Oamenii buni pleaca mult prea devreme de langa noi

Acest articol este despre Ion Vladut, profesorul meu de Sociologie Juridica, din facultate, si de ce, de cele mai multe ori, cei mai pozitivi si buni oameni ne parasesc mult prea devreme.

Ion Vladut era tipul de profesor care stia sa faca placut un curs prin felul lui de a fi, deoarece Sociologia Juridica, cu tot respectul pentru aceasta, nu era vreo materie de baza, iar eu nu eram pasionat de ea. Cu toate acestea, imi placea datorita lui: un om mereu cu zambetul pe buze, exact ca mine, rarait, extrem de destept, citit, care ura prostia si superficialitatea. Abia asteptam sa mai merg la cursul acestuia, sa mai discut cu el. Eram cel mai apropiat student de acesta.

Nu era tipul de profesor sters, fad, care vine si citeste tot cursul din carte si daca indraznesti sa-i spui ceva, te repezeste spunandu-ti ca intrebarile sunt pentru seminarii. Nu, cursul domnului profesor Ion Vladut era unul viu, dinamic, acesta se plimba printre banci, iar noi puteam sa intervenim oricand in discutie. Chiar ne incuraja.

Cand a venit timpul examenului, nici nu si-a ridicat capul din catalog sa auda ce balbai si bajbai eu pe acolo, testul fiind oral, si mi-a dat un mare zece, explicandu-le celorlalti colegi de ce a procedat asa. A crescut inima in mine si, usor, invidia unora dintre colegii mei.

In cel de-al doilea an, cand materia respectiva nu se mai regasea printre cele pe care trebuia sa le invatam, am continuat sa merg la cursurile acestuia, stand in sala cu studentii de anul intai. M-am imbujorat tot la chip, cand bunul meu profesor a anuntat acest lucru la microfonul amfiteatrului, toate privirile „bobocilor” fiind atintite asupra mea. Nu mi-a placut niciodata sa fiu in centrul atentiei.

Tot in acel an, mi-a propus sa sustin lucrarea de licenta la materia acestuia. Evident ca am acceptat, cu bucurie.

Imediat, in acea perioada… a murit. Nu era vorba despre planurile mele in legatura cu lucrarea de licenta, ci faptul ca singurul meu profesor prieten din facultate nu mai era, iar lucrul asta m-a intristat atunci si inca reuseste sa ma afecteze.

In facultate, de cele mai multe ori, cele mai apropiate relatii sunt cu asistentii universitari, findca majoritatea profesorilor, cum ar fi domnul Costica Voicu (Teoria Generala a Dreptului), la acea data rectorul Academiei de Politie sau doamna Rodica Stanoiu (Criminologie), care nu mai stiu daca era ministru la acea vreme, insa fusese cu siguranta, erau mult prea ocupati. Nu stiau cum sa termine mai repede cursul, sa poata pleca inspre unde mai aveau ei treaba.

Si uite asa, am ramas eu fara singurul meu prieten cu adevarat din facultate.

Am cautat pe Google si nu mai exista prea multe lucruri despre acesta, in afara de niste manuale scanate de Sociologie Juridica. Nici o poza, nimic! Si era pacat sa nu amintesc despre o persoana care mi-a fost foarte apropiata.

Am vrut sa va pun o poza cu el, sa vedeti si voi cum arata un om bland si bun, insa, stiti cum se intampla de cele mai multe ori… nu gasesti ceea ce cauti.

Am gasit zeci de carti din domeniu, insa nu si pe aceasta. Inclusiv un „Manual de Drept Penal – Partea Generala” de Costica Bulai, pe care l-am cautat peste tot la vremea respectiva, la magazinele de specialitate, anticariate si asa mai departe, de la Piata Universitatii si pana la Piata Unirii, gasindu-l pe o straduta laturalnica, la un vanzator de carti vechi, pe jos, atunci cand imi pierdusem orice speranta de a da de cartea care inseamna si acum „aur” in materie.

Cel mai probabil, cartea mea de Sociologie Juridica a ajuns, impreuna cu altele, la unul dintre cei mai buni prieteni, care dupa anul intai de facultate a plecat la Academia de Politie si avea nevoie de carti.

Revenind la domnul profesor, prietenul meu, niciodata nu am inteles de ce absolut cei mai buni oameni pleaca dintre noi primii. Nu am idee de ce destinul potriveste atat de rau lucrurile astea, de fiecare data.

Nu am avut niciodata ocazia sa-mi iau ramas-bun de la acesta, asa ca o fac aici: Odihneste-te in pace, prieten drag!

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *