Marimea spatiului in care traim este data de atitudinea noastra

Marimea spatiului in care traim este data de atitudinea noastra

Omul, luat la nivel individual, reprezinta ceva destul de mic, in comparatie cu tot ceea ce il inconjoara, insa asta nu inseamna ca nu putem fi mari, daca asta ne dorim. Trebuie doar sa vrem, sa avem aceasta ambitie de a fi mari si putem ajunge sa devenim asa ceva.

Un om mare, inseamna un om intelept. Un om care doreste sa faca bine, in marea majoritate a timpului, iar atunci cand mai greseste, pentru ca suntem oameni, deci sortiti greselii, o facem fara sa aiba nici cea mai mica intentie. Sa fii un om mare, inseamna sa te apleci si asupra nevoilor celor din jurul tau, fie ca vorbim despre familie, prieteni, cunostinte, nu doar asupra nevoilor tale, pentru ca atunci ai fi un om egoist, nu un om mare.

Un om mare stie intotdeauna cum sa rezolve o situatie, fara sa apeleze la forta fizica, ci la forta cuvintelor. Un om mare stie sa aplaneze conflictele, reusind sa-i calmeze si pe cei mai duri oameni, doar prin rostirea unor cuvinte potrivite. Un om mare stie cand sa taca si stie cand sa vorbeasca. Nu vorbeste niciodata fara sa aiba habar despre o situatie si intervine intotdeauna atunci cand este nevoie de el, pentru a rezolva o problema. Un om mare doreste mereu binele tuturor, nu doar al lui.

Un om mare este asa, pentru ca persoanele din jurul lui spun despre el ca este un om mare. Oamenii mari sunt rari, pentru ca trebuie sa ai multa ambitie sa ajungi la un astfel de status si si mai mare ambitie, sa te pastrezi la un astfel de nivel inalt. Nu oricine poate sa devina un om mare, pentru ca nu toata lumea are o astfel de tarie de caracter, o astfel de ambitie, necesara pentru a spera sa ajunga asa ceva. Oamenii mari nu spun ei despre propria persoana ca este astfel, ci ii lasa pe altii, chiar daca nu doresc sa auda laude, ci doar sa vada ca lucrurile pe care le-au realizat ei, i-au ajutat pe altii.

Poti si tu sa fii un om mare, trebuie doar sa-si doresti din tot sufletul, din toata inima. Rautatea este cea care a reusit sa ne inconjoare si pe care o vedem in fiecare zi pe langa noi, de aceea mai avem nevoie si de persoane bune. Avem nevoie sa incercam si noi sa fim niste oameni mai buni, cu toate ca bunatatea nu este ceva izvorat din obligatie, ci trebuie sa vina din adancul constiintei noastre.

Trebuie sa ne dorim in fiecare zi sa devenim mai buni si mai aplecati inspre a face bine, decat rau. Sunt unele ocazii cand facem rau fara sa ne dam seama, insa trebuie sa invatam din greseli si nu trebuie sa repetam erorile trecutului, pentru ca altfel inseamna ca ne place sa facem rau, deci nu suntem tocmai niste persoane asa cum credem noi.

Imi doresc sa fiu mai bun cu fiecare zi ce trece si sa ma las mai putin influentat de altii. Sper sa va doriti si voi acest lucru, pentru ca doar asa putem impinge in fata lumea in care traim, pentru a le lasa un loc mai bun altora, decat am avut parte noi.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *