Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal 9

lionel messi

Rezumatul meciurilor disputate la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 9:

Argentina – Iran: 1-0

Argentina câştigă şi se califică şi ea în optimile de finală ale Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, nu fără emoţii, atât pentru ei, cât şi pentru mine.

Echipa sud-americană a atacat pe tot parcursul meciului, începând cu primul minut al partidei, însă este greu să înscrii şi să faci spectacol atunci când ai un adversar care practică un fotbal bazat aproape exclusiv pe apărare, fiind foarte rare momentele când jucătorii iranieni au ieşit pe contraatac, aşa că prima repriză s-a încheiat la egalitate, 0-0.

La fel era să se întâmple şi în cea de-a doua parte a jocului, numai că Messi a fost de altă părere, înscriind unicul gol al partidei, în minutul 91, cu un şut bine plasat.

Îmi pare bine că a învins Argentina, deoarece fotbalul frumos, deschis, tehnic, trebuie să meargă mai departe, nu cel al echipelor care practică anti-joc.

Germania – Ghana: 2-2

Un meci pe care-l credeam a fi în totalitate la discreţia nemţilor, însă fotbalul ne-a demonstrat încă o dată că este un joc imprevizibil şi că se poate întâmpla orice, atât timp cât există dorinţă de joc, pentru că asta au arătat africanii. Pe lângă jocul deschis, practicat de ambele echipe, au fost şi unele momente de tehnicitate ale acestora, fapt care a condus la o şi mai mare plăcere de a urmări meciul, chiar dacă prima repriză s-a încheiat cu un scor alb.

La numai şase minute de la startul celei de-a doua reprize, germanul Mario Götze a reuşit să deschidă scorul, printr-o lovitură de cap care a venit ca urmare a unei centrări perfecte a lui Thomas Müller. Bucuria nemţilor a fost de scurtă durată, deoarece africanii au reuşit egalarea, în minutul 54, prin André Ayew. Tot ghanezii au fost cei care au înscris golul de 2-1, în minutul 63, ca mai apoi, Miroslav Klose să stabilească scorul final al partidei, 2-2 (71′).

Înaintea ultimelor meciuri , Germania conduce grupa cu 4 puncte, urmată de Statele Unite, cu 3 şi un joc în minus, Ghana cu 1 şi Portugalia 0, dar tot cu un joc mai puţin.

Nigeria – Bosnia-Herţegovina: 1-0

Nigerienii înving şi au nevoie de cel puţin un egal în ultimul meci, pentru a fi siguri de calificare, alături de Argentina, Iran are şanse mici de a merge mai departe, iar Bosnia este eliminată înainte de a disputa ultimul joc din faza grupelor.

Partida a fost una obişnuită spre slabă, din punctul de vedere al realizărilor tehnice sau de orice altă natură care să te facă să spui că a meritat a fi urmărită, cu două echipe luptătoare şi atât.

Prima repriză s-a jucat pe contre, Bosnia reuşind să înscrie un gol, care i-a fost anulat, în mod greşit, pe motiv de offside. Aşa cum se întâmplă de obicei, în loc să fie 1-0 pentru bosniaci, a fost pentru africani, pentru că aceştia au reuşit să înscrie unicul gol al meciului, în minutul 29, prin Peter Odemwingie.

Nici norocul nu a fost de partea europenilor, fiindcă au avut o bară în repriza a doua, chiar în ultimele momente ale jocului.

Foto: Lionel Messi – Miguel Fernández

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *