Crin Antonescu nu mai candidează la alegerile prezidenţiale

crin antonescu

Crin Antonescu a anunţat că nu mai candidează la alegerile prezidenţiale. Nimic surprinzător, după toate erorile făcute de către acesta în ultimele luni, care i-au anulat şansele, reale, de a mai deveni preşedintele României.

Persoane, precum Klaus Iohannis, s-au grăbit să catalogheze acest gest, ca fiind unic. Klaus Iohannis este cel care părea om serios, până în momentul în care am aflat că are preocupări mărunte, cum ar fi corelarea orei României cu a occidentului, înaintea unor lucruri mult mai importante, cum ar fi salariile, nivelul de trai.

Un gest unic, în opinia mea, ar fi fost să vină Crin Antonescu în faţa românilor şi să-şi ceară scuze pentru că s-a întâlnit pe furiş cu Traian Băsescu, pentru că a rupt alianţa pe care oamenii au votat-o şi pentru intenţia de a muta P.N.L din A.L.D.E în P.P.E, adică trădarea alegătorilor liberali şi reapropierea de cei care au situat România între faliment şi haos.

Ar fi putut să motiveze gesturile sale greu de înţeles, ca fiind momente temporare de rătăcire, influenţe negative din partea altora, manipulare. Ar fi putut să spună orice, care să înceapă cu „Îmi cer scuze faţă de cei pe care i-am trădat!”. Eu, ca om simplu al acestei ţări, l-aş fi iertat.

Nu o să vezi aşa ceva la politicienii români. Crin Antonescu a ales să ne spună că se retrage, chiar dacă este cel mai puternic dintre candidaţii pe care dreapta i-ar putea da. Prin această declaraţie îţi dai seama că nici măcar nu conştientizează greşelile pe care le-a făcut. Se simte un nedreptăţit al sorţii. Crede că anumite persoane au ceva cu el, „fixaţii”, după cum a spus.

În rest, sunt oameni în acel partid care se zbat să mai mişte câte ceva şi alţii care nu ştiu cum să mai dărâme după ei. În fauna P.N.L, nu ai cum să nu observi că există şi cameleoni, aşezaţi pe o frunză verde, al căror unic scop este să sape partidul din interior.

Foto: Crin Antonescu – Facebook

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *