Preliminariile Ligii Campionilor, turul 2:
Stromsgodset – Steaua: 0-1
Steaua câştigă manşa tur a primului meci din preliminariilor Ligii Campionilor şi chiar dacă nu discutăm de vreo victorie la scor, este ca şi calificată în următoarea rundă. Spun asta, pentru că oricât de luptătoare ar fi echipa norvegiană, astăzi şi-a arătat limitele. Returul se va juca săptămâna viitoare, miercuri, pe Naţional Arena, tot de la 20:30, însă, aşa cum am precizat, este unul fără prea mari emoţii.
Prima repriză a început destul de rău, nu pentru că s-ar fi petrecut ceva negativ pe teren, ci din cauza faptului că am pierdut două minute din ea, deoarece am ajuns târziu în faţa unui televizor. Chiar dacă Steaua a arătat că este echipa mai bună, mai tehnică, norvegienii au avut câteva ocazii de a înscrie în prima parte a meciului, însă Arlauskis a fost într-o zi bună. Jocul nu a fost unul deosebit de plăcut în primele 45 de minute, ci mai degrabă de uzură, ambele formaţii punând mai mult accent pe a nu primi gol, decât pe a înscrie, aşa că prima repriză s-a terminat la egalitate, 0-0.
A doua repriză a fost una mult mai bună, din punctul de vedere al spectacolului arătat pe terenul sintetic. Tocmai când toţi din jurul meu ziceau că Iancu nu a făcut nimic în prima parte şi că poate ar trebui să intre Keserü în locul lui, acesta a ţinut să ne contrazică printr-un stop perfect pe piept, la o pasă lungă venită de la Sânmărtean, ca mai apoi să-l lobeze pe portarul norvegian şi să marcheze primul şi singurul gol al partidei, în minutul 49.
Ocazii au mai existat, de ambele părţi. Norvegienii au renunţat la apărare, au pornit pe atac şi au avut câteva şanse mari de a înscrie, însă fie au tras extrem de slab, fie Arlauskis a respins şuturile. Steaua a încercat să profite de ieşirea din apărare a scandinavilor, însă a ratat nişte ocazii cât se poate de clare de a marca, prin Latovlevici, Chipciu şi Vâlceanu.
Dacă în ceea ce priveşte jucătorii ambelor echipe, lucrurile au fost extrem de clare, nu m-a mulţumit maniera de arbitraj a olandezului Serdar Gözübüyük. A arbitrat excelent toate fazele Stelei, în sensul că a sancţionat orice intrare neregulamentară a jucătorilor echipei noastre şi le-a acordat cartonaşe galbene de fiecare dată când se impunea să o facă, însă de cealaltă parte, fie nu dădea nici măcar fault atunci când era, fie nu-i avertiza pe norvegieni la faulturile dure ale acestora. Un arbitraj sâcâitor, cu dublă măsură, care deşi nu a influenţat scorul, ne-a modificat starea de spirit.
Steaua a făcut un meci bun astăzi, per total, asta şi pentru că Stromsgodset este o echipă destul de rudimentară, cam de jumătatea clasamentului nostru sau chiar mai jos. Norvegienii au doar suflet. Fără tehnică, fără idei de joc, fără rezistenţă.
În rest, Bubu a avut dreptate când a pronosticat că va câştiga Steaua. Dacă unii au caracatiţe care se pricep la pronosticuri sau elefanţi, eu am un brotăcel şi astăzi era în joc onoarea lui, însă Bubu s-a descurcat foarte bine.
Foto: UEFA