Iertam sau uitam? Cum ii este mai usor omului atunci cand increderea in persoanele apropiate ii este pusa la incercare de catre faptele acestora la care nici in cele mai urate vise nu se gandea? Ne este mai usor sa iertam decat sa uitam, sau iertarea intervine prima, dupa care uitarea? Sa fie vorba si de cazuri cand iertam si uitam in acelasi timp? Sunt intrebari care imi framanta mintea si asupra carora am zis sa ma opresc un pic. Omul, in general, isi iarta aproapele din diferite motive: fie pentru ca il iubeste, fie pentru ca este fortat de imprejurari, fie ca este o persoana miloasa si nu poate tine ranchiuna prea mult timp.
Sunt insa si oameni care nu te iarta toata viata lor, pana inchid ochii. Este de ajuns o singura greseala din partea ta si nu vei fi nici iertat, nici uitat, niciodata. Sunt persoanele care au o inima neagra, inveninata si mai mult de trecerea timpului si care isi urasc din tot sufletul lor semenii. Pentru acestia nu exista bine, ci doar rau si a face o fapta buna inseamna o cerinta imposibila din partea lor. Astfel de oameni trebuie educati, invatati, daca este posibil, ca prin iubire si iertare se poate rezolva orice si nu are rost sa stai suparat cu anii pe niste oameni care cu sau fara voia lor au gresit intr-o anumita etapa a vietii lor.
Iertarea este un cadou oferit oamenilor generosi, milostivi, ingaduitori care sunt mult mai atenti asupra nevoilor celor apropiati, decat chiar in fata necesitatilor personale si care sunt dispusi sa ierte tocmai din dorinta de a arata ca ei sunt oameni mai buni, ca ei simt lucrurile in moduri diferite fata de cei care le-au gresit. A ierta este omeneste si a uita la fel, chiar daca de multe ori ne este greu tuturor sa facem aceste lucruri, in functie de gravitatea lucrurilor care ni s-au intamplat.