Gânduri după Mondiale

fotbal global

Aşa cum toate lucrurile bune vin rar şi pleacă repede, la fel s-a întâmplat şi cu această ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal, care parcă s-a terminat mult prea devreme, fiind nevoiţi să cedăm încă patru ani din viaţă, pentru a mai avea dreptul de a ne putea delecta cu simfonia perfectă a sportului rege. Pe cât de nedrept pare acest lucru, pe atât de justificată este toată situaţia. Dacă momentele rare ar deveni dese, atunci nici noi nu am mai putea să le savurăm aşa cum trebuie, să le apreciem la adevărata lor valoare, ci ar cădea în banal, un banal care duce înspre lipsa emoţiilor pozitive şi a trăirilor intense.

Chiar dacă la finalul acestei competiţii îţi vine să exclami „Mai vreau!”, dacă stai şi analizezi un pic desfăşurarea lucrurilor, îţi dai seama că acest Mondial a avut de toate: stadioane noi şi frumoase, frumoase prin tribunele lor, mingea Brazuca şi ale sale traiectorii unice, jungla amazoniană, meciuri mai puţin plăcute, aşa cum a fost cel dintre Iran şi Nigeria, meciuri superbe, aşa cum au fost cele dintre Coasta de Fildeş – Columbia şi Olanda – Spania, bucuria imensă a victoriei, tristeţea totală pe care nu mi-a mai fost dat să o văd vreodată la un joc de fotbal, aşa cum s-a întâmplat în finala mică, Brazilia – Olanda, tehnologii de ultimă generaţie, menite să îţi arate dacă balonul a trecut de linia porţii sau nu, multe greşeli de arbitraj, destui arbitri de clasă, jucători fantastici, de o tehnicitate maximă, precum Andrés Iniesta, Arjen Robben, Ezequiel Lavezzi, Neymar Júnior, Eden Hazard, Marcelo Vieira, Mathieu Valbuena şi alţii, camere de luat vederi suspendate, care ne-au asigurat imagini unice, meciuri amicale, aşa cum cum a fost cel dintre Germania şi Statele Unite ale Americii, spectatori intraţi pe teren, spray-uri anti-zid, proteste stradale din partea oamenilor afectaţi direct de Campionatul Mondial, tatu-bola, mascota pe cale de dispariţie, spectatori jefuiţi la ieşirea din stadion, spectatori care nu au mai avut loc pe arenele sportive şi au vizionat partidele pe ecrane uriaşe amplasate inclusiv pe plaja Copacabana, melodia oficială a Campionatului Mondial de Fotbal, “We Are One (Ole Ola)”, care a fost mult mai slabă decât altă melodie, de data aceasta neoficială: „MAGIC SYSTEM – Magic In The Air”, spectatori costumaţi pentru spectacol, sumo costumaţi în oameni de pază, comentatori mai puţin buni, comentatori decenţi, UNICUL Ronaldo în tribune, neinspiratul Ronaldo pe teren, jucători accidentaţi care nu au participat, jucători care au participat şi au accidentat fotbalul, miliarde de oameni în faţa televizoarelor, enorm de multe căutări pe Google, baze sportive de unică folosinţă, oameni care şi-au pus baza în echipa lor.

Şi pe lângă toate acestea, am fost şi eu pe aici, care am acoperit în întregime Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, uneori mai inspirat în ale scrisului, alteori plictisit şi fără chef, însă reuşind să nimeresc aproape toate pronosticurile din optimi, sferturi, semifinale, finala mică şi finala mare, greşind doar un singur meci, cel dintre Brazilia şi Columbia.

În aşteptarea următorului turneu final, care va alea loc în Rusia, dacă nu se întâmplă ceva între timp, închei aici gândurile mele după Mondiale.

fotbal global

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *