Probabil vi s-a întâmplat şi vouă să întâlniţi o persoană, pe stradă, care merge mult prea încet, în timp ce vorbeşte la telefonul mobil şi gesticulează parcă vrând să stea în calea manevrelor voastre de depăşire.
De obicei, astfel de situaţii când unii oameni se află pe aceeaşi traiectorie cu a voastră, însă merg cu viteza melcului, se rezolvă cu una-două mişcări rapide din corp fără a avea nevoie să apelezi la tehnici de dribling precum ale lui Lionel Messi.
Însă ce te faci când realizezi că nu-i cu putinţă să treci de cel din faţa ta, fără să-l sari?
Te gândeşti, probabil, că obiectele aflate în mişcare au tendinţa de a se ciocni, însă parcă tu ai parte de prea multe coliziuni.
Ţinând cont că băiatul care realizează glumele (camera ascunsă) are darul de a te enerva prin simpla prezenţă, el fiind protagonistul şi altor farse care au apărut pe aici, porţia de râs este asigurată.