Puţine sunt lucrurile de care îmi e frică, dar cu siguranţă cutremurele se află printre ele.
Primul pe care mi-l amintesc a fost cel de 6,9 grade, din 1990. M-a trimis tata să-i aduc verigheta, care era pusă într-o cutie, pe televizor.M-am urcat pe un scaun şi a început zgâltâiala. Ţin minte că voiam să merg spre usă, dar mă dădea înapoi. M-a luat tata pe sus şi am iesit din bloc.Pe atunci locuiam la parterul unui bloc.
Acum, că locuiesc la etajul superior al altui bloc, se simte orice vibraţie.
A urmat cutremurul din 2004, cel de 6 grade Richter. Ţin minte că s-a auzit un zgomot la uşa camerei mele, ca şi cum cineva ar umbla la ea.Probabil era acea primă undă. M-am ridicat şi am deschis brusc uşa, ca şi cum aş vrea să surprind pe cineva, când a început blocul să se mişte, precum barca pe valuri.
S-a simţit până şi cutremurul din Marea Egee (5,9 grade ) de la 8.01.2013. Am postat imediat, pe blogul lui Arhi, crezând că a fost la noi.
Cel de zilele trecute mi-a stricat bunătate de somn.Fiind după somn, nu am avut reactie, doar priveam cum sunt legănat.
În momentele alea îţi doreşti din toată inima să nu-şi mărească intensitatea şi să ţină cât mai puţin.
Foto: Paolo Margari