Cand incerci orice si nu-ti iese nimic

bani pe internet afiliere tentative

Daca este sa discutam despre a face bani pe Internet, am incercat nenumarate lucruri, in legatura sau nu cu blogul meu, insa mereu seriozitatea mea s-a lovit de neseriozitatea altora sau de nesansa de a se petrece anumite lucruri negative, care au influentat si tentativele mele, tocmai cand parea sa inceapa sa-mi mearga bine.

Doar cateva dintre chestiile pe care le-am incercat si au esuat, partial sau total:

1. Afiliere cu doua firme de hosting romanesti

Am inceput cu prima firma, careia ii promovam serviciile pe blog si nu doar aici. Intram pe diferite forumuri si oricine avea nevoie de servicii de gazduire era indrumat catre compania respectiva. In public sau, de cele mai multe ori, in privat… cu link de afiliat.

Astfel, in cateva zile am reusit cinci vanzari, printre care si doua instalari de servere de 49 de euro fiecare, comisionul fiind de 10% / luna pentru serviciile permanente de gazduire, pe toata perioada in care clientul respectiv ramane la ei. Acestia ofereau hosting shared, VPS-uri, servere dedicate si asa mai departe.

Dupa ceva zile, imi sunt sterse din contul de afiliat 3 dintre vanzarile mele, adica fix cele care imi aduceau bani si imi sunt lasate acolo doua servicii ieftine de hosting, unul care aparea anulat si altul in asteptare.

I-am intrebat de ce si raspunsul a fost ca a dat proprietarul firmei click din greseala pe linkul meu de afiliat si ca de fapt eu nu am vandut nimic.

Am acceptat explicatia si am mers mai departe.

Dupa ceva timp, in contul meu de afiliat au aparut iar anumite vanzari, inclusiv un server dedicat de vreo 130 de euro, ca mai apoi sa imi fie iar sters tot.

I-am intrebat iar de ce si m-a sunat proprietarul firmei respective, sa ma asigure cat de corecti sunt ei si ca sa nu ma indoiesc de sinceritatea acestora, deoarece iar a fost o eroare si eu nu am vandut nimic.

M-am lamurit care este treaba cu ei si am trecut la afiliere cu alta firma de hosting.

Nu dau nume, deoarece nu razbunarea este ideea articolului, ci incercarea de a va arata cam cate lucruri am incercat pe aici si fie nu mi-ai iesit deloc, fie au generat un venit limitat.

Am inceput afilierea cu noua firma de hosting si peste cateva zile am vandut un VPS de vreo 30 de euro. Este normal sa vinzi, deoarece vizitatorii intra pe blogul tau, vad ca se incarca foarte rapid in comparatie cu al lor si cred ca toata treaba are legatura cu firma de hosting, ceea ce nu este adevarat.

Acel VPS care a fost cumparat de pe linkul meu de afiliat, a fost anulat peste cateva zile, deoarece clientul s-ar fi razgandit. Poate asa a si fost, deoarece de data asta discutam despre o firma de hosting importanta din tara noastra.

Chiar daca o fi fost pe bune anularea, am inceput sa imi pierd increderea in afilierea cu firmele de hosting, asa ca m-am oprit.

Sincer, singura afiliere care incepuse sa dea semne ca merge, reusind sa trec peste limita minima de retragere, a fost cu Profitshare.

2. Colaborarea cu diverse firme, pentru publicitate pe blog

Tot pe la inceputul, am contactat nenumarate firme pe e-mail, cu sutele, si le-am propus servicii de publicitate pe blog. Sunt o persoana ambitioasa, asa ca am trimis manual toate e-mailurile si nu m-am lasat pana nu am primit un raspuns afirmativ. In plus, am lucrat in vanzari, deci stiu cat de cat cum sa vand un lucru.

A raspuns afirmatic o firma din alt oras, ne-am inteles la pret, eu am scris un articol pe blog si am pus un banner in bara laterala din dreapta, cu trimitere cate site-ul companiei respective, urmand ca plata (100 de lei) sa fie facuta atunci cand proprietarul firmei se intoare in tara. Era pe undeva prin Germania.

Chiar daca l-am contactat de cateva ori, m-a amanat de fiecare data cu „hai ca platesc maine”, pana m-am enervat si i-am scos publicitatea de pe blog, in sensul ca am sters atat articolul, cat si reclama din sidebar.

Intre timp, acea firma a dat faliment. Nici nu e de mirare, cu un patron tepar.

3. Bani din AdSense pe YouTube

Aceasta treaba este destul de recenta si consta in faptul ca mi-am deschis mai multe canale pe YouTube, fara sa aiba legatura cu numele blogului meu, pe care am incercat diferite lucruri, in ideea de a vedea ce functioneaza si ce nu.

Am gasit un nisa destul de succes, cu trafic din SUA, trafic foarte bine platit, doar ca a venit toata treaba cu firmele care au decis sa-si retraga publicitatea de pe YouTube, deoarece reclamele lor au fost puse pe anumite videoclipuri care incitau la rasism.

Desigur, videoclipurile mele nu erau despre asa ceva, insa cum YouTube reprezinta un lucru urias, care nu poate fi controlat de oameni, cei de la Google au inceput sa sufle si in iaurt pentru a-si pastra advertiserii, asa ca s-au apucat sa puna tot felul de restrictii automate.

Cum lucrurile automate nu sunt perfecte nici pe departe, au inceput sa-mi afecteze canalul. Mi-a fost scoasa monetizarea pe un videoclip si readaugata de vreo 5 ori, in decurs de cateva zile, eu pierzand grosul traficului din SUA si cateva zeci de dolari. Videoclipul era perfect legal si continea anumite documente eliberate de autoritatile din SUA.

Vazand ca se intampla asa, am inceput iar sa-mi pierd increderea ca pot sa realizez ceva din Google AdSense, oricat de mult m-as zbate.

4. Site-urile de liber-profesionisti

Pe un astfel de site, a venit o companie din SUA, una importanta, care are contracte cu guvernul acestei tari si a lansat o competitie pentru un nou site al lor.

M-am inscris si eu cu o propunere, iar propunerea mea a fost inregistrata ca domeniu web, in acelasi timp cu a altui coleg creativ, care a trimis un nume asemanator, singura diferenta fiind un „The” in fata cuvantului. Trebuie precizat faptul ca noi nu putem vedea propunerile celorlalti, deci nu te poti inspira de la altii. In plus, propunerea mea a fost prima, cu vreo doua zile inainte de a fi facuta si de celalalt baiat.

Repet: propunerile au fost inregistrate la o diferenta de o secunda, cu site whois disponibil, deci puteai sa vezi numele celui care a inregistrat domeniile.

Tipul respectiv a fost dat castigator al acelei competitii, luand 200 de dolari, iar eu nu am primit nimic.

I-am contactat pe cei de la site iar ei m-au sfatuit sa iau direct legatura cu firma respectiva, ceea ce am si facut.

Le-am trimis un e-mail acestora, in care le-am spus ca au doua posibilitati: fie elibereaza domeniul si nu am nici o pretentie din partea lor, fie il pastreaza si platesc pentru el. Pastrarea domeniului, adica a ideii mele, fara a plati, se numeste furt si imi rezerv dreptul de a scrie despre acest lucru pe blog.

Ciorditorii s-au suparat si i-au contactat pe cei de la site, care mi-au suspendat contul, deoarece au spus ca i-am amenintat pe clientii lor si ca au pierdut un client din cauza mea.

Doua lucruri de precizat:

1. Atunci cand observi un lucru ilegal, esti obligat sa scrii despre acesta si sa anunti autoritatile, deoarece daca pastrezi tacerea devii vinovat chiar tu.

2. Pe acel site a existat un precedent in care primul care a trimis o idee, a devenit castigator. Mie mi-au spus ca este o variatie a numelui si ca acel client nu trebuie sa plateasca nimic. Cum sa fie o variatie, daca eu am trimis primul ideea? Variatie la ce?

Cum tu depinzi de ei si nici nu ai bani sa-i dai in judecata, m-au obligat sa scriu ca firma respectiva nu mi-a furat nimic, pentru a-mi debloca acel cont.

Avand nevoie de bani sa-i cumpar medicamente tatalui meu, am fost nevoit sa spun ca ei si sa ma umilesc, mai ales ca intre timp castigasem alta intrecere, de 100 de dolari si nu aveam acces la site, neputand sa retrag banii pe PayPal.

Acesta este singurul caz in care v-as da toate datele, cu numele firmelor si tot, insa nu pot deocamdata, deoarece inca depind de ei si daca fac asta imi inchid de tot contul.

Sunt o persoana extrem de serioasa si nu suport nedreptatea, iar aici am avut parte de nedreptate cat cuprinde. O sa ajung si eu sa iubesc animalele mai mult decat oamenii, pentru ca unii oameni sunt de ultima speta si nu merita atentia ta.

5. Inscrierea blogului in directoare web

Cand eram si eu pe la inceput, am urmat tot felul de practici nefolositoare pentru blog, citite pe tot felul de site-uri care aveau ca scop indexarea lor cat mai bine, nu ajutorul oferit cititorului.

Unul dintre sfaturi era sa-ti inscrii site-ul in cat mai multe directoare web, ceea ce nu-i un lucru tocmai benefic pentru site-ul tau, deoarece unele directoare web sunt spamate si iti trag blogul in jos.

Un direct web foarte bun si nespamat, unde se ajungea cu greu, eu asteptand doi ani sa fiu acceptat in el, dupa ce l-am inscris, era DMOZ.

Bucuria de a fi acceptat intr-un direct web nespamat si unde se ajunge foarte greu, nu a durat mult, deoarece dupa cum unii dintre voi stiti, acel director web a fost inchis intre timp.

Cam asta este cireasa pe tortul incercarilor mele de a face bani pe Internet. De fiecare data cand incerc un lucru, fie imi sunt inselate asteptarile de cei cu care colaborez, fie se intampla ceva care nu are legatura directa cu mine si acel lucru nu mai functioneaza. Daca as reusi sa fac bani, sa zicem, din asteroizi cazuti pe Pamant, am teama ca a doua zi vor veni extraterestrii pe Pamant si imi vor strica treaba.

Si nu ma consider o persoana ghinionista, ci una ambitioasa, dar cand vezi ca orice ai incerca nu faci altceva decat sa te lovesti si mai tare cu capul de zid, iti cam pierzi increderea in tine.

Ceea ce am scris mai sus reprezinta doar o mica parte a lucrurilor pe care le-am incercat si fie nu mi-au iesit, fie s-au cam stricat intre timp. Va voi mai scrie si in alte articole despre incercari de a face bani pe net, poate puteti voi sa le duceti mai departe decat am reusit eu si sa castigati bani din ele.

Nu-i nimic, continuam…

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *