Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 13:
Nigeria – Argentina: 2-3
Argentina învinge şi se califică, alături de Nigeria, în optimile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia.
Un fotbal spectaculos, deschis, cu multe goluri, practicat de două echipe tehnice, care aveau toate motivele din lume să stea în apărare, însă au ales să atace şi să ne încânte privirea. Nigeria avea nevoie de cel puţin un egal pentru a se califica, în ideea de a nu sta la mâna celuilalt meci, care până la urmă s-a terminat în favoarea ei, iar Argentina trebuia să scoată un scor nul, chiar dacă era deja calificată, pentru a câştiga Grupa F.
Prima repriză a fost încântătoare, cu două goluri înscrise încă de la începutul ei. Primul a fost marcat de către Messi, în minutul 3, iar după numai un minut au reuşit să puncteze şi africanii, prin Musa. Messi nu a dorit să termine prima parte a întâlnirii la egalitate, aşa că a înscris din nou, în minutul 46, aducând Argentina iar în avantaj.
A doua repriză a fost la fel de plăcută precum prima, Musa înscriind din nou pentru africani, la numai două minute de la reluarea jocului. Scorul final, de 3-2 pentru argentinieni, a fost stabilit de către Rojo, în minutul 50.
Îmi pare bine că s-au calificat ambele echipe, deoarece au jucat cel mai frumos fotbal din grupa lor.
Bosnia-Herţegovina – Iran: 3-1
Bosnia a fost eliminată de la acest Mondial, însă a terminat frumos competiţia, cu o victorie împotriva Iranului. Să nu uităm şi de faptul că bosniacilor le-a fost anulat un gol pe nedrept, în partida împotriva Nigeriei. Acel gol putea schimba soarta calificării. Iran pleacă de la această ediţie de Cupă Mondială şi poate până la următoarea învaţă mai mult fotbal şi mai puţin anti-joc.
Bosniacii nu mai aveau nimic de pierdut, aşa că au început prima repriză tare şi au înscris primul gol în minutul 23, prin Edin Džeko.
În a doua repriză au mai reuşit să marcheze două goluri, prin Miralem Pjanić, în minutul 59 şi Avdija Vršajević, în minutul 83. Iranienii au izbutit să înscrie unicul lor gol din grupe, prin Reza Ghoochannejhad, în minutul 82 şi termină pe ultimul loc, cu un singur punct, cel obţinut în remiza cu Nigeria.
Ecuador – Franţa: 0-0
Franţa obţine o remiză albă, câştigă Grupa E şi merge în optimile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Ecuador termină grupa pe locul trei, cu patru puncte şi este eliminată.
Un joc de uzură, fără prea multe reuşite tehnice, fără prea mari realizări din punct de vedere fotbalistic. Franţa era deja calificată, pentru că numai un foarte mare ghinion o mai putea scotea din cărţi, aşa că şi-a permis să înceapă meciul fără şase titulari, lucru care s-a văzut pe tabela de marcaj, deoarece prima repriză a întâlnirii s-a terminat 0-0.
Repriza a doua a fost la fel de sărăcăcioasă în goluri, aşa că Ecuador – Franţa s-a încheiat la egalitate, iar francezii se pot pregăti deja pentru următoarea partidă, cea împotriva Nigeriei.
Honduras – Elveţia: 0-3
Elveţia învinge, aşa cum era de aşteptat şi se califică şi ea, de pe locul doi al Grupei E, în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Honduras, una dintre cele mai urâte echipe ale acestui Mondial, din punctul de vedere al fotbalului practicat, unul obstrucţionist, termină grupa cu zero puncte şi un singur col înscris, cel împotriva Ecuadorului.
Toate cele trei goluri au fost înscrise de către Xherdan Shaqiri, două în prima repriză (6′ şi 31′) iar cel de-al treilea în repriza a doua, în minutul 71.
Meciurile din optimi, decise după disputarea partidelor de astăzi:
Franţa – Nigeria
Elveţia – Argentina
Foto: Ahmed Musa – Nigeria – Facebook