Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal 4

thomas muller

Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 4:

Germania – Portugalia: 4-0

Germania s-a distrat cu Portugalia. Era de ajuns să arunci doar o privire, înainte de meci, pe lotul nemţilor şi realizai că puţini vor fi cei care vor juca de la egal la egal cu ei şi în niciun caz nu este vorba despre portughezi.

Primul gol a fost înscris în minutul 12, de către Thomas Müller, dintr-un penalty acordat corect, jucătorul neamţ reuşind să mai finalizeze încă de două ori. Cel de-al doilea gol al germanilor a fost înscris de către Mats Hummels.

Dacă într-o parte s-a jucat cu precizie nemţească, nu la fel s-ar putea spune despre lusitani, fiindcă aceştia au rămas în 10 oameni din minutul 37, atunci când fundaşul Pepe i-a aplicat o lovitură de cap lui Müller.

Vă spuneam zilele trecute că în fotbal a existat un singur Ronaldo, cel brazilian, care putea dribla o echipă întreagă, după care punea pasă de gol sau înscria chiar el. Portughezul Ronaldo nu poate rezolva de unul singur soarta unei partide, mai ales atunci când nu are lângă el tot alaiul de vedete al lui Real Madrid, ci doar doi dintre jucătorii de la echipa de club şi aceia fundaşi.

Iran – Nigeria: 0-0

Un meci care a început bine şi s-a stins pe parcurs. Mă gândeam că nu sunt cine ştie ce echipe, cu vreo tehnică sclipitoare sau cu pretenţii la câştigarea Cupei Mondiale, însă apreciam faptul că în primele 10 minute au practicat un fotbal deschis, pe contre, fără să se închidă în apărare sau să adopte un stil de joc mult prea tacticizat.

A urmat un du-te – vino, fără cap şi fără coadă, în care nicio echipă nu îţi lăsa impresia că îşi doreşte să înscrie şi care a condus la prima remiză albă a turneului, încheiată într-un cor de fluierături din partea publicului dornic de spectacol, nu de simulare a lui.

Ghana – S.U.A: 1-2

Jocul care a scris istorie, nu pentru că a fost unul din cale afară de spectaculos, ci datorită faptului că americanul Clint Dempsey a înscris cel mai rapid gol al actualei ediţii a Campionatul Mondial de Fotbal, după doar 29 de secunde de la startul partidei, intrând astfel într-un select top 5 al celor mai viteziste deschideri de scor din cadrul Mondialelor.

Şi dacă tot au marcat foarte repede, americanii s-au retras la fel de rapid în apărare, lăsându-i pe africani să se zbată pentru a încerca să egaleze. Golul de 1-1 a venit târziu, în minutul 82 şi fără folos, fiindcă americanii au reuşit să înscrie încă o dată, prin fundaşul John Brooks, la doar 4 minute după ce africanii au punctat, stabilind scorul final al întâlnirii: Ghana – Statele Unite ale Americii: 1-2

De remarcat este faptul că pe americani îi antrenează un fost mare jucător neamţ, Jurgen Klinsmann. Cred că ar fi timpul să preia şi România acest model, aducând un antrenor bun din străinătate, care să înţeleagă şi să aplice tainele fotbalului modern, nu să adopte tot felul de tactici învechite sau să aibă fixaţii în legătură cu anumiţi jucători, când este vorba de (ne)convocare.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *