Frumusetea neplacuta a concertelor gratuite

panou natura fest

In marea lor majoritate, concertele gratuite sunt frumoase… pentru ca sunt gratuite.

Lasand gluma, sau adevarul, la o parte, concertele astea sunt interesante pentru ca descoperi formatii noi, interesante, de care nu auzisei pana atunci.

Habar nu aveam ca exista Temple Invisible, insa imi pare bine ca am aflat de ei la Bicycle Music Festival, deoarece au un fel de a canta aparte, cu miscari si sunete unice, stranii, insa, in acelasi timp simpatice.

In afara de acestia, am mai remarcat vocea buna a solistei de la The Dream Diggers. Nu poate microfonul camerei mele, ce stie vocea ei.

La fel si membrii formatiei Domino, care canta din suflet, precum si cei de la The Amsterdams.

Aici doream sa ajung, la evenimentul NATURA Fest, din Parcul Cismigiu, pentru ca la Bicycle Music Festival nu au fost probleme.

Mersul la astfel de spectacole presupune si lucruri mai putin placute, nu doar unele frumoase.

Unul dintre acestea ar fi ca pierzi multe lucruri care se intampla in jurul tau, pe care le vezi abia atunci cand ajungi acasa, pentru ca esti atent la ceea ce filmezi. Atat cat pot si stiu de bine.

Asta-i un lucru asumat, de care nu pot sa ma plang prea mult, deoarece nu le poti avea pe toate.

Alt lucru neplacut, care poate fi cat se poate de deranjant, este ca la astfel de evenimente poti intalni persoane recalcitrante, puse pe harta, cum s-a intamplat la NATURA Fest.

Era aproape zece seara, tocmai terminasem de filmat prestatia celor de la The Amsterdams si ma pregateam sa plec spre casa, fericit de cele auzite, cand un nene la vreo saizeci si ceva de ani, ma cheama la el sa-mi spuna ceva.

Era bine imbracat, nu vreun boschetar, si statea tolanit pe iarba, in spatele meu, alaturi de un copil. Nepotul lui, probabil.

M-a chemat la el si mi-a spus, soptit, ca sunt praf, ca nu stiu sa filmez si asa mai departe, in timp ce ma tinea de incheietura mainii stangi. Ca nu oi fi eu cel mai iscusit intr-ale filmatului, recunosc, insa nu am inteles ce vrea el.

Asta pana cand a ajuns la mine un miros puternic de alcool, de parca nenea asta inghitise o intreaga distilerie.

M-am smuls din prinsoare si l-am invitat, cat se poate de politicos, sa-si vada de treaba lui.

Probabil, fusese deranjat de faptul ca filmam din fata scenei, acolo unde statea el intins pe iarba, si nu avea cum sa vada. Putea sa-mi spuna asa si ma mutam, ceea ce oricum am facut, insa nu a fost de ajuns.

Betivanul a venit si m-a facut in toate felurile, alcoolul fiind cel care-i dadea aripi. I-am mai zis, inca de vrei zece ori, sa isi vada de treaba lui. Nu a fost cale sa ne intelegem, acesta fiind pus pe harta.

Asta-i unul dintre momentele alea cand nu stii ce sa faci. Mereu incerc sa evit clipele astea penibile, lasand de la mine, insa nu te lasa altii. Te-ai astepta ca o persoana care locuieste in centrul Capitalei sa se comporte altfel, nu precum ultimul om.

Este foarte usor sa-ti pierzi cumpatul si sa faci vreo prostie, mai ales cand vezi ca incepe sa traga de nepotelul tau, care saracul nu scosese nici macar un cuvant.

Nu am facut. I-am scrasnit printre dinti vreo doua cuvinte si am plecat.

Spre iesire, l-am intrebat pe unul dintre bodyguarzi de ce nu a intervenit, mai ales ca domnul ala era in stare de ebrietate si s-a luat de noi si mi-a raspuns ca a vazut tot ceea ce s-a intamplat, insa nu are ce sa faca, pentru ca el se loveste absolut in fiecare zi de astfel de oameni si ca este satul de ei, deoarece asa s-au invatat, de pe timpul comunismului si este imposibil sa-i mai dezobisnuiesti.

L-am inteles si mi-am vazut de drumul meu, cu toate ca sunt sigur ca daca eu reactionam altfel, nu ar fi ezitat sa cheme politia.

Prefer sa las de mine, ca nu mai sunt copil sa reactionez la nervi, pentru ca din prostioare d-astea mici pot iesi adevarate tragedii. Este nevoie doar de un moment de scapare si il poti regreta toata viata.

Asta-i partea mai putin placuta a spectacolelor gratuite, de care sper sa nu mai am parte.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *