus, însă videoclipul acestuia este unul în care ideile inovatoare sunt la ele acasă şi se împletesc perfect cu muzica mai puţin atrăgătoare.

În absolut orice gen muzical poţi găsi melodii de nota zece, care să îndeplinească toate criteriile de mai sus sau numai o parte dintre ele. E imposibil să nu găseşti un cântec frumos, indiferent de tipul de muzică din care face parte acesta.

Persoanele care afirmă că nu ascultă un anumit gen muzical, spunând că toate melodiile care fac parte din acesta sunt nereuşite, îmi lasă impresia că sunt mult prea influenţate de către oamenii din jurul lor şi pentru fi acceptaţi de către ei, ajung să-şi schimbe comportamentul şi modul de a judeca. Astfel de persoane mi se par unele slabe, complexate şi care nu pot gândi în afara cutiei.

Ştiu ce o să spuneţi acum: chiar şi manelele au piese ascultabile? Da. Deşi peste 99% din melodiile acestui gen sunt nişte lălăieli insuportabile, agramate, mult prea deranjante pentru urechile oricărui om decent, chiar şi pe acolo poţi găsi anumite lucruri bune. De exemplu, vioara electronică din piesa lui Vali Vijelie – Aş pleca, este de senzaţie.

Şi în muzica rock sunt multe melodii bune şi vechi, ale unor formaţii tari: The Rasmus: In the shadows, First day of my life, Funeral song / HIM: The funeral of hearts şi aşa mai departe.

Atunci când vine vorba de hip-hop românesc, am ascultat mereu cu plăcere trupe precum Paraziţii, La Familia, B.U.G Mafia. Prima casetă B.U.G Mafia cumpărată, a fost „De cartier”, pe vremea când eram prin liceu. Pe atunci era moda radiourilor pirat şi cum tocmai le ascultasem piesele pe acolo, am zis să le cumpăr albumul. Chiar dacă nu are hologramă, deoarece pe vremea aia nu exista aşa ceva, caseta este una originală. Deşi acum nu mai am la ce să o ascult, ea rămâne o amintire frumoasă, o parte plăcută a vieţii mele.

Pe lângă acest album, au mai existat şi altele, ale altor trupe de hip-hop, la fel de frumoase, cum ar fi „Proiectul verde”. Andrei Vulpescu, unul dintre membrii Da Hood, formaţie care a cântat pe acel album, văd că o arde caterincos pe la ziarul Libertatea, în loc să mai scoată şi el ceva mişto.

bug mafia de cartier

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *