Dictatorul lor este mai rau decat era al nostru

abuzuri dictator si lovitura de stat

Dictatorul lor este infinit mai rau decat era dictatorul nostru, pentru ca macar asta de pe plaiurile mioritice mai incerca sa salveze aparentele unei democratii fragile si ale unui stat de drept, nelovind prea des in oamenii de rand, ci preferand sa-si duca jocurile mari impotriva adversarilor politici.

Dictatorul lor a depasit de mult orice fel de limita. Pentru ca am urmarit indeaproape incercarea de lovitura de stat, sau ce o fi fost ea, ca este greu sa o numesti asa cand mergi la lupta cu doua elicoptere, cinci tancuri si cateva sute de soldati, nu am putut sa ratez momentul cand mai multi sefi ai armatei, banuiti ca ar fi participat la puci, au fost umiliti de catre tara pe care au aparat-o pana nu de mult si pe care, probabil, au incercat sa o apere in continuare prin actiunile lor.

Unde s-a mai vazut asa ceva, in lumea civilizata a zilelor noastre si intr-o tara care se vrea a fi democrata, militarii sa fie batuti, torturati, de catre cei pe care i-au slujit pana intr-un anumit moment?

Armata este una dintre cele mai importante si respectate institutii intr-un stat de drept, iar atunci cand o umilesti, chiar si daca este vorba despre o parte a ei, asteapta-te la lucruri dintre cele mai neplacute in continuare.

Daca sunt vinovati pentru ceea ce au facut, instanta sa decida acest lucru, pentru ca asa este normal intr-o tara democrata, nu un singur om, impreuna cu acolitii sai, apeland la tratamente inumane.

In cazul de fata, „instanta” a devenit un termen vag si in care nu-ti mai poti pune prea mult baza, deoarece chiar si din randurile magistratilor au existat nenumarate persoane arestate. Pe langa procurori, judecatori, avocati si militari, au mai fost arestati sau fortati sa-si paraseasca locurile de munca si alti membrii de vaza ai unei societati sanatoase si moderne, cum ar fi profesorii. Toti cei care sunt impotriva dictatorului, sa fie arestati sau indepartati, ca sigur au participat la lovitura de stat si sunt teroristi.

In zilele noastre, a-l numi pe un om terorist si a-l aresta, este cea mai usoara cale de a justifica un abuz. Pentru ca ti se pune emblema de vinovat din prima, in lumina intamplarilor nefaste care au avut loc in intreaga lume, in ultima perioada.

Arestarea elitelor, sau poate chiar uciderea lor, deoarece asa se aude ca vrea sa faca, este primul pas spre o dictatura autoritara, iar tarile care se vor a fi cu adevarat democrate, ridica neputincioase din umeri, ca au nevoie de armata dictatorului, pentru a opri o invizibila amenintare venita din estul Europei. In loc sa vada adevarata amenintare, se prefac mult ca-l ajuta pe dictator sa-i prinda pe vinovati, neobservand ceea ce se intampla cu adevarat.

Nu-mi iese nici acum din minte imaginea acelor generali batuti. Niste oameni care pareau de toata isprava, culti, demni si fara a fi fanatici religiosi, umiliti pentru ca au incercat sa reinstaureze democratia intr-o tara seculara, care-i pe cale sa devina un Rai al extremismului.

Pana la aceasta incercare jalnica de lovitura de stat, despre care dictatorul a stiut din timp, pentru a se putea feri de ea, existau cam doua mii de procese impotriva oamenilor de rand care au indraznit sa-l critice pe „Liderul Suprem”. Mai mult, dictatorul incerca sa-l pedepseasca si pe un neamt care a compus o melodie impotriva lui, insa i s-a spus repede ca in Germania, cea care acum din nefericire culege roadele deciziilor absurde ale cancelarului ei, inca mai exista democratie, deci sa-si puna poftele in cui.

L-am denumit „Liderul Suprem” deoarece am impresia ca este un pic mai mult sarit de pe fix, si mai periculos, decat fratele lui asiatic.

Imi pare rau pentru oamenii de rand de acolo si sper ca intr-o zi vor scapa si ei de el, cum am scapat si noi de al nostru.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *