Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal 2

didier drogba

Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 2:

Columbia – Grecia: 3-0

Această partidă a avut parte de cei mai fanatici, frumoşi, suporteri pe care i-am văzut până acum la Mondialul brazilian. Susţinătorii Columbiei au făcut o atmosferă pe care şi-ar dori-o orice echipă. Au cântat tot meciul, în picioare, toţi.

Meciul a fost controlat în întregime de echipa mai valoroasă, Columbia, grecii având câteva ocazii, însă nu au dat niciodată impresia că ar putea întoarce soarta jocului.

Recunosc, am ţinut cu reprezentativa Columbiei şi voi fi alături de orice echipă care va evolua împotriva elenilor, deoarece consider că noi trebuia să fim acolo şi nu ei.

Uruguay – Costa Rica: 1-3

Cea mai mare surpriză de până acum. Dacă mi-ar fi spus cineva, înainte de meci, că va învinge Costa Rica, aş fi crezut că glumeşte, însă exact asta s-a întâmplat.

A fost un bun exemplu de cum echipa mai tehnică, mai experimentată, mai valoroasă, a fost învinsă de o formaţie care nu are în componenţa sa cine ştie ce individualităţi, care nu joacă un fotbal foarte spectaculos, dar care acţionează ca un grup, luptă cu multă ambiţie, dăruire, pe tot parcursul întâlnirii. Jucătorii Uruguayului au părut lipsiţi de forţă, obosiţi, fără vlagă.

Anglia – Italia: 1-2

Un meci despre care s-a discutat mult înaintea începerii acestuia, cu accentul pus pe faptul că stadionul, care din toamnă va deveni penitenciar, este construit în jungla amazoniană şi vor năvăli crocodili pe teren, iar maimuţele vor coborâ pe liene.

Singurul lucru care a coborât, a fost plictiseala peste noi, deoarece meciul a părut, în unele momente, mult prea lent, mult prea tacticizat. Asta până la primul gol înscris, cel al italienilor, deoarece acesta a reuşit să-i trezească, pentru scurt timp, pe englezi, care au reuşit să egaleze foarte repede, după care iar s-au băgat la cutie.

Au crezut că pot face acelaşi lucru şi după golul de 2-1 al Italiei, însă nu au mai reuşit să restabilească egalitatea până la finalul confruntării, deoarece fotbalul te pedepseşte, uneori, atunci când dai dovadă de indolenţă. Mă întreb ce s-ar fi auzit dinspre spectatori, dacă englezii jucau aşa acasă la ei, însă în Brazilia au profitat că în tribune mai mulţi erau suporterii italieni.

Doi jucători mi-au plăcut de la englezi: Sturridge şi Sterling, care au dat dovadă de tehnicitate şi ambiţie, reuşind să înfrumuseţeze jocul. De partea cealaltă, Mario Balotelli şi Andrea Pirlo au făcut un joc bun.

Dacă englezii şi italienii vor juca la fel şi împotriva costa-ricanilor, este posibil să mai vedem şi alte surprize.

Coasta de Fildeş – Japonia: 2-1

Nu sunt un fan al jocului niponilor, deoarece este unul haotic, mereu în căutarea coliziunii cu adversarii lor, deci de dimineaţă am fost suporter ivorian.

Spre ghinionul meu temporar, din ciocnire în ciocnire, japonezii au reuşit să înscrie primul gol al meciului, după care s-au retras în apărare. Vedeam cum trece timpul şi echipa mai bună, mai tehnică, cea care punea pase precise şi chiar juca fotbal, cea a Coastei de Fildeş, nu era în stare să finalizeze, deşi îşi crease destule ocazii.

Se pare că a fost nevoie de introducerea pe teren a marelui jucător ivorian, Didier Drogba, care deşi nu a putut să-şi ajute fizic echipa, deoarece revenea după o accidentare şi nu era complet refăcut şi-a ajutat-o din punct de vedere moral, fiindcă la 4 minute de la intrarea sa, Coasta de Fildeş reuşise deja să înscrie cele două goluri ale victoriei.

Cel mai bun jucător al japonezilor a fost antrenorul, Alberto Zaccheroni.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *