Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida – Don’t Worry, I’m a Ghost

 

Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida - Don't Worry, I'm a Ghost

Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida (Don’t Worry, I’m a Ghost) este un serial coreean de comedie, in care poti vedea cum viata linistita a unui om se transforma in ceva foarte amuzant, atunci cand o fantoma incepe sa-i „deranjeze existenta. „Nu-ti face griji, sunt doar mica si nevinovata fantoma, care iti vrea doar binele!”. Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida (Don’t Worry, I’m a Ghost) a fost lansat in anul 2012, luna iulie, si contine un singur episod. Un episod, dar atat de amuzant, incat face cat zece.

El este un tip normal, care duce o viata cat se poate de obisnuita, asta pana cand, intr-o zi, are parte de un accident auto, in urma caruia isi pierde memoria. Sa te trezesti pe patul de spital, fara sa-ti aduci aminte cine esti, unde locuiesti si asa mai departe, nu are cum sa fie un lucru prea placut sau amuzant. Pana la urma, afla cum il cheama si unde sta, dupa ce ii sunt luate amprentele.

Odata ajuns acasa, se simte destul de ciudat, deoarece nu mai recunoaste acel loc, iar asta ii provoaca un disconfort destul de mare. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu evenimentele care stau pe cale sa se intample in viata lui. Asta pentru ca majoritatea oamenilor nu se trezesc noaptea si vad fantome. Lui fix asta i s-a intamplat si prima data a crezut ca este vorba despre alte probleme capatate in urma acelui accident auto.

Sa fie o iluzie, un miraj? Nu, este vorba chiar despre o fantoma, una destul de simpatica, ce-i drept. Chiar daca ea este o fantoma cat se poate de pe bune, acestuia tot nu-i vine sa creada ca paranormalul a ajuns in viata lui. Incepe sa-si dea seama ca nu-i vorba despre o gluma, atunci cand fantoma il duce la ceremonia de inmormantare a acesteia.

Curios, acesta o intreaba cum a murit. Fata ii povesteste ca a fost ucisa in timpul unui jaf si ca isi doreste sa fie prins criminalul ei. El se ofera sa o ajute, insa se loveste de refuzul fantomei, care ii raspunde ca politia se va ocupa de aceasta problema.

In regula, atunci ce doresti de la mine? De ce ai venit sa imi bantui existenta?

Aceste intrebari ar primi raspuns foarte repede, daca acesta nu si-ar fi pierdut memoria in timpul acelui accident auto.

Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida (Don’t Worry, I’m a Ghost) este un serial coreean foarte amuzant, chiar daca acesta contine cateva situatii dramatice. Acele drame au fost incluse in el, pentru a-l face si mai spectaculos, si mai placut. Geokjeongma Seyo, Gwisinibnida (Don’t Worry, I’m a Ghost) nu are cum sa te plictiseasca, pentru ca toata actiunea este demna de o comedie, reactiile celor doi fiind de nepretuit, la fel si intamplarile prin care trec. Imi plac astfel de seriale coreene scurte, simple, si cat se poate de vesele, deoarece nu trebuie sa retii tot felul de intamplari, nu trebuie sa-ti bati capul incercand sa-ti dai seama ceea ce se va petrece in continuare. Pe scurt: umor cat se poate de mult si doi actori foarte simpatici.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *