Rezumat Steaua – Stromsgodset: 2-0

steaua champions league

Preliminariile Ligii Campionilor:

Steaua – Stromsgodset: 2-0

Steaua câştigă şi meciul retur, calificându-se în turul 3 al preliminariilor Ligii Campionilor, cu un scor total, în cele două manşe, de 3-0.

Meciul nu a fost unul deosebit de plăcut, cel puţin în prima parte a lui, deoarece Steaua dădea impresia că ar vrea să apere acel fragil 1-0 din Norvegia, ceea ce era să o coste. După ce că n-au jucat nimic în prima repriză, în sensul că nu am văzut nici mari ocazii de a marca, nici realizări tehnice individuale, steliştii s-au mai şi retras în propria jumătate de teren şi puteam primi gol dacă nu apăra iar bine Arlauskis sau dacă norvegienii nu şutau pe lângă poartă.

Nu am stat cu emoţii în ceea ce priveşte calificarea, pentru că oricât de slab ar fi jucat ai noştri, norvegienii jucau şi mai şi. Astfel, prima repriză s-a terminat la egalitate, scor 0-0 şi începusem să mă întreb unde este fotbalul ăla bazat pe atac, spectaculos, pe care îl tot promitea Costel Gâlcă.

A doua repriză a început la fel de prost pentru noi, fără mari realizări de vreun fel, însă cum timpul îi presa pe cei de la Stromsgodset, au fost nevoiţi să iasă mai mult pe atac şi să lase găuri mari în apărare. Lumea începuse să-şi piardă răbdarea prin tribune, mai ales că Steaua nu juca nimic, iar suporterul stelist când vede că echipa noastră nu reuşeşte mare lucru, ce credeţi că face? Începe să-l huiduie pe Tănase la orice mică greşeală.

Mor încet când văd că-mi huiduie lumea jucătorul meu preferat de la Steaua, mai ales că Dodel nu jucase rău, ba chiar pusese o pasă de gol, atunci când Chipciu nu a reuşit prin lovitura sa de cap să-l învingă pe portarul norvegian. Pe lângă acea pasă, mai reuşise alta de mare efect şi înspre Filip.

Tot Tănase a pus şi pasa de 1-0 pentru Steaua, în minutul 72, după un frumos dribling în careu, golul fiind o simplă formalitate pentru Cornel Râpă. Mă mir că nu l-au mai fluierat pe Dodel şi atunci. Această reuşită i-a demoralizat complet pe norvegieni, iar pe stelişti i-a descătuşat, aceştia punând stăpânire pe joc.

Cel de-al doilea gol a venit în minutul 84 al partidei, el fiind înscris de către Nicolae Stanciu, care a fost servit perfect de către Alexandru Chipciu.

Chiar dacă victoria poate părea una clară, nu mi-a plăcut prestaţia din teren a jucătorilor noştri.

Nu mai arată acea agresivitate pe care o aveau cu Laurenţiu Reghecampf, atunci când se duceau peste adversar şi nu-l lăsau să respire. Au plecat câţiva jucători care însemnau piese importante pentru un astfel de joc, însă au şi rămas mulţi care au suficientă valoare încât să nu se sperie de un adversat precum Stromsgodset.

Nu este în regulă să joci fricos, temător, cu o formaţie atât de slabă precum cea a norvegienilor. Dacă evoluezi aşa cu Stromsgodset, ce vei face în următorul tur?

Şi pentru că am început discuţia despre turul 3 al preliminariilor Ligii Campionilor, am aruncat o privire pe adversara Stelei din această fază a competiţiei, echipa din Kazahstan, FC Aktobe.

Aktobe a eliminat-o destul de uşor pe Dinamo Tbilisi, însă uitându-mă la rezumatul celor două meciuri, nu pot spune că m-au impresionat prea tare kazahii, chiar dacă toţi se dau de ceasul morţii că vom avea mari probleme cu ei.

Hai să fim serioşi! Steaua este peste Aktobe ca valoare, iar campionatul românesc peste cel din Kazahstan, indiferent de cât de mulţi bani au.

Meciul tur dintre Steaua şi Aktobe se va disputa în Kazahstan, marţea care vine (29.07.2014).

Foto: UEFA

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *