Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal 11

Arjen Robben

Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 11:

Ţinând cont că ultimele meciuri din faza grupelor se desfăşoară la aceeaşi oră, am încercat să-mi împart privirea în două părţi, însă m-am dat bătut repede, deoarece nu mai înţelegeam nimic şi am ales să urmăresc o singură partidă live. În cazul jocurilor din Grupa B, m-am decis să-mi îndrept atenţia înspre meciul cel mai important, care avea o miză, Olanda – Chile. Mai târziu voi urmări confruntarea dintre Camerun şi Brazilia.

Olanda – Chile: 2-0

Olanda câştigă meciul, respectiv grupa din care face parte şi o evită pe Brazilia, cea care, probabil, se va impune diseară în faţa africanilor şi va încheia pe locul întâi al Grupei A. Chile termină pe locul doi în Grupa B.

Prima repriză a jocului a fost una destul de slabă, cu o echipă a Olandei care s-a aparat în încercarea de a-şi păstra firavul avantaj pe care îl avea, adică golul în plus din statistică, cel care-i permitea să termine grupa pe primul loc, la egalitate de puncte cu Chile. Olandezii au jucat pe contraatac, trimiţând în faţa destul de puţini oameni, care nu au reuşit să înscrie în prima parte a jocului, cu toate că Arjen Robben a mai încercat el câte ceva pe acolo, dar parcă s-a simţit lipsa lui Robin van Persie, acesta fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

De cealaltă parte, chilienii au atacat pe tot parcursul primei reprize, însă nu au reuşit să marcheze, ci doar să obosească. Statistica ne indică faptul că în minutul 35, Chile avea o posesie de 66%, lucru care însă nu i-a ajutat prea mult.

În cea de-a doua repriză, olandezii s-au decis să iasă la joc şi au înscris de două ori, prin Leroy Fer, în minutul 77 şi Memphis Depay, în minutul 92, stabilind scorul final al întâlnirii: Olanda – Chile: 2-0.

Australia – Spania: 0-3

Nu m-am uitat la acest meci, deşi aş fi făcut-o dacă era programat la altă oră, fiindcă era unul doar pentru palmares. Ambele echipe erau deja eliminate de la această ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal.

Văd că primul gol a fost înscris în minutul 36, de către David Villa, cel pe care antrenorul spaniol Vicente del Bosque l-a ţinut rezervă în primele două meciuri disputate, poate în mod nemeritat.

Celelalte două goluri ale partidei au fost înscrise de către Fernando Torres, în minutul 69 şi Juan Mata, în minutul 82.

Spania, campioana mondială en-titre, câştigă acest joc şi mai îndulceşte un pic din amarul unei eliminări mult prea timpurii.

Camerun – Brazilia: 1-4

Brazilia câştigă grupa, la golaveraj şi va juca în optimi cu Republica Chile, iar camerunezii pleacă acasă, lăsând o ultimă impresie bună, chiar dacă nu au reuşit să obţină niciun punct la această ediţie a Cupei Mondiale.

Un joc frumos şi nici nu avea cum să fie altfel, asta pentru că ambele echipe au practicat un fotbal deschis, pe atac, fără să stea în apărare şi asta a dus la înscrierea multor goluri.

Africanii nu mai aveau nimic de pierdut, aşa că după ce Neymar a deschis scorul în minutul 17, au reuşit şi ei să înscrie destul de repede, prin Joël Matip (26′), restabilind egalitatea. Neymar a înscris pentru a doua oară, în minutul 34 şi a readus Brazilia în avantaj.

După pauză, brazilienii au mai înscris de două ori, prin Fred, în minutul 49 şi Fernandinho, în minutul 84, fiind oarecum obligaţi să forţeze de evoluţia celuilalt meci din grupă, acolo unde mexicanii au marcat şi ei de trei ori, în încercarea de a câştiga grupa şi de a evita Olanda în optimi.

Neymar World Cup Brazil

Croaţia – Mexic: 1-3

Mexic termină pe locul secund al Grupei A, la egalitate de puncte cu Brazilia, dar cu un golaveraj mai mic şi va juca următorul meci împotriva Olandei. Croaţia rămâne cu trei puncte şi părăseşte competiţia.

Mexicanii au deschis destul de târziu scorul, în minutul 72, prin Rafael Márquez, după care au mai punctat de două ori, prin Andrés Guardado, în minutul 75 şi Javier „Chicharito” Hernández, în minutul 82.

Croaţii au reuşit să marcheze şi ei golul de onoare, în minutul 87, prin Ivan Perišić.

Olanda – Mexic se anunţă a fi un joc ce nu trebuie ratat şi chiar dacă pare misiune imposibilă pentru nord-americani, în fotbal se poate întâmpla orice, după cum am mai scris.

Foto 1: Arjen Robben – ALinda_m

Foto 2: Neymar – Facebook

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *