Prima situaţie: eşti pe autostradă şi conduci de ceva timp, însă mai ai mult până la destinaţie. Drumul fiind drept şi neaglomerat, nu ai parte de multe evenimente care să necesite atenţia ta, aşa că se instalează o anumită stare de linişte şi siguranţă. Asta, împreună cu balansul maşinii şi zgomotul, plăcut, de fundal, te îmbie la somn.
Al doilea caz: eşti politician în ţara noastră şi tocmai când voiai să arăţi că te zbaţi pentru România, un somn rebel pune stăpânire pe tine.
Astfel de evenimente neplăcute, care îţi pot pune în pericol integritatea fizică sau morală, vor putea fi evitate începând cu anul viitor, atunci când compania japoneză JINS va lansa ochelarii inteligenţi care te ţin treaz, scriu cei de la engadget.com.
Ochelarii, care poartă denumirea de Meme, detectează momentul când eşti pe cale să adormi, cu ajutorul unor senzori şi trimit o alertă, prin bluetooth, către aplicaţia instalată pe mobil.
Pe lângă funcţia care te anunţă că în curând vei avea o întâlnire, neprogramată, cu Moş Ene, ochelarii te vor ajuta şi atunci când mergi la alergat prin parc, deoarece îţi pot indica atât numărul paşilor parcurşi, precum şi caloriile consumate.
Aceştia vor putea fi achiziţionaţi doar de către japonezi, pentru început, ca mai apoi să fie disponibili şi în cazul altor pieţe. Lansarea va avea loc în primăvara lui 2015 şi preţul pentru un astfel de gadget, se va situa undeva între 700 şi 1000 de dolari americani.