Doua situatii din viata mea, in care am observat clar ca femeile se urasc intre ele si ca unele insala doar de dragul de a face acest lucru.
Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!1. Majoritatea fetelor prefera compania baietilor
Cam asta mi-au zis toate fetele cu care am avut de a face, ca ele se simt mult mai bine pe langa baieti, decat in preajma altor fete.
Desigur, sunt si acele momente cand au nevoie unele de altele. De exemplu, atunci cand merg la cumparaturi, ca nu se pot duce cu baietii.
Am fost cu o fata la astfel de cautari, spre ghinionul meu, si de la Universitate pana la Unirii a luat absolut toate magazinele la rand. Cred ca a stat vreo 20 de minute sa-si lege niste cizme d-alea peste genunchi. Incepusem sa-i port un oaresce respect, ca trece prin astfel de chinuri pentru niste incaltari. Evident, nu a cumparat nimic, doar a incercat.
Eu nu-s asa. Ma uit ca Ogg, din Epoca de Piatra, stiu ce vreau si arat cu degetul inspre el “Ala!”. L-am luat si am plecat repede. Nu as putea sa stau cu orele pe la cumparaturi.
Se mai suporta intre ele si cand merg “cu fetele” in club, adica sa agate baieti. Asa, ca intre fete.
In rest, barfa mare. Ca aia nu are unghiile facute, ca are parul in nu stiu ce fel, ca hainele ei nu sunt la moda etc.
Plus port ilegal de prieteni. Isi fura intre ele iubitii ceva de speriat, ca d-aia era si vorba aia la mare pret intre fete “M-as baga intr-o relatie, insa nu stiu in a cui”.
Noi, baietii nu suntem asa.
Nu-mi pasa mie ca prietenul meu are un tricou pe care il avea si in urma cu doi ani, ca are parul in nu stiu ce fel sau alte astfel de lucruri.
Desfa sticla aia mai repede!
Ca imi si zicea “Adi, nu stii cat te injur in gand, ca in loc sa bem, tu ma pui sa-ti fac poze pentru blog“.
Nici cu furtul fetelor, ca nu ne-am furat niciodata iubitele intre noi.
Baietii sunt mult mai putin vicleni, mai directi, nu sunt veninosi. D-asta si fetele prefera compania lor, ca si daca se mai dau la ele, tot nu se comporta ca “prietenele” lor. Noi nu le barfim pentru treburile alea, ca au o bluza mai nu stiu cum, ci pentru lucruri mai naspa.
Ne simtim si noi bine in compania lor, chiar si fara sa ai ceva cu ele. Cui nu-i plac fetele si aici ma refer la alea normale, nu la crizate?
Si acum sa va scriu o intamplare de mai demult, sa vedeti cum se comporta femeile unele cu altele.
Era dimineata, nu aveam chef de nimic, stresat, plictisit, starea mea obisnuita. Il asteptam pe un coleg de facultate, pe o banca in Parcul Unirii, sa mergem impreuna la practica.
Eram intr-o bluza destul de subtire, era si usor racoare.
Dintr-o data, am fost scos din starea mea de amorteala de o voce feminina, care-mi cerea voie sa se aseze si ea pe banca, langa mine.
Era inaltuta, cam cu un cap mai mare decat mine, uratica la fata, niste sani imensi, pusi pe un corp potrivit. Imensi! Cred ca din cauza asta nu-i vazusem fata mult timp. Nu am stiut cum arata la fata pentru o perioada.
Nedorind sa port vreo discutie cu ea, mi-am revenit la starea initiala: fara chef, plictisit, somnoros.
A inceput ea sa discute cu mine, am aflat ca-i cu vreo trei ani mai mare, am facut schimb de numere de telefon si am plecat.
Ne-am revazut si am inceput sa ne sarutam. Saruta bine, insa era cam ciudat sa faci treaba asta in Parcul Unirii, pe aleea principala, pe unde trec atat de multi oameni. Se stie ca un parc bun, linistit, pentru asa ceva, este Carol. In Tineretului le agatai si mergeai cu ele in Libertatii (Carol) tocmai pentru ca este liniste si pace acolo.
Ne-am vazut iar in alta zi si mi-a zis sa merg cu ea la un interviu, pentru un post de secretara.
Am fost, tot prin zona, iar acolo ne-a intampinat secretara locului. O doamna la vreo 30 de ani, ochi verzi, imbracata office, cu un decolteu care parea destul de in regula, pentru moment. Arata bine.
M-am asezat si eu in camera unde trebuia sa sustina probele practice. Eu la un birou care nu avea nimic pe el sau langa, doar scaunul unde stateam, iar ea la altul, cu un calculator si alte chestii d-ale birourilor.
I-a dat sa faca ceva in Word, insa cum nu stia, am incercat sa o ajut, mai ales ca secretara parasise camera pentru scurt timp.
S-a intors, m-a prins si nu mi-a dat voie. Se purta destul de dur si de urat cu fata mea.
Pentru a ma pedepsi ca am incercat sa o ajut, a facut ceva la care nu ma asteptam: si-a asezat foile pe care le avea in mana pe biroul meu, in fata mea, si-a sprijinit mainile pe el si s-a aplecat la maxim, prefacandu-se ca citeste, pana am putut sa-i vad tot frumosul decolteu si continutul acestuia.
Am facut niste ochi mari, precum pisica din Frankenweenie.
Nu cred ca-i placea de mine, insa voia doar sa-mi arate ca-i mai buna decat prietena mea si ca nu stau cu cine trebuie. Ca are si ea de toate. Sa o faca geloasa. Chestii de femei, trucuri necurate, pe care noi, baietii, nu le facem.
Cum ar fi fost invers, adica ea sa fi stat pe scaun, iar eu sa vin cu niste chiloti d-aia de baieti tip banana si sa mi-o pun pe birou?
S-a ridicat de acolo, a condus-o pe prietena mea la seful ei, sa discute cu ea, nu insa inainte de a-i spune acestuia ca nu s-a descurcat deloc la calculator.
A fost refuzata, nu a facut nimic si am plecat.
2. Unele femei insala doar de dragul de a o face
Sunt cazuri in care fetele se despart temporar de prietenii lor, pentru una mica. Se cearta din orice, se despart, isi fac de cap, dupa care se intorc. Probabil se simt vinovate ca insala si pentru a avea constiinta “curata” se despart un pic, dupa revin. De exemplu, prietenul meu si o fata cu care a stat pret de un oral, o singura zi, dupa care ea s-a impacat cu iubitul ei.
Asta mai este cum mai este, insa am observat si treaba cu “Daca vrea, o femeie te insala cu tine de mana”.
Eram la petrecerea liceelor, la sfarsitul clasei a 12-a, adica o chestie facuta de Vanghelie la Romexpo.
Impreuna cu prietenul meu cel mai bun si inca vreo 3 colegi de clasa.
De-o data, o fata din alt liceu, isi paraseste prietenul la cativa metri de noi, vine la mine, ma ia in brate si imi sopteste “Scap de asta si vin la tine” starnind invidia celor din jurul meu.
M-am simtit bine, insa si un pic nedumerit. O stiam din Vulcan, pentru ca mai mergeam acolo la alta prietena, pe care o cunoscusem in Parcul Carol, insa nu cred ca schimbasem cu ea in total mai mult de vreo 10 cuvinte. Adica eram cel mult niste amici foarte indepartati.
Ea era cat mine, micuta, simpatica, insa nu vreo mare frumusete. Prietenul ei, cu care se plimbase si se sarutase pe acolo, era un tip inalt, arata in regula, cat pot eu sa-mi dau cu parerea despre un baiat.
De asta va “spun” ca nu inteleg astfel de situatii si de ce fetele procedeaza asa fara nici macar vreun motiv anume.
Ati putea crede ca-i varsta, insa acum am scris chestiile alea care se pot scrie, intr-un mod destul de finut, pentru ca am trait si altele mai speciale, despre care, poate, o sa va povestesc alta data.