Atenţie la ţeparii cu „Aplaudat, public spectator”!

Anunţul ţeparilor sună aşa: „Aplaudat gradenă, public spectator reality. Nu contează vârsta, nici aspectul – remuneraţie considerabilă, 50-100-500/zi. Apariţii garantate prin rotaţie. Urgent! Plata pe loc. 0735.325.935 / 0763.545.031”.

Acel „Plata pe loc” înseamnă că tu le vei plăti nişte bani, nu ei ţie, după cum avea să afle o amică, pe care am salvat-o de la plata banilor, fiindcă mi-a spus de toată treaba.

Modul de operare este în felul următor: i-a sunat, nu a fost informată că trebuie să plătească ceva, însă atunci când a ajuns la faţa locului, ţeparii i-au cerut suma de 70 de lei, pentru „un contract care îi garantează apariţia la un număr de emisiuni, în calitate de persoană care aplaudă”. Amica mea nu le-a dat nici un ban, spre nemulţumirea lor şi le-a spus că vrea să se mai gândească.

Cum tentaţia era mare, deoarece posibilul câştig era mult mai însemnat decât investiţia, pe acest lucru bazându-se şi şarlatanii, dorea să meargă zilele acestea pentru a semna acel „contract”. Din fericire pentru ea şi banii ei, mi-a spus de acest lucru şi imediat mi-am dat seama că este o ţeapă, aşa că m-am pus pe căutări.

Textul din anunţ nu există pe nicăieri pe Internet, semn că-l schimbă des. La fel şi numerele de telefon. Tocmai de asta le-am scris, pentru a fi indexate in Google şi a nu ţepui şi mai multă lume decât cea despre care am citit pe TPU, în nişte comentarii din 2010 – 2012.

Ei bine, numerele de telefon conduceau doar înspre anunţul din ziarul de mică publicitate. Acesta este un prim semnal de alarmă, fiindcă dacă discutam despre o firmă serioasă, acele numere de telefon te trimiteau pe site-ul ei.

Până la urmă, după multe căutări, fiindcă nu sunt indexate aşa cum trebuie, am găsit comentariile de pe TPU, cele în care peste 70 de oameni au fost ţepuiţi în acelaşi mod, doar că atunci suma iniţială era de 50 de lei. Evident, anii trec, deci şi ţeapa trebuie să ţină cont de inflaţie.

Spun că este vorba despre prima sumă, pentru că după ce o plăteşti, semnezi o hârtie fără valoare şi fără a primi factură, deci discutăm despre evaziune fiscală.

Mai departe, pentru a-ţi câştiga încrederea, fie te trimit la nişte castinguri pentru care trebuie să te zbaţi singur să le iei, ei neavând nici o legătură cu ele, fie te trimit tot la locaţiile lor, în ambele cazuri tu neavând niciun câştig material.

După toate acestea, te invită să semnezi un contract pe un an de zile, suma cerută în 2010 fiind de 300 de euro. Din câte am citit pe TPU, nici pentru aceşti bani nu primeşti factură. Nu mai ştiu care este suma în zilele noastre, pentru că amica mea nu a ajuns până acolo. Poate ar fi trebuit să-i filmez cu o cameră ascunsă, să iasă ceva mişto.

Denumirea actuală a firmei nu o cunosc, deoarece amicei mele i-a fost vânturată rapid o hârtie prin faţă, însă nici nu contează. Şi-au schimbat-o de nenumărate ori, ea nefiind înregistrată la Registrul Comerţului.

Ceea ce contează este adresa actuală, pe care o să o scriu, în ideea de a nu păcăli oameni în continuare, prin acest gest ştiind că o să le cauzez unele neplăceri, cum ar fi o mutare mică şi schimbarea numerelor de telefon.

Adresa actuală a ţeparilor care promit locuri de muncă pentru public spectator, aplaudat, aplaudaci la emisiuni, este: Şoseaua Virtuţii nr 10, bl R11 B, sc 1, ap 2.

Ştiţi ce nu înţeleg eu?

Pe TPU sunt peste 70 de persoane păcălite, fie cu suma de 50 de lei, cea din 2010, fie cu 300 de euro. Mă gândesc la faptul că sunt mult mai mulţi oameni, deoarece unii nu au Internet, alţii nu vor să facă public faptul că au luat ţeapă, alţii nu ştiu de acel articol şi aşa mai departe. Nici măcar o singură persoană dintre toate acestea, nu a depus plângere penală împotriva ţeparilor.

Tocmai ăsta este motivul pentru care escrocii prosperă. Poate unii cred că vor fi nevoiţi să plătească ceva, avocaţi şi aşa mai departe sau trebuie piardă mult timp. Nu este tocmai aşa. Fiind vorba despre un proces penal, în calitate de martor nu plăteşti nimic. Dacă vrei să-l acţionezi şi pe civil, după terminarea procesului penal, în ideea în care se ajunge acolo, pentru a-ţi recupera prejudiciul, atunci ai, probabil, nevoie de cineva care să îţi reprezinte interesele. Cât despre deplasări multe, ele nu vor fi atât de multe precum persoanele care vor fi ţepuite în continuare, dacă doi sau trei dintre şarlatani nu ajung pe la închisoare.

Mai este alt lucru pe care nu îl mai înţeleg. Scriind mult despre securitate IT şi fiind pasionat de aşa ceva, am văzut multe astfel de ţepe, însă cele pe Internet se desfăşoară departe de lumea fizică. Mă întreb oare cât tupeu au unii care fac aşa ceva în văzul lumii, ştiind că într-o zi pot să dea peste o persoană mai nervoasă, care să vină cu prietenii şi să-i ia la bătaie fix de cei 70 de lei? Mă gândesc la faptul că au extrem de mult tupeu.

Când mai vedeţi astfel de anunţuri, în primul rând căutaţi informaţii despre acestea pe Google şi în al doilea rând, după cum se spune, dacă ceva pare prea frumos, înseamnă că nu este.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *