Meciurile din optimile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia

sport girl

Şi dacă tot este astăzi zi de pauză, hai să discutăm puţin despre meciurile din optimile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, deoarece sunt câteva întâlniri destul de interesante, datorită faptului că s-a avansat în competiţie şi echipele foarte slabe au plecat, rămânând doar câteva care nu sunt pe placul meu, restul fiind formaţii bune şi foarte bune.

Brazilia – Chile: 28.06.2014 – ora 19

V-am spus că ţin cu Brazilia încă de la începutul competiţiei, deoarece au nişte jucători extrem de tehnici, începând cu fundaşul Marcelo şi terminând cu Neymar. Cu toate acestea, brazilienii mi-au cam înşelat aşteptările şi au evoluat destul de şters, faţă de ce am văzut eu anul trecut la Cupa Confederaţiilor, pe care au şi câştigat-o. Chiar dacă nu au evoluat convingător, aceştia parcă au devenit din ce în ce mai siguri pe ei, de la meci la meci, practicând un fotbal decent. Nu mai cred că au şanse la câştigarea Cupei Mondiale, prin prisma jocului practicat, însă o să-i susţin până şi dacă vor fi eliminaţi.

Chile joacă un fotbal frumos, tehnic, plăcut ochiului şi au demonstrat că sunt în stare să învingă echipe mari, aşa cum a fost cea a Spaniei şi a pierdut în faţa unei echipe mult mai bune decât a lor, cea a Olandei. Cam ăsta este nivelul lor, iar meciul împotriva Braziliei va fi unul destul de echilibrat.

Pronostic: învinge Brazilia, chinuit.

Columbia – Uruguay: 28.06.2014 – ora 23

Columbia joacă un fotbal superb şi o spun din toată inima. Sunt tehnici, puternici şi practică un joc modern, rapid. Fără îndoială, din punctul meu de vedere, sunt unii dintre favoriţii la câştigarea Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia şi abia aştept să-i văd mâine.

Uruguay a pierdut în faţa costa-ricanilor, însă a învins Anglia şi Italia, arătând că este o formaţie bună, cu mulţi jucători tehnici şi cu experienţă. Meciul împotriva Columbiei va fi unul dificil pentru ei, deoarace consider că sunt depăşiţi de către aceştia la orice capitol.

Pronostic: Columbia câştigă la pas meciul.

Olanda – Mexic: 29.06.2014 – ora 19

Nu este un meci de ratat! Tehnica impecabilă a unor jucători olandezi, aşa cum sunt Arjen Robben şi Robin van Persie, împotriva rapidităţii mexicane.

Pronostic: învinge Olanda.

Costa Rica – Grecia: 29.06.2014 – ora 23

Grecia trebuia să fie de mult out, deoarece este cea mai slabă echipă care se califică în optimi, însă a avut noroc de un arbitru care le-a acordat un penalty inexistent, în ultima faza de joc a meciului împotriva ivorienilor, trimiţându-i pe aceştia acasă, în mod nemeritat.

Costa Rica este marea supriză a acestei ediţii a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, deoarece nu numai că s-a calificat în optimi şi a învins nume grele, precum Uruguay şi Italia, dar a terminat pe locul întâi al Grupei D.

Pronostic: vreau să învingă Costa Rica şi asta o să se şi întâmple, dacă nu mai apare vreun arbitru prietenos.

Franţa – Nigeria: 30.06.2014 – ora 19

Franţa este o echipă de top, care joacă fotbal la cel mai înalt nivel. Singurul regret în legătură cu ei, este că nu-l pot vedea pe extraordinarul jucător al lor, Franck Ribéry, care a acuzat dureri la spate înainte de începerea Campionatului Mondial şi Didier Deschamps nu a dorit să rişte prin a-l convoca.

Nigeria este o echipă luptătoare şi tehnică, însă diferenţa dintre ei şi francezi este uriaşă.

Pronostic: câştigă Franţa, fără probleme.

Germania – Algeria: 30.06.2014 – ora 23

Germania este una dintre cele mai tari echipe de la acest Mondial, însă nu mai vreau să aud de ei după jocul de ieri, în care au disputat un amical împotriva S.U.A. Sper să-i învingă Algeria, deşi va fi destul de greu.

Algeria are o echipă bună, fără îndoială. Una rapidă, luptătoare şi destul de tehnică.

Pronostic: bate Germania, chiar dacă îmi doresc să o elimine Algeria.

Argentina – Elveţia: 1.07.2014 – ora 19

Argentina practică un fotbal plăcut, însă mult prea dependent de Messi. Dacă Messi înscrie goluri, e de bine, dacă nu marchează, sunt cam naşpa lucrurile.

Elveţia joacă un fotbal normal. Nu pot să spun că m-a impresionat cu ceva.

Pronostic: învinge Argentina.

Belgia – Statele Unite ale Americii: 1.07.2014 – ora 23

Belgienii au câţiva jucători sclipitori, aşa cum sunt Eden Hazard şi Marouane Fellaini şi nu ar trebui să aibă probleme în faţa S.U.A.

Americanii sunt în aceeaşi oală cu Germania şi după meciul de ieri, acel teatru nereuşit, sper să fie eliminaţi.

Pronostic: sper, vreau şi cred ca o să învingă Belgia.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *