Nu am vrut să scriu mai devreme rezumatul meciului de fotbal dintre Ludogoreţ Razgrad şi Steaua Bucureşti, fiindcă am dorit să-mi pun ordine în gânduri, pentru a încerca să judec lucrurile la rece, nu sub imperiul supărării de moment.
Înainte de a se disputa acest joc, m-am gândit că partida va fi una destul de grea, mai ales că bulgarii nu sunt nici vreo echipă de top, însă nici una slabă. Cei de la Ludogoreţ Razgrad sunt nişte fotbalişti care pot pune probleme oricărei echipe româneşti, la nivel individual, însă jocul lor colectiv nu este unul foarte strălucit, deoarece am văzut cu toţii cum trimiteau multe baloane în afara terenului, fără să fie forţaţi să facă acest lucru, semn că nu sunt nici vreo echipă de fotbal tocmai de speriat. În orice caz, Steaua era peste ei, deoarece avem câţiva jucători de mare valoare, însă şi câţiva fotbalişti de umplutură, pe care-i voi enumera puţin mai jos.
Mă gândeam că va fi un meci dificil, deoarece credeam că nu vor juca Giedrius Arlauskis, portarul nostru care a arătat că este în mare formă şi Cristian Tănase, doi jucători a căror absenţă se cunoaşte imediat în jocul Stelei. În privinţa altui mare absent al acestui meci, Alexandru Chipciu, ştiam sigur că va lipsi, deoarece era suspendat din cauza cartonaşului galben primit în manşa tur. Din păcate, Cristian Tănase a evoluat doar în jur de un minut în partida de ieri. Mulţi au spus că a ieşit din cauza unei intrări mai dure a unui jucător bulgar. Eu spun că nu a mai continuat din cauza lui şi a medicului echipei. Din vina lui, pentru că dacă ştia că este accidentat, oricât de mult şi-ar fi dorit să joace, trebuia să anunţe acest lucru şi nu mai era irosită o schimbare chiar la începutul meciului. Oricât de mult ţin la Dodel, ieri a greşit fiindcă şi-a dorit prea mult să evolueze pentru a-şi ajuta colegii. Din vina medicului echipei, despre care nu prea citesc lucruri tocmai pozitive pe Internet, cum că nu ar avea o prea mare experienţă, din cauza faptului că trebuia să verifice temeinic starea de sănătate a lui Cristi Tănase şi nu trebuia să-l lase să joace.
Partea cu Tănase este doar una mică dintr-un şir lung de greşeli făcute de către antrenorul Stelei şi de către conducerea echipei noastre.
În primul rând, consider în continuare că Gâlcă nu este antrenor de Steaua. Şi nu spun asta numai din cauza faptului că sunt supărat că nu ne-am calificat în grupele Ligii Campionilor, ci pentru că v-am mai zis acest lucru şi înainte, oricât de mult rău îmi pare când scriu aşa ceva. Îmi pare rău, deoarece Constantin Gâlcă este un stelist adevărat şi un băiat extrem de serios. Din păcate, toate aceste caracteristici nu te fac în mod neapărat şi un antrenor bun. Şi iar o spun cu regret, când mă gândesc la faptul că s-a înconjurat numai de stelişti care-mi sunt tare dragi şi pe care i-am încurajat din tribune, atunci când jucau, cum ar fi Laurenţiu Roşu şi Nicolae Dică.
Fără să vrei, faci comparaţie între perioada când a fost antrenor la echipă Laurenţiu Reghecampf şi cea în care este Constantin Gâlcă, văzând că lucrurile nu sunt deloc în favoarea celui din urmă. Mulţi spun că Reghecampf a beneficiat de alte condiţii, având la dispoziţie mulţi jucători valoroşi, care au plecat între timp. Poate aşa o fi, însă la Steaua au rămas suficient de mulţi jucători buni, încât o echipă precum cea a bulgarilor să nu ne pună probleme. Este adevărat, sunt vreo câţiva jucători care nu au ce căuta la Steaua, care i-au înlocuit pe cei vechi, însă nu mai văd acea răutate în joc pe care o aveau steliştii atunci când era antrenor Laurenţiu Reghecampf, care le permitea să revină în avantaj chiar şi atunci când erau conduşi de către adversarii lor. Nu mai văd acea rezistenţă fizică impecabilă, pe care nu o mai vedeai la nicio echipă din campionatul nostru şi care ne permitea să ne batem de la egal la egal cu aproape orice formaţie pe care o întâlneam prin cupele europene. S-a bătut mult moneda pe venirea acelui preparator fizic spaniol, despre care se spunea că este la fel de priceput precum cel care tocmai plecase, neamţul Thomas Neubert. Nu am observat aşa ceva. În mai toate partidele din perioada Constantin Gâlcă, am văzut o echipa Steaua fără vlagă, una care nu reuşea să ţină pasul cu nicio formaţie, nici măcar cu acelea din campionatul nostru.
În afară de asta, nu mai vezi acele decizii inspirate pe care le lua Laurenţiu Reghecampf, uneori în timp real, adică pe parcursul meciurilor, atunci când acesta vedea că lucrurile nu merg tocmai bine. Constantin Gâlcă nu pare nici vreun antrenor valoros, nici nu ia decizii care să-l salveze, nici nu pare să aibă noroc în nimic din ceea ce face.
Însă nu doar Constantin Gâlcă poate fi considerat unicul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat în partida dintre Ludogoreţ şi Steaua. Gigi Becali are partea lui mare de vină, fiindcă a vândut mulţi jucători extrem de importanţi în angrenajul echipei şi a adus în schimb aproape numai jucători mediocri, unii care nu ar merita nici statutul de rezervă al formaţiei noastre.
De când am văzut că Steaua a ratat transferul lui Hamza, care era singurul jucător pe care îl voiam, dintre cei noi aduşi la echipa, mi-am dat seama că lucrurile se îndreaptă înspre ceva nu tocmai bun.
Chiar dacă este vinovat, nu ştiu cât de tare poţi să-l judeci pe Gigi Becali, deoarece în situaţia în care se află acesta acum, numai de fotbal nu cred că-i mai arde. Cu toate acestea, noi suntem suporterii Stelei şi suferim de fiecare dată când se întâmplă un dezastru asemănător celui din partida cu Ludogoreţ.
Nouă nu ne pasă de banii din Liga Campionilor, nici de alte lucruri care ar conta mult pentru proprietarul unei echipe. Noi doream să o vedem pe Steaua cum joacă în cea mai importantă întrecere fotbalistică intercluburi a Europei, mai ales că Ludogoreţ era o echipă tare, însă una pe care puteam să o învingem, deoarece nu era mai valoroasă decât noi.
Nu mă interesează prea mult de participarea în grupele Europa League, deoarece aia este o competiţie să zicem că jucăm şi noi în Europa. Crema lumii fotbalistice este în Liga Campionilor şi chiar dacă nu putem să ne comparăm cu bugetele imense pe care le au formaţiile angrenate în această competiţie de top, făceam şi noi parte din ea, eram acolo, vedeam meciuri în compania unor echipe extrem de valoroase, vedeam mult spectacol.
În continuare, pe lângă vinovaţii enumeraţi mai sus, nu ai cum să nu aduci aminte şi de actorii de pe teren, despre fotbaliştii care demonstrează cu fiecare evoluţie a lor, că nu merită să îmbrace tricoul Stelei, pentru că pătează imaginea marilor fotbalişti ai echipei noastre, unii care chiar au fost de aur, fiindcă au câştigat cel mai râvnit trofeu al lumii fotbalistice a cluburilor.
Şi aici mă refer la Paul Pârvulescu, unul dintre fotbaliştii Stelei care nu merită să fie nici rezervă la această echipă. Nu spun asta din cauza acelei lovituri de la 11 metri ratate, ci fiindcă greşeşte enorm de multe pase într-un meci, dă pase direct la adversari şi nici măcar nu este util apărării, oponenţii trecând extrem de uşor de acesta.
Alt jucător care nu-mi place şi pe care nu-l consider de Steaua, este nou venitul Nicandro Breeveld, cel care este atât de lent în mişcări, care nu reuşeşte să ţină mijlocul terenului şi astfel pune presiune pe fundaşi, cel care nu ajută cu foarte multe lucruri echipa. Nicandro Breeveld cred că este unul dintre cei mai slabi mijlocaşi pe care i-a avut Steaua în ultimul timp.
Dintre jucătorii care îmi plac, dar care ieri nu au jucat nimic, pot să-i enumăr pe Iasmin Latovlevici, cel care a pus pase numai la adversari, de parcă nu mai este deloc cu gândul la Steaua, cel puţin în ultimele meciuri, Claudiu Keserü, cel care îşi arată limitele atunci când dă peste nişte jucători un pic mai buni şi care ieri nu a jucat mai nimic, Adi Popa, care a jucat haotic, arătând că nu este de ajuns doar să alergi pentru a fi fotbalist şi Nicuşor Stanciu, cel care îmi plăcea enorm, care dribla frumos înainte, dar care parcă a uitat fotbalul de la un timp.
Şi să nu-l uit nici pe Cristi Tănase, jucătorul care îmi place cel mai mult de la Steaua şi care a intrat pe teren nerefăcut, greşind enorm în acest sens. Sunt sigur că dacă Dodel nu avea probleme medicale, câştigam lejer acest meci, valoarea lui putând să suplinească jocul ineficient al altor jucători ai Stelei.
Cu toate că nu prea poţi scrie multe lucruri pozitive, după un meci care a avut “darul” să te supere în atât de mare măsură, au existat şi jucători care şi-au făcut treaba pe teren, care au demonstrat pentru încă o dată că merită să îmbrace tricoul celei mai bune echipe de fotbal a României.
Remarcaţii sunt Fernando Varela, un jucător de mare valoare, care a reprezentat stâlpul apărării de ieri a Stelei, alături de Lukasz Szukala, însă nu poţi face primăvară doar cu doi jucători în apărare, precum şi Lucian Sânmărtean, care a făcut tot ceea ce a vrut el cu jucătorii bulgari, însă este greu să duci în spate tot atacul echipei noastre, când alţii care ar trebui să fie şi ei pe acolo, nu te ajută.
De cealaltă parte, am văzut la Ludogoreţ Razgrad un Cosmin Moţi care parcă provenea din filmele de comedie ale trecutului, pentru că făcea nişte gesturi care pot fi cu greu calificate, cum ar fi atunci când îşi punea mâinile pe cap, la fiecare reuşită a steliştilor pe care nu reuşea să o pareze în calitate de portar de ocazie. El dorea să le arate bulgarilor că este trup şi suflet alături de ei, că face orice pentru a câştiga, însă o făcea într-un mod cât se poate de jenant. Înţeleg să aperi interesele echipei la care joci, să vrei să câştigi acel meci, mai ales când tu eşti dinamovist şi urăşti echipa Steaua, însă totul trebuie făcut cu decenţă, pentru că până la urmă eşti român, nu bulgar. Mereu mi-a fost silă de încercările astea ale românilor de a fi împotriva propriului popor, mai ales când nimeni nu le cerea să facă mai mult decât deja făceau. Această slugărnicie scârboasă este una pe care nu o va aprecia nimeni, niciodată, indiferent de cât de bucuros ai fost tu în acel moment, dintr-o naivitate greu de înţeles de către românii normali. Jenant…
Revenind la Steaua, nu am crezut niciodată că putem pierde această calificare, mai ales că nu aveam vreun adversar care să fie mai bun decât noi şi datorită faptului că în manşa tur, cea de la Bucureşti, câştigasem cu un scor firav, însă unul suficient pentru a spera că vom merge mai departe.
Să nu uităm când am primit golul ce a trimis partida în prelunguri: în minutul 90! Fotbalul i-a arătat lui Constantin Gâlcă faptul că te pedepseşte atunci când tu îl scoţi pe Lucian Sânmărtean, cel care obosise după efortul imens pe care l-a depus cam de unul singur prin atac, şi îl introduci pe Lucian Filip, asta însemnând că mizezi tot pe cartea apărării, cea pe care o uzasei la limită până atunci.
Nu poţi să te duci în deplasare şi să stai tot meciul în apărare, crezând că vei reuşi să te aperi şi vei scoate un meci nul. Steaua trebuie să atace întotdeauna, fiindcă Steaua nu ştie să se apere. Nu acesta este stilul de joc adoptat de către Laurenţiu Reghecampf, cel care făcuse o echipă frumoasă, care mergea peste adversat şi-l bătea, nu aştepta să ia lovitura de graţie în ultima rundă.
Sunt extrem de dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că abia aşteptam jocurile din Liga Campionilor, iar această supărare cu greu îmi va trece.
În continuare, mă gândesc dacă Steaua va mai vinde jucători, aşa cum se tot scria prin ziare în cazul în care nu se va califica în Liga Campionilor. Dacă va face acest lucru, ne vom chinui să ne mai batem la titlu şi riscăm să-l pierdem. Partide, precum cea împotriva Ceahlăului Piatra Neamţ, atunci când Steaua a pierdut meciul şi locul întâi în clasament, vor deveni unele din ce în ce mai dese, dacă vor fi vânduţi jucători în continuare.
Judecând după partida de ieri, viitorul nu arată tocmai bine pentru Steaua, cu toate că-mi doresc să văd o echipă roş’-albastră care să joace un fotbal cel puţin la fel de bun ca pe vremea lui Laurenţiu Reghecampf.