Pseudo-birocratul parvenit reprezintă specia umană care a părăsit peştera mizerabilă în care locuia şi printr-un concurs de împrejurări, cu multe compromisuri, a ajuns un şefuleţ, la un nivel mai mic sau mai mare.
Ca orice şefuleţ obraznic şi incult, pseudo-birocratul parvenit are unica menire de a le face viaţa grea angajaţilor săi sau altor persoane care intră în contact cu el. Îţi va explica mereu cum faci tu lucrurile într-un mod haotic, deşi, în marea majoritate a cazurilor, habar nu are despre ce vorbeşte. Chiar dacă el nu realizează, tu ştii că-i prost şi ai putea să juri că ar pica orice test de inteligenţă, împotriva oricărui salariat al său. Aceste refulări, dovezi de neputinţă, sunt cauzate de complexul de inferioritate pe care l-a căpătat de pe vremea când era şi el condus tot de către un şef parvenit.
Însă nimic nu poate fi mai deranjant la un pseudo-birocrat parvenit, decât felul în care grăieşte. Îţi va vorbi pe nas, nu pentru că are vreo problemă medicală, ci pentru că doreşte să-şi arate, în concepţia lui, superioritatea, clasa socială din care face parte, inteligenţa.
Nu suport acele persoane care îşi modifică timbrul vocal, doar pentru a părea mai interesante. Mă deranjează, mă fac pe creier, sunt ca picătura chinezească.
Exemplele sunt foarte uşor de găsit: unul este director de televiziune, iar cealaltă aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat.