Calitatea documentarelor şi „Aurul viu al Australiei” (Abalone Wars)

Abalone sushi

Ţinând cont că televiziunile româneşti au foarte multe emisiuni de o calitate îndoielnică, pe care le poţi considera foarte uşor drept zgomot vizual, îţi îndrepţi atenţia către programele TV din afara ţării, cu precădere înspre canalele de documentare.

Ei bine, în ultimii ani a scăzut foarte mult calitatea documentarelor oferite de aceste posturi de televiziune. Foarte rar mai găseşti câte un documentar bine făcut, realizat pe parcursul multor luni de cercetare temeinică şi care să te facă să spui că ai văzut ceva calitativ, aşa cum se întâmpla înainte. Acum avem parte de seriale făcute la repezeală, cu mult mai puţini bani decât documentarele clasice şi care se bazează mai mult pe show, decât pe oferirea informaţiilor preţioase.

Unele dintre aceste seriale sunt amuzante, te ţin în suspans, te binedispun, iar altele sunt mai puţin reuşite şi te fac să spui că ţi-ai pierdut timpul urmărindu-le, însă toate îţi vor lăsa impresia că nu eşti cu nimic mai deştept decât erai la începutul vizionării lor, în sensul că nu ai acumulat noi cunoştinţe care să fie cu adevărat valoroase.

Dacă adunăm asta şi cu faptul că la noi ajung unele documentare sau seriale, chiar şi cu vreo câţiva ani după ce au fost lansate în Statele Unite ale Americii, lucrurile sunt destul de clare. Am avut un şoc emoţional când i-am văzut recent pe motocicliştii de la Orange County Choppers pe Internet, deoarece erau cu mult mai în vârstă decât îi văzusem eu la Discovery România.

Singurul canal de documentare care şi-a păstrat, în mare parte, calitatea, este National Geographic. Pe acolo poţi vedea în continuare nişte documentare bune şi făcute aşa cum trebuie.

Întorcându-mă la Discovery România, ieri a ajuns şi pe la noi un nou serial, care prin alte părţi văd că apare cu „sezoane noi”, intitulat „Abalone Wars” sau „Aurul viu al Australiei”, aşa cum a fost denumit în buna tradiţie românească din domeniul filmelor, atunci când numele unei producţii nu este doar tradus, ci şi interpretat până nu mai are nicio legătură cu titlul original.

Văzând primul episod al acestui serial, care va fi probabil şi ultimul, deoarece mă plictisesc repede, pot spune că este unul bun şi dacă sunteţi pasionaţi de aşa ceva, se merită a fi văzut.

„Abalone”, tradus în româneşte „urechi-de-mare”, este o moluscă pe care asiaticii o consideră drept delicatesă şi pentru care plătesc 100 de dolari americani per kilogram. Într-o zi bună, scafandrii australieni care culeg aceşti melci de pe fundul oceanului, pot aduna în jur de 200 de kilograme.

Dacă totul pare mult prea frumos, înseamnă că aşa şi este, deoarece meseria de culegător de urechi-de-mare este una dintre cele mai periculoase din lume. Pe lângă faptul că aceşti scafandri curajoşi au de înfruntat capriciile vremii, pot petrece până la opt ore în apa rece a oceanului, înconjuraţi de cea mai mare densitate de rechini albi din lume.

Unul dintre scafandrii participanţi în acest serial, povestea despre cum fratele lui, care practica această meserie, a fost omorât de rechini.

La începutul serialului, am văzut alt scafandru, pe numele lui Peter Clarkson, care spunea că se apropie de 50 de ani şi este în această meserie de mult timp, deci ar dori ca acest sezon să fie ultimul pentru el. Şi a fost ultimul, deoarece doi rechini albi l-au omorât în timp ce se întorcea înspre barcă. Treaba asta se întâmpla prin 2011, pentru că tot vorbeam de cât de greu ajung serialele pe la noi şi corpul acelui scafandru nu a fost găsit niciodată.

Scafandrii nu au foarte multe metode de a se apăra în faţa rechinilor albi. Aceştia se duc pe fundul oceanului, la 20 de m adâncime, doar cu un furtun cu apă caldă, pentru a nu îngheţa în apa rece, cu un electroşoc şi cu o cuşcă minusculă, care nu ştiu cum ar putea să-i apere de un rechin care vrea să-i mănânce, mulţi dintre ei renunţând să mai poarte şi acea protecţie, deoarece îi încurcă.

Încurcatul dăunează grav la bani, deoarece şefii lor plătesc multe milioane de dolari australieni, pentru a pune mâna pe preţioasa licenţă care le permite să pescuiască urechi-de-mare. Aceşti melci nici nu sunt atât de uşor de luat de pe fundul oceanului, ci necesită o anumită tehnică, deoarece dacă urechile-de-mare simt primejdia, activează mecanismele de apărare şi se lipesc de stânci, iar scafandrii riscă să le spargă cochiliile şi să le omoare atunci când le culeg, asta însemnând că nu mai au nicio valoare după.

Însă nu toată lumea este dornică să plătească vreun ban pentru a avea dreptul de a pune mâna pe preţioasele moluşte, aşa că există şi braconieri, care nu se sperie nici de amenda de o sută de mii de dolari, nici de faptul că ar putea să facă închisoare dacă sunt prinşi cu mai mult de cinci urechi-de-mare.

Sper că v-am stârnit curiozitatea de a vedea acest serial!

Foto: Abalone sushi – Anna Lee

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *