Am aruncat o scurta privire pe AWStats, pentru a vedea ce a cotrobait lumea in motoarele de cautare, in special Google, in 2017, atunci cand a ajuns pe blogul meu.
Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!1. “Cum scap de colindatori?”
Parca-mi si imaginez un om in genul lui Ebenezer Scrooge, din minunatul film “O poveste de Craciun” (A Christmas Carol – 2009). Unul caruia ii tremura mana doar la gandul ca ar putea sa le ofere ceva colindatorilor.
Chiar si asa, hai sa-i dam doua idei despre cum poate sa scape de colindatori.
Le deschizi usa, ii lasi sa cante, dupa care le arati o cutie cu bomboane si le inchizi usa in nas, fara sa le dai nimic, la fel ca Mr. Bean.
Sau iti iei un cerbisor pe post de caine de paza, ca in filmul “Goana dupa cadou” (Jingle All the Way – 1996).
Colindatorii discuta intre ei, asa ca mai mult ca sigur nu te va mai deranja nimeni.
2. “Cum sa il despart pe varul meu de iubita lui?”
Sigur este fata si crede ea ca iubita varului nu-i buna, asa ca trebuie sa se bage si sa-i desparta.
De obicei, fetele au pareri despre iubitii prietenelor lor si cum nu sunt ei buni pentru ele, ca sunt geloase. In cazul asta, varul nu sta cu cine trebuie, asa ca trebuie despartit.
O fosta prietena, dupa ce ne-am despartit pentru cateva zile si ne-am impacat, imi spunea ca voia sa ma viziteze la munca impreuna cu varul ei, sa ma faca gelos.
Cam asa gandesc fetele, de asta este bine sa iti alegi una cat mai inteligenta. Nu conteaza nimic mai mult decat sa fie isteata, pentru ca inteligenta rareste momentele cand se comporta total haotic.
Un baiat nu ar vrea niciodata sa-si desparta varul de iubita. Pentru ce? Sa-i fure iubita? Sa fim seriosi! Planurile astea diabolice sunt opera unor minti feminine.
Cum este aia ca “Pe femeie nu trebuie sa o intelegi, ci sa o iubesti?”. 😀
Acum sa o si ajutam, sa nu fiu rau.
Daca vrei sa-l desparti pe varul tau de prietena lui, le pui un cap de cal in pat.
Ah, stati, ca asta-i din alt film.
3. “Cum poti ajunge actrita porno?”
Enorm de multe cautari pe tema asta. Parca mult prea multe si nu doar din partea domnisoarelor, ci si a barbatilor.
Cum in Romania este mai greu cu astfel de filme, puteti sa va apucati de videochat.
O fosta prietena, intamplare relativ recenta, mi-a zis cand ne-am cunoscut ca “lucrez in industria pentru adulti”.
Cu toate ca si acum sunt usor amuzat de felul in care a formulat chestia, nu am intrebat-o niciodata despre ce ramura a industriei pentru adulti este vorba, insa judecand dupa felul in care arata apartamentul ei (Unirii – Zepter) cred ca despre videochat era vorba. Nu in legatura cu lucruri mai rele.
Asa ca, puteti sa va apucati de videochat si sa ziceti ca lucrati in industria pentru adulti.
4. “Filme de vazut pe ploaie”
Cand ploua, trebuie sa vezi filme pentru ploaie, iar cand este soare, filme insorite.
5. “Filme cu cichicean care dureaza 1 ora”
Neaparat o ora si sa fie cu Cichicean. Alea cu BruzLi au o ora juma’.
6. “Filme necunoscute bune”
Astea sunt cele mai pretioase: filmele pe care nu le stie nimeni. Vreau sa vad si eu cateva filme necunoscute.
7. “Cum sa dezbloci un iphone de icloud?”
Daca bloci un iPhone, trebuie sa-l si dezbloci. Mi se pare corecta treaba.
Sunt aproape sigur ca omul asta avea un iPhone la prima mana… in buzunar.
8. “iphone 5 blocat in apple”
Uite un om mai cult, care nu este cel care a facut rost de iPhone la prima mana, ci probabil l-a cumparat, cu gandul ca a realizat vreo afacere.
Daca un iPhone 5 este blocat in Apple, iar Apple este blocat in Macintosh, atunci trebuie deblocat in iCloud.
9. “Cand ne agitam riscam probleme?”
Desigur. De asta trebuie sa stam linistiti.
10. “Cum sa scapam de bataie?”
Prin fuga. Chestie veche de cand lumea si este dovedit ca functioneaza, atat timp cat esti mai rapid decat cel de la care esti pe cale sa o incasezi.
11. “Cum scapam de rautatea celor din jurul nostru?”
Nu de rautatea celor din jurul nostru trebuie sa scapam, ci de ei direct. Nu sunt ei, nu-i nici rautate.
12. “Ce pagube aduc virusii?”
In ciuperci.
13. “Cum se iau anticoncezionale?”
Inca o persoana care a uitat romana pe aeroport. Nu stiu de ce tot cauta oamenii chestia asta pe blogul meu, pentru ca nu cred ca am scris vreodata despre asa ceva.
Come si dice?
14. “Scuipi sau inghiti?”
O intrebare care a chinuit milioane de barbati de-a lungul timpului si care nu a primit un raspuns suta la suta sigur pana la momentul potrivit. Macar aici fetele stiu ca n-au nevoie de “anticoncezionale”.
15. “Daca nu iei pilule placebo verzi ramai gravida?”
Nu, dar daca iei doar pilule placebo verzi, sigur ramai.
Puterea gandului nu functioneaza intotdeauna.
16. “De ce baietii vor sa iubeasca fete?”
Baietii vor sa iubeasca fete, pentru (probabil) a nu iubi baieti.
17. “Noutati despre iubire”
Tinand cont ca marea majoritate a cautarilor de pe blogul meu sunt in legatura cu acest subiect si nici macar nu este unul de profil, cred ca ar fi de succes un astfel de site.
Breaking News despre iubire!
18. “Vrajitoare beata pe matura”
Vreau si eu una, dar sa nu fie beata, ca pierde controlul asupra maturii si face accident.
19. “Cand vine cutremurul mare?”
In sfarsit, o intrebare serioasa, care ma framanta si pe mine.
Din pacate, nimeni nu stie.
20. “De ce trebuie sa fim uniti?”
O alta intrebare serioasa.
Impreuna, putem fi mai puternici. E nevoie doar de putin curaj si de dorinta reala de a vrea sa fim impreuna.