Era sa-mi despart cel mai bun prieten, de iubita, din cauza unei retele sociale

Daca tot este sfarsit de saptamana, hai sa va povestesc niste chestii despre cum era sa-mi despart cel mai bun prieten de iubita sa de la acea data, actuala sotie, din cauza unei erori pe o retea sociala a acelor timpuri, pe vremea cand ma mai si distram, nu doar scriam despre cum ma distram. Cu poze de atunci, cu toate ca nu-mi place sa pun fotografii cu mine pe aici. Fie…

Acum, la ora asta, este destul de racoare in Bucuresti, doar ca atunci cand am plecat noi la munte era 20 decembrie, deci foarte frig si tot dimineata.

Eu, prietenul meu cel mai bun, prietena sa de atunci, actuala nevasta si prietena mea de pe vremea aia. Era weekend, dimineata si hai in Busteni, cu masina lui.

Am ajuns acolo, am luat o singura camera, cu doua paturi, pentru ca si pe aia am gasit-o destul de greu si nici nu era ieftina, fiind sezon. Doua paturi, puse perpendicular, unul mare si inalt, pentru prietenul meu care este si el mare si unul mai jos, pentru mine, insa tot mare. Nu mi-au placut niciodata chestiile la inaltime, asa ca prefer un pat jos.

Datorita euforiei de a ajunge la munte, ca orice om dupa un lucru dus la indeplinire, prietena mea s-a aruncat pe spate, pe pat. Patul s-a frant in doua, de parca il taiase cineva in doua jumatati egale. L-am ridicat si am observat ca mai fusese peticit de cateva ori, cu niste lemne, sipci. Asta inseamna ca nu fusese prietena mea de vina, care nu era vreo durdulie, dupa cum puteti vedea in pozele de mai jos, ci pur si simplu ne-au dat un pat care mai fusese rupt de cateva ori.

L-am lasat acolo, dupa am plecat sa urcam inspre Cascada Urlatoarea. Fiind foarte frig, pe drum am inceput sa ne sarutam, pentru a scapa de ger. Bineeeee… ne-am sarutat ca ne placea sa facem treaba asta, nu din cauza frigului. Fetele alunecau permanent, parca voiau sa o ia la vale, din cauza incaltarilor nepotrivite. La fel si noi era sa alunecam si sa o patim, atunci cand am ajuns la cascada si am zis ca ar fi o idee buna sa mergem sub ea, deoarece atunci nu erau acele bariere de protectie. Pietre foarte alunecoase si minte putina din partea noastra, doua chestii care putea conduce inspre lucruri nasoale. Am fost norocosi ca nu am picat sub cascada, pentru ca oricat de bine stiam noi sa inotam, caderea aia de apa este mult prea puternica pentru a mai reveni la suprafata. Bine ca te mai maresti si nu mai faci prostii de tot felul.

Doua dintre poze au fost realizate cu un Nokia 6230, iar cea de mai jos, care imi place mult cum a iesit si nu a fost modificata in vreun fel, cu acelasi aparat digital Olympus, al carui obiectiv l-am bagat si intre gratiile de la Zoo, la cusca leului ce parea sa doarma. Alta prostie a tineretii mult prea tinere.

cascada urlatoarea busteni foarte frumoasa iarna

Am facut poze, am revenit de acolo si am mers sa mancam o pizza. Dupa, am fost in camera sa incercam sa reparam patul. Nu ai o sarma prin masina? Prietenul meu: „De unde naiba sa am eu sarme prin masina?!?”. Corect. Vedeti de ce este buna o sarma prin masina?

Am ridicat patul si l-am scapat din mana, producand un zgomot destul de mare, gazdele noastre, care se aflau la parter, incepand sa se intrebe ce se intampla. Am legat lemnele alea peticite cu o sfoara, sperand sa tina.

Apoi, am luat din oras niste salam, daca ni se face foame mai tarziu, iar mai pe seara am plecat in discoteca din Busteni. Nu ca-mi plac mie chestiile astea, cluburile si discotecile, dar dorea ea. Eu am stat si am baut, in timp ce ea dansa, fiindca ma misc ceva mai bine decat un lemn si am zis sa nu incurc. Nu prea era lume pe acolo. Cateva persoane, un bodyguard si vreo trei animatoare. Micute si simpatice, imi fugeau ochii inspre ele, din cauza vinului consumat.

Ne-am intors pe la ora trei dimineata, parca, pe jos, pe un frig naprasnic, iar gazda noastra nu statea asa aproape de discoteca. Ajunsi acasa, am dorit sa avem si noi parte de niste caldura. De unde… caloriferul era la fel de rece ca afara. Prima data nu simti, atunci cand vii de afara, insa daca stai mai mult in camera, incepi sa percepi lipsa caldurii.

Eu sunt mai finut, insa prietenul meu nu suporta lucrurile astea, asa ca a coborat scarile si le-a explicat gazdelor niste chestii, in legatura cu banii pe care i-am dat acolo si lipsa caldurii. Gazdele, au venit cu scuze de genul ca lumea face baie, iar centrala nu poate doua lucruri in acelasi timp, sa dea si caldura si apa calda. In fine, dupa o vreme destul de scurta a inceput sa se incalzeasca si caloriferul.

Inainte sa plecam, prietenul meu le-a lasat cadou salamul cumparat, in salteaua patului bun, pentru patul rau pe care ni l-au dat si ca ne-au tinut in frig, mult timp.

Dupa aproximativ o saptamana, la data de 28 decembrie, am plecat iar la munte. Cu alte fete, niste amice. Nu aveam treaba cu ele si am revenit in aceeasi zi. Doua masini: in prima eu, prietenul meu, cele doua fete si verisorul lui, un pustiulica, la vremea aia; in a doua, parintii prietenului si ai verisorului sau.

Am fost tot la Busteni, am urcat iar la Urlatoarea, dupa care ne-am dat cu sania facuta pe comanda de bunicul meu din Bucuresti, una mare, pe care am incaput si cinci persoane. De obicei, o foloseam sa ne dam cu ea in Parcul Carol, pe treptele din pamant, de langa treptele normale, acolo unde zburai la propriu cand ajungeai inspre ultimele denivelari, pentru a te opri aproape de lac.

Dupa ce am obosit si ne-am plictisit, noi am fost la pizza, in timp ce persoanele mai in varsta s-au dus la un restaurant vanatoresc.

Pe seara, am revenit in Bucuresti.

Si acum vine gresala mea: in timp ce eu i-am spus fetei cu care stateam atunci ca am fost la munte cu amicele noastre, deoarece mereu am fost sincer si nu mi-a placut sa ma ascund fara motiv, tovarasul meu a preferat sa nu faca acest lucru, pentru a nu da explicatii inutile si alte astfel de lucruri.

Din pacate, am pus eu pozele pe hi5, fara sa-mi dau seama ca intra si prietena lui, actuala sotie, cu care are si un copil haios, simpatic si plin de energie, care sare pe „unchiul” lui ca pe trambulina, de fiecare data cand merg pe la ei. De unde sa stiu eu ca intra ea pe profilul meu de pe reteaua respectiva de socializare? Habar nu aveam. Nu doar ca am pus pozele acolo, ca poate o mai scalda el, zicand ca sunt mai vechi, insa le-am pus si cu data, in istetimea mea, sa fie treaba facuta cum trebuie.

Nu va spun ce lucruri naspa au urmat! Poate ca si de asta ma cam feresc acum de retelele sociale, sa pun poze pe ele si alte astfel de lucruri. Si din alte motive, cum ar fi ca nu-mi plac.

Bine ca s-a terminat cu bine, deoarece ar fi fost nasol sa traiesc impreuna cu al meu gand, ca mi-am despartit prietenul de iubita sa.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *