Despre Demo Drift AUTOVIT 2015

Ieri am postat fotografii si un videoclip de la Demo Drift AUTOVIT 2015, insa nu am scris mare lucru despre ceea ce s-a intamplat acolo, deoarece nu m-am simtit bine. Mi-a fost rau din cauza fumului provenit de la pneurile arse cu atat de multa darnicie de catre pilotii prezenti la eveniment, spre satisfactia noastra, a celor care asta doream sa vedem.

Mult fum, multi cai putere, zgomot pe masura, piloti priceputi intr-ale driftingului si fete frumoase. Cam asta a insemnat Demo Drift AUTOVIT 2015, un eveniment cat se poate de reusit.

Daca ar fi sa mai merg la o astfel de demonstratie, data viitoare ar trebui sa:

1. Port o masca de gaze.

Mai in gluma, mai in serios, trebuie sa te protejezi cu ceva. Nu stiam de ce majoritatea celor prezenti la eveniment, purtau ochelari de soare, intr-o zi in care soarele a stat mai mult ascuns dupa nori. Credeam ca-i ceva de fite, insa am inteles repede de ce, dupa ce primele particule de cauciuc mi-au intrat in ochi. Cauciucul ars a ajuns absolut peste tot: pe haine, pe maini, pe fata si, cel mai rau, in plamani.

Zece negri mititei si eu eram unul dintre ei. Dupa ceva timp petrecut la Demo Drift AUTOVIT, aratam precum un miner care tocmai a iesit din mina. Sambata m-au durut plamanii, iar duminica a venit randul capului.

Ceea ce vedeti pe jos, era si pe mine. Sunt sigur ca daca ma scutura cineva un pic, scotea cauciuc de-un pneu.

Demo Drift AUTOVIT

2. Invat sa folosesc un DSLR.

Vazand ca fac poze pe acolo, Alexandra (dreapta) m-a rugat sa-i fac si ei o fotografie… cu aparatul acesteia. Dupa cum stiti, nu-s pasionat de fotografie, deci nici aparatul meu nu este unul profesional. Este semi-profesional (bridge) asta insemnand ca apas un buton pentru a fotografia, apas un buton pentru a filma. Exact ce-mi trebuie, deoarece particip la astfel de evenimente mai mult pentru a va conecta si pe voi cu ele, cei care nu puteti ajunge la acestea, decat pentru a crea arta.

Evident ca habar nu am cum se foloseste un DSLR, asa ca atunci cand m-am vazut cu el in brate, am inceput sa ma intreb pe ce trebuie sa apas.

Dupa ce am aflat, de la Alexandra, am inceput sa fotografiez. Nu pe Alexandra, ci frumosul cer, pe care erau si multi norisori. Nici dupa doua-trei incercari nu a iesit ceea ce trebuie.

Poza de mai jos a fost facuta cu aparatul meu. Ma pricep, nu?

alexandra Demo Drift AUTOVIT

3. Invat sa fotografiez cu o singura mana.

In stanga aveam tigara modelului din fotografia mai jos, care a fost suficient de draguta incat sa ma lase sa o pozez, iar cu dreapta tineam aparatul.

Nu am fumat niciodata, asta insemnand ca nici n-am tinut in mana prea multe tigari, insa orice pentru o poza buna.

In conditiile date, eu spun ca poza a iesit destul de bine.

model Demo Drift AUTOVIT

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *