Chagall’s Birthday

 

Chagalls-Birthday

Chagall’s Birthday este un serial coreean despre acele momente mai confuze din vietile oamenilor, atunci cand acestia nu mai sunt siguri de nimic, nici macar de dragostea celor la care au tinut. Atunci cand acestia nu mai exista pentru a lamuri anumite lucruri, pentru a reconfirma iubirea, apare nesiguranta, urmata de nervi, gelozie si, pana la urma, impacare. Chagall’s Birthday a fost lansat in anul 2013, luna noiembrie, si contine un singur episod, deoarece face parte din categoria serialelor coreene speciale.

Pana nu demult, el si ea, alaturi de fiica lor, reprezentau o familie fericita. Fericirea a inceput sa dispara atunci cand el a murit la locul de munca. Era tipul de la meteo, nu cel care sta si prezinta vremea de la adapostul si confortul unui studio de televiziune, ci omul care merge pe teren si este gata sa-si dea viata pentru a-si face meseria cat mai bine. Asta s-a si intamplat, atunci cand si-a pierdut viata din cauza unui taifun, in timp ce incerca sa-si duca la bun sfarsit obligatiile de serviciu.

Ambele, atat sotia lui, cat si fiica, au fost afectate puternic de neplacuta si neasteptata veste, insa viata trebuie sa-si continue cursul, indiferent de ceea ce se intampla. Nu inainte de a cinsti memoria celui care a fost alaturi de ele mereu. Si cum sa faci acest lucru mai bine, daca nu invitandu-i la tine pe toti cei care au tinut la el, care l-au apreciat? Este vorba despre prietenii lui cei mai apropiati de pe blogul personal, blog despre care ea nu stia pana atunci ca exista.

Printre cei care au venit sa isi aduca aminte cu drag de sotul ei, se numara si o femeie tanara, usor naiva, diferita fata de ceilalti. Diferita, pentru ca pare sa ii pese cu adevarat despre cel care a parasit mult prea devreme aceasta lume. Nu a venit acolo doar pentru o seara, ci doreste sa petreaca mai mult timp alaturi de familia lui, ca tot casa lor este una mare, pregatita special pentru a primi oaspeti. Sotiei lui ii pare un pic neobisnuita situatia, insa o accepta destul de repede, deoarece este genul acela de persoana buna la suflet, delicata. In plus, acea femeie, care fusese asistenta sotului, se intelege de minune cu fata ei, o adolescenta cu destule probleme de comportament, specifice varstei.

Lucrurile incep sa se complice un pic, atunci cand nevasta incepe sa isi aduca aminte anumite intamplari care au legatura cu respectiva femeie si sotul ei, totul culminand cu aflarea vestii ca asistenta lui ar fi trebuit sa fie in acea zi in zona in care el si-a pierdut viata, insa acesta a decis sa mearga in locul ei, pentru a o proteja.

Incep sa apara indoieli in legatura cu omul despre care ea a crezut mereu ca i-a fost loial. Intrebari, nesiguranta, gelozie, cearta, probleme medicale agravate.

Oare sotul ei a inselat-o cu acea femeie, sau sa fie vorba despre cu totul altceva?

Chagall’s Birthday este un serial coreean foarte apropiat de realitate, deoarece trateaza teme destul de des intalnite in viata de zi cu zi.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *