Meci amical, Romania invinge, Turcia pierde, Contra este antrenor si seni seviyorum!
Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!Inainte sa inceapa meciul, am dat volumul televizorului mai tare si am avut un mic deja-vu. Mi s-a parut ca aud “Sunt prea batran pentru nationala Romaniei!”. De data asta, nu-l mai intrebase nimeni. Zisese din obisnuinta.
Mereu a fost prea batran pentru echipa de fotbal a Romaniei, insa vesnic tanar pentru milioanele de euro ale altora.
Inteleg, fiecare dintre noi am proceda la fel, pentru ca pana la urma este vorba despre talentul sau, despre munca acestuia, insa atunci cand strangi suficient de mult, ar mai trebui sa realizezi ceva si pentru tara ta. Ca un meci amical, cu vreo echipa de club nu este de ajuns. Nici cu prima reprezentativa.
O cifra in plus a facut mereu diferenta. Sutele de mii maxim oferite de romani, au fost mult mai mici decat milioanele altora.
Sa te faca altii “pezevenchi” sau sa iti spuna “sictir” suna mai bine in turca, decat in romana. Ca nici pe acolo nu i-a zis nimeni in ultimul timp “seni seviyorum”, adica un sincer “te iubesc”.
Si o spun cu regret, deoarece este unul dintre cei mai buni antrenori romani. Din pacate, nu a vrut niciodata sa vina si ma refer la perioada asta, cand a reusit lucruri minunate pe la altii.
Apropo de asta: imi placea de o fata, romanca, iar pe la urechile mele ajunsese faptul ca este pasionata de limba turca, asa ca il pusesem pe un coleg de facultate, Genin se numeste, sa ma invete turca. Ma rog, cateva expresii in turca. Sa o impresionez, ca pe atunci nu era “Google Translate”. Genin era un nebun si jumatate, turc/tatar, ceva de genu’, din Constanta, asa ca ma invatase si prostii, nu doar lucruri frumoase de zis.
Meciul a fost unul simpatic. Mult mai bun decat pe vremea lui Daum, ceea ce imi intareste convingerea ca este antrenor Contra. Daca l-a facut si pe Grozav sa inscrie, inseamna ca le are. Doua! In minutele 42 si 69. Romania joaca altceva cu el.
Mi-a mai sarit in ochi si Budescu, pentru ca-mi plac jucatorii tehnici, iar acesta a mangaiat cu delicatete de cateva ori mingea.
De ce m-as mai uita la fotbal, dupa atat de mult timp, mai ales ca sunt o persoana care se plictiseste repede de orice, daca nu ar mai fi si cate un jucator ca Budescu?
Atunci cand mergeam pe la bunici, la tara, de fiecare data cumparam din Bucuresti si o minge din vinilin, sa avem cu ce juca fotbal. Nu erau bani pentru una din piele. Nu apuca niciodata prea multe zile mingea mea, pentru ca se spargea, dar aveau baietii de pe acolo d-alea bune. Cu toate ca majoritatea jucam incaltati, erau si prieteni care practicau fotbal fara ghete. Nu inteleg cum loveau mingea aia cu piciorul gol, ca eu mi-as fi rupt degetele. Era tare. Chiar si asa, unul dintre baieti a ramas infipt cu unghiile in “Artex”. Nu stiu ce unghii avea, dar si acum radem ca a reusit sa sparga o minge din piele.
Oricine poate lovi balonul cu putere, insa nu toti pot sa-l mangaie cu finete.
De asta inca ma mai uit la meciuri: sa vad lucruri speciale. Chestii pe care noi, oamenii de rand, nu putem sa le realizam.
De asta, cand suntem un pic mai mari, incepem sa citim “Jules Verne”, nu ramanem la revista “Mickey Mouse”.
Voi va dati seama ca mingea aia s-a simtit bine mult timp dupa meci, dupa ce a mangaiat-o Budescu? Nu mai zic de Iniesta, Mbappe, Arjen Robben, Marcelo si alti mingicari. Astia-s jucatorii care-mi plac!
Sub sloganul “Fa o minge fericita!” sau “Iubeste-ti balonul, dar nu-l sparge!” propun sa ne uitam la fotbal frumos.
Am avut parte de fotbal decent in meciul Romania-Turcia. Se poate si mai bine, insa si mult mai rau.
Spun ca trebuie sa-l incurajam in continuare pe Contra, ca face bine si stie ce face.