Copii vânduţi ca la piaţă

catuse

În drumul meu spre documentare, în rarele momente când pornesc televizorul din cameră, mi-a atras atenţia un reportaj filmat cu camera ascunsă, pe care nu l-am prins de la început, de pe B1 TV, acolo unde o mamă negocia vânzarea copilului ei nenăscut, cu reporterii postului de televiziune respectiv, deghizaţi în cumpărători.

Aici nu vorbim de o persoană aflată în pragul disperării, care din cauza lipsei educaţiei elementare a rămas gravidă şi neavând posibilitatea de a-şi creşte copilul, a ajuns la concluzia nefericită că ar fi mai bine să-l dea spre adopţie, în acest fel sperând la o viaţă mai bună pentru cel mic.

Aici discutăm despre o adevărată afacere, deoarece mama respectivă, dacă poate fi numită aşa, afirma că a aflat de acel site pe care a pus anunţul de vânzare, de la o cunoştinţă de-a ei şi cum acea persoană a reuşit să-şi cumpere la 28 de ani un apartament din vânzarea copiilor săi, a zis să încerce şi ea.

Toată întâmplarea se petrecea în Satu Mare, iar vânzătoare de copii ca la piaţă, avea 21 de ani şi spunea că oricum mai are încă o fată, aşa că nu ar fi prea mare deranjul, de parcă discuta despre 1 kilogram de cartofi, nu de o fiinţă nevinovată.

Modul de operare este foarte simplu şi nu are legătură cu demersurile legale în ceea ce priveşte adopţia: falsul tată se duce la spital şi recunoaşte copilul ca fiind al lui, după care mama renunţă la autoritatea părintească.

Copiii sunt vânduţi cu sume cuprinse între 10.000 şi 15.000 de euro, iar mai departe nimeni nu mai ştie de ei.

Sunt puţine lucruri care mă afectează cu adevărat, deoarece am învăţat că nu trebuie să-mi pese de evenimente care nu mă privesc, însă nu ai cum să rămâi insensibil în faţa unor astfel de întâmplări greu de digerat.

Oare ce inimă trebuie să ai să faci aşa ceva? Ăia nu se pot numi părinţi, ci nişte animale care trebuie puse undeva departe de oamenii normali.

Autorităţile, cele care interceptează pe X atunci când doreşte Y şi invers, oare ce fac în astfel de cazuri? Dacă aceste probleme sunt cunoscute de nişte oameni simpli, care ni le aduc şi nouă la cunoştinţă, oare cei care au mult mai multe instrumente la îndemână, nu le ştiu?

O idee ar fi să nu mai aibă dreptul instanţele de judecată să accepte renunţarea părinţilor la autoritatea părintească, în cazurile în care nu se impune aşa ceva (boală, abuzuri etc), deoarece acest lucru nu este posibil pe nicăieri în lumea civilizată.

O altă idee ar fi realizarea unui test A.D.N, pe banii statului, în toate acele cazuri în care există suspiciuni legate de recunoaşterea paternităţii.

Nu ştiu dacă sunt ideile cele mai bune, habar nu am dacă sunt aplicabile, însă cert este că trebuie făcut ceva în acest domeniu.

Astea sunt adevăratele probleme ale societăţii în care trăim, nu faptul că un politician se ceartă cu alt politician şi încearcă să-şi facă rău unul altuia, totul în faţa camerelor de luat vederi, spre deliciul persoanelor însetate de scandal.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *