Interlopul de la gaze si Romania clanurilor mafiote

girofar politie

Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!

Ai probleme cu gazele? Cheama un interlop, ca ti le rezolva el. Cam la asta se rezuma povestea de dragoste cu forta, dintre un senator si un interlop.

Totul a inceput atunci cand banca l-a executat silit pe senator si a scos la licitatie o parte a locuintei acestuia, parte care a fost cumparata de catre un interlop. De unde a avut interlopul bani pentru a achizitiona acea mica parte a imobilului? Din munca cinstita, probabil. Interlopul s-a mutat acolo impreuna cu tot clanul si a inceput sa-i faca senatorului viata amara, in speranta ca-i va speria familia suficient de mult, incat sa-l determine sa plece si sa-i ramana lui toata casa.

Daca este sa ne luam dupa spusele senatorului, interlopul a inceput cu amenintarile si, dupa ce a vazut ca nu merge asa, a trecut la lucruri mai serioase, desprinse parca din filmele cu mafioti, cum ar fi saparea unei gropi in curtea parlamentarului si, mai nou, taierea tevilor de gaz. Mai mult, se pare ca de sarbatori l-au lasat fara energie electrica si apa.

In cazul acelei gropi sapate in curtea senatorului, interlopul s-a aparat spunand ca dorea sa construiasca o toaleta. Cu gazul o fi dorit sa umfle baloane pentru copii, chiar daca cel metan nu-i d-ala de care trebuie.

Nu-mi plac politicienii, in marea lor majoritate, pentru ca ei sunt principalii vinovati de felul in care arata in acest moment tara noastra, din toate punctele de vedere, asa ca departe de mine gandul de a-l apara pe respectivul senator, insa si mai mult nu-mi plac aceste clanuri interlope care au pus stapanire pe Romania, tot din cauza lipsei de reactie a autoritatilor. Este vorba despre un cerc vicios, despre o situatie care exista de mult timp in tara noastra si care tinde sa devina din ce in ce mai grava, pentru ca factorii de decizie nu fac mai nimic pentru a o rezolva.

Politicienilor nu le pasa de astfel de situatii, pentru ca nu prea au de a face cu ele, de obicei, iar atunci cand se lovesc de acestea nu prea gasesc vreo rezolvare, chiar daca ei sunt singurii care le-ar fi putut preintampina, prin emiterea de acte normative care sa-i protejeze pe cei care aplica legea, printr-un nivel mai ridicat de trai, pentru a limita coruptia.

Daca unui senator i se intampla astfel de lucruri, adica unui cetatean care are multe mai multe parghii de a se apara, in comparatie cu omul de rand, aici referindu-ma inclusiv la dreptul de a putea purta arma cu glont, noi ce am putea face intr-o asemenea situatie? Nu sunt adeptul armelor de foc, insa atunci cand vezi ca viata iti este pusa in pericol, iar cei care atenteaza la ea nu patesc nimic, desi exista o inregistrare video a camerelor de supraveghere, in care se vede foarte clar ca unii iti taie tevile de gaz, desi stie o tara intreaga despre toata situatia, l-ai anuntat inclusiv pe ministrul Gabriel Oprea, ce sa mai faci pentru a te proteja? La cine sa mai mergi, la Dumnezeu? Le lasi interlopilor casa sau astepti pana vei pati ceva, poate asa se vor lua si masurile care trebuie?

De multe ori am spus ca legislatia americana este una mult prea aspra, iar politistii lor unii mult prea duri, insa, in astfel de cazuri, parca ai vrea sa te simti un pic din USA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *