Mangseolijima – Don’t Hesitate

 

Mangseolijima Don't Hesitate

Mangseolijima (Don’t Hesitate) este un serial coreean de dragoste, despre oameni care au crezut initial in iubire, insa din cauza faptului ca au fost tradati chiar de catre persoanele cele mai dragi, au ajuns sa inlocuiasca frumosul sentiment cu ura, teama si neincredere. Cu toate acestea, oamenii nu pot trai singuri si nu pot trai fara dragoste, asa ca, pana la urma, iubirea isi va face iar loc in inimile lor. Mangseolijima (Don’t Hesitate) a fost lansat in anul 2009, luna octombrie, si contine un numar total de 98 de episoade.

Mangseolijima (Don’t Hesitate) este, in primul rand, povestea ei, a unei fete care crede cu tarie in dragoste si in faptul ca pentru fiecare persoana exista cineva acolo, jumatatea perfecta. Are o atitudine pozitiva, ii place sa zambeasca si sa viseze cu ochii deschisi. Viseaza frumos, pluteste, deoarece traieste o frumoasa poveste de dragoste alaturi de iubitul ei, cel pentru care ar fi gata sa faca orice pentru a-l vedea fericit, deoarece simte ca are si ea parte de aceleasi sentimente sincere. In momentul in care iubitul ei se imbolnaveste, nu sta nici macar o clipa pe ganduri si decide sa-l ajute, asta insemnand ca o particica din aceasta sa treaca la el, cu ajutorul medicilor. Ca doar il iubeste nespus de mult si ar fi in stare sa-si dea si viata pentru el, doar sa-l stie bine.

Din pacate, sentimentele lui nu sunt la fel de puternice precum ale acesteia, deoarece, in semn de multumire pentru tot sacrificiul iubitei sale, el decide ca este cazul sa o insele. Nu cu oricine, ci cu cea mai buna prietena ei, astfel durerea fiind cu atat mai mare. Astfel, ea isi pierde increderea in dragoste, fiind sigura in acel moment ca iubirea nu mai poate sa existe niciodata in sufletul ei macinat de suferinta. Asta pana cand il intalneste pe el.

El, la fel ca ea, nu mai crede in dragoste, deoarece a suferit la fel de mult in trecut. Nu mai doreste sa iubeasca iar si sa pateasca acelasi lucru, asa ca prefera sa stea cat mai departe de eventualele tentatii. Din fericire pentru acesta, apare ea in viata lui si totul incepe sa se schimbe. Norii par ca se risipesc, viata parca nu mai este la fel de cenusie, iar soarele pare si el ca incepe sa straluceasca iar in viata lui. Chiar daca la inceput nu a dorit sa se apropie de ea, dragostea nu poate fi refuzata, ci retraita. Astfel, isi da seama ca o iubeste cu adevarat si ca nu exista sacrificiu in aceasta lume pe care nu l-ar face pentru ea.

Mangseolijima (Don’t Hesitate) este un serial coreean de dragoste, in care persoanele care credeau ca si-au gasit jumatatea realizeaza cat de mult s-au inselat in tot acest timp, iar iubirea lor se transforma foarte repede in scrum. Scrum se face si increderea acestora in alti oameni si in dragoste, asa ca este nevoie de timp pentru a inchide niste rani atat de adanci, rani care vor fi vindecate complet tot cu iubire.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *