Bataia dintre golanasul amenintator si campionul la Muay Thai

Update: stiti ca nu prea stau eu pe Facebook, in afara de atunci cand imi postez articolele, pentru indexare, insa nu am putut sa nu intru sa vad ce scrie Mircea Badea, stiind ca omul asta nu are simtul realitatii si nici orice alt fel de simt, lucru care mi-a fost dovedit pentru inca o data.

Priviti ce a putut sa posteze pe Facebook, in special cu referire la faptul ca Teodor Emanuel nu l-a ranit.

mircea badea facebook lupta pierduta

Vreau sa mai adaug doar doua lucruri:

1. Atunci cand fugi tot meciul si te intorci cu spatele, nu inseamna ca lupti.

2. Chiar daca ai fugit, se vede clar cum in jurul minutului 1:43 iti aplica doua low kickuri pe coapsa stanga, iar atunci cand incerci sa-ti duci piciorul pe podea, acesta nu te mai asculta, semn ca muschiul a fost ranit. Inca doua-trei lovituri in aceeasi zona, de aceeasi intensitate, si acum mergeai in carje pe la emisiuni.

Nu te-a ranit, nu-i asa?

luptator muay thai

Dupa cum am mai scris pe aici, in jurul varstei de 18 ani, am practicat Taekwondo, pentru cateva luni de zile. Au fost doar cateva luni, nu pentru ca m-as fi lasat eu de el, ci din cauza faptului ca s-a inchis sala respectiva.

Taekwondo este misto, atat timp cat il inveti alaturi de cine trebuie. Nu era ceva de genul „astazi miscam usurel manuta si maine la fel”, ci discutam despre niste antrenamente foarte grele, in care pret de doua ore nu stateai deloc. Dupa incalzire, o incalzire completa, pentru toate grupele de muschi, trebuia sa te misti pana la sfarsitul antrenamentului, indiferent ca asta insemna lovituri in aer, asupra sacului sau exercitii alaturi de ceilalti colegi. De cele mai multe ori, fetele nu rezistau si cereau voie de cateva ori pe antrenament, sa mearga la toaleta.

Tin minte ca aveam un sac de box care avea o galma in partea dreapta, asa ca tot lovind acolo cu piciorul, mi-a dat sangele si, chiar daca ocoleam locul respectiv, tot se intampla sa dau peste el, asa ca rana se deschidea mereu. Dupa noi, urmau altii, alt stil de arte martiale, asa ca fara sa vreau, ingrozeam mereu mamicile care-si duceau copiii la antrenamente, atunci cand ma vedeau plin de sange pe picior.

Imi placea sa merg la antrenamente, si pentru ca nu era o sala tipica de karate, acolo unde te duci, inveti sa lupti si pleci acasa. Era vorba despre mai mult decat Taekwondo. Ne intelegeam cu totii bine, nu ne certam niciodata, eram foarte uniti. In timpul antrenamentelor totul era foarte serios, iar dupa, mergeam la terase, ne serbam zilele de nastere impreuna si tot felul de chestii de genu’.

Aveam doi instructori, iar in weekend, toti cei mari, fete si baieti, ne strangeam acasa la unul dintre acestia. Un om foarte bun, care m-a ajutat mult, a carui prietena era si ea o persoana de nota zece.

Au urmat povesti frumoase de prietenie, de dragoste si alte lucruri asemanatoare.

Vazand ca-mi place atat de mult Taekwondo si ca doresc sa continui, acel instructor m-a dus la sala domnului Macoveanu. Din pacate, acolo nu se mai practica Taekwondo, ci alt stil, Hapkido. Mai erau doar cativa baieti care se antrenau pe Taekwondo, intr-un colt al salii, in rest, toti ceilalti trecusera pe Hapkido.

Taekwondo este unul dintre cele mai spectaculoase stiluri de karate. Se bazeaza mult pe loviturile de picior. De altfel, in concursuri trebuie sa lovesti de cateva ori cu piciorul, inainte de a avea voie sa executi si o lovitura cu pumnul, cel putin asa stiu ca erau regulile inainte.

De cealalta parte, Hapkido nu mi s-a parut la fel de spectaculos, asa ca am renuntat sa mai merg la acea sala.

Dupa asta, am fost cu un prieten la sala Orion, acolo unde se practica Muay Thai. Boxul thailandez este misto, insa mult prea dur pentru mine, loviturile incasate pe aparatori, fiind la fel de dureroase.

In legatura cu meciul dintre Mircea Badea si Teodor Emanuel, de ieri, mi-am adus aminte de cateva lucruri, de pe vremea cand mergeam la sala.

In timpul unui antrenament, a venit un baiat la vreo 16 ani, care dorea sa se inscrie si el la sala noastra. Era genul acela de golanas de cartier, plin de fumuri si care nu mai putea de cat de multi ani de arte martiale facuse el pana atunci.

Chiar daca avea nevoie de bani, instructorul nostru principal nu l-a primit pe baiatul respectiv, argumentand ca nu doreste sa-si transmita cunostintele unuia care are un astfel de comportament, adica un viitor bataus de strada.

Celalalt instructor, un baiat pe cat de mare si bine facut, pe atat de calm si echilibrat, ne povestea ca atunci cand a venit in Bucuresti, golanasii din cartier s-au legat de el. Vorbesc despre acei paraziti care se strang pe la scarile blocurilor, acolo unde pierd timpul aiurea si se cred smardoi.

I-a batut pe doi dintre ei, iar ceilalti au fugit, asa cum fac lasii de obicei.

Chestia asta mi-a adus aminte de lupta de ieri, cea dintre Mircea Badea si Teodor Emanuel.

Atunci cand eram in liceu, Mircea Badea mi se parea un baiat asa cum trebuie. Desi intram tarziu la scoala, ma trezeam dimineata sa ma uit la emisiunea lui cu Teo Trandafir. Ambii erau interesanti si amuzanti.

Anii au trecut si Mircea Badea a devenit cel pe care il stiti cu totii astazi: un tip agresiv, care jigneste, face glume proaste si ameninta lumea cu bataia, insa atunci cand vine un adevarat sportiv la el si ii propune o lupta dreapta, in ring, o da in diverse.

Nu, nu sunt de acord cu persoanele care afirma ca Mircea Badea a fost curajos doar pentru ca a acceptat lupta, deoarece a procedat asa fiindca nu a avut incotro.

Vorbesc despre „lupta”, chiar daca folosesc termenul intr-un mod impropriu, fiindca doar Teodor Emanuel a luptat, Mircea Badea fugind, intorcand spatele si iesind de cateva ori din spatiul de bataie.

Chiar daca Mircea Badea si-a luat o bataie buna, abandonand pentru a nu se face si mai rau de ras, sadicul din interiorul meu ar fi vrut sa vada o lupta in ring, pe reguli de Muay Thai traditional, adica sa fie permise si loviturile de cot, iar Mircea sa nu mai aiba unde sa fuga.

Rezultatul era unul previzibil, fiindca orice om de bun-simt isi dadea seama ca o persoana care doar stie sa ameninte, care se bazeaza doar pe intimidare, nu va avea sanse in fata unui luptator adevarat, unul care este de patru ori campion la Muay Thai.

M-am uitat atat la videoclipul cu lupta dintre Mircea Badea si Teodor Emanuel, cat si la pozele de acolo. Intr-o poza, l-am vazut in coltul lui Mircea Badea, pe un baiat care a fost la el in emisiune, despre care spunea ca este karatist.

Pe vremea cand eram in liceu, baiatul respectiv venea si juca baschet in curtea acestuia. Pe atunci nu stiam ca practica arte martiale, insa imi aduc aminte ca era un tip la fel de mare, musculos, dar unul echilibrat, care nu cauta niciodata cearta, nu provoca pe nimeni.

Asta inseamna un om echilibrat, un adevarat sportiv, si ma gandesc la faptul ca daca tot este prietenul lui, ar putea sa-l sfatuiasca de bine si pe Mircea Badea.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

6 comentarii

  1. Eu il felicit pe Badea, a avut tupeu, chiar daca era clar sa va fi batut de un jucator profesionist.
    Ca sa fiu in tema cu pronosticurile tale, as zice ca a fost un meci intre FC Lautarii si FC Barcelona.
    Unii amatori, altii profesionisti!

    • Eu nu-l felicit, fiindca atunci cand te dai mare si tare, doar pentru a ne demonstra ca nu reprezinti nimic in lumea luptelor, nu se numeste tupeu.

      Cat despre pronosticuri: 😀

  2. Adi are dreptate 100% !
    Cand te ia gura pe dinainte trebuie sa si demonstrezi ce sustii,altfel esti un cocalar gainar de Ferentari…
    Una e sa arunci cu noroi in toata lumea,pe canalul(fosa septica)A3 si alta e demonstratia live…

  3. Voi la serviciu nu dati cu sapa sau mutati facturile directorului sau… nu-l injurati pe la spate si il periati pe fata?!
    Daca nu faceti asta sigur aveti si voi un coleg, doi care fac asta.
    El apare la TV, treaba lui este sa faca un pic de divertisment, sa vanda si aiba o imagine de… haiduc. Asta e jobul lui, puteti sa-i ziceti fisa postului…

  4. ca un adevarat sportiv echilibrat si neprovocator, campionul l-a urmat pe Mircica si in afara perimetrului de lupta, sa ii aplice cu sportivitate corectii. Personal, chiar nefiind un pracicant al artelor martiale, pot spune ca Emi nu are profilul etic al unui adevarat maestru in arte martiale. Sigur ca a dominat prin statura, tehnica si pregatire fizica, varsta de ce nu, insa in afara de gura cam mare a lui Badea nu prea am ce ii reprosa, pt ca nu am asteptari, de Emi as fi avut. Sa fim sanatosi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *