Sifonarea limbii române

sifoane

Tot aud în ultimul timp, pe la televizor, expresii de genul: „sifonarea banilor”, „sifonarea fondurilor”, „a sifonat mai multe contracte” şi aşa mai departe. Bine că nu spun că au sifonat sifonul din sifonărie.

Primul care a folosit „a sifona” în legătură cu oricare alt cuvânt legat de bani, a fost nenea ăla de pe la televizor, care ţipă atunci când vorbeşte normal, Silviu Mănăstire. Mă întreb oare cum face când chiar urlă?

Nu e ca şi cum aş asista la prima expresie repetată în mod obsesiv pe la televizor, care mă face pe creier, pentru că am mai auzit altele, aşa cum ar fi: „oamenii legii”, „românii scot bani din buzunar”, „vara şi-a intrat în drepturi” şi alte ticuri verbale intrate adânc în vocabularul reporterilor, însă „sifonarea banilor” reprezintă o adevărată prostire a limbii române.

Mai rău este că astfel de expresii au fost preluate şi de către multe ziare, aşa că toată această treabă riscă să devină o adevărată pandemie lingvistică.

Ce înseamnă „a sifona”, în argou?

În limbaj de cartier, „a sifona”, în cel mai pur sens al său, înseamnă să torni la gardă.

În continuare, „a sifona” este folosit şi pentru a desemna o persoană care are prostul obicei de a pârî, nu numai autorităţilor, în general: „Ce faci mă, eşti sifonar?” sau „Te rog, nu-i spune! Nu fi sifon!”

Nu numai că se participă activ la prostirea limbii române, dar nu mai există nici acel minim respect pentru cuvintele de cartier şi adevărata lor însemnătate.

Acest articol este scris pentru a veni în ajutorul copiilor de bani gata, în ideea de a înţelege că tăticul lor nu a sifonat fonduri, ci a furat bani şi alţii l-au sifonat pe el.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Un comentariu

  1. Super, ultimul paragraf face toti banii 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *