Suntem captivii propriilor noastre dorinte de mai bine

Suntem captivii propriilor noastre dorinte de mai bine

Oamenii sunt captivii propriilor lor dorinte si acest lucru nu se intampla de azi sau ieri, ci asa a fost mereu. Ne dorim din ce in ce mai mult, oricat am avea si ne sta gandul doar la ceea ce am putea avea, in loc sa ne bucuram de ceea ce avem.

Dorintele oamenilor sunt nemasurate si ele vin ca o consecinta a dorintei neincetate de mai mult, de a-i egala pe altii, de a avea si tu ce au altii sau chiar mai mult. Nu ne oprim niciodata din a vrea, chiar daca unii au cam tot ceea ce altii ar considera ca inseamna de ajuns. Unii au dorinte mai mici, iar altii au dorinte mai mari. De exemplu, unii oameni viseaza sa aiba si ei o casa pentru familia lor si sa nu mai duca grija zilei de maine, in timp ce alte persoane vor o bogatie si mai mare, doresc sa-si deschida alte afaceri, pentru a spori numarul banilor pe care ii au deja.

Nu toate dorintele sunt la fel, ci difera de la o persoana la alta, de la un caracter la altul, in functie de ce crede fiecare ca-i potrivit pentru el. Suntem egoisti, asta cu siguranta este un lucru adevarat. Vrem totul doar pentru noi, daca ar fi posibil. Multe dintre acele dorinte pe care le avem, nu au legatura cu altii, ci doar cu a noastra fiinta. Unele dorinte pot fi bine intemeiate si gandite, cum sunt cele ale oamenilor care isi doresc sa ii ajute pe altii si asta fac pe tot parcursul vietii lor. Alte dorinte sunt negative si produc multe necazuri, cum ar fi dorintele unor oameni de a stapani ei tot, de a fi sefi peste orice lucru care este posibil.

Dorintele oamenilor imbraca diferite forme si ele apar de cand incepem sa constientizam cum stau lucrurile in aceasta lume si pana murim. Vrem din ce in ce mai mult, iar dorintele noastre trebuie sa satisfaca nevoile pe care noi le consideram absolut necesare si fara de care credem ca nu putem sta.

Suntem captivii dorintelor noastre, fiindca atunci cand nu reusim sa ni le indeplinim, incepem sa avem o dispozitie din ce in ce mai proasta, nu mai ne dorim pe nimeni pe langa noi si putem cadea in depresie. Dorintele, cum am scris mai sus, nu sunt intotdeauna numai niste evenimente rele, ci ele pot fi si bune, pentru ca ne imping in fata, inspre progres.

In lipsa dorintelor, nici oamenii nu ar mai avea pentru ce sa lupte, pentru ce sa depuna eforturi. Vrem anumite lucruri, indiferent ca sunt fizice sau spirituale si nu o sa ne oprim pana nu o sa le avem, chiar daca asta inseamna ca pot trece zile sau ani in asteptarea acelui moment.

Unii nu vor avea tot ceea ce isi doresc niciodata, pentru ca asa e facuta lumea, din dorinte care pot fi indeplinite si din dorinte care nu isi gasesc niciodata raspunsul, ajungand sa ramana doar la stadiul de a vrea, pana cand acele persoane inceteaza sa mai existe fizic pe acest Pamant. Dorintele nu pot fi infranate si nici nu pot fi oprite, pentru ca nu ar reusi nimeni sa faca acest lucru. Ele au fost, sunt si vor fi atat timp cat oamenii vor exista.

Indiferent ca aveti dorinte mai mari sau mai mici, sper ca le veti vedea indeplinite cat mai curand posibil si imi doresc sa fie unele indreptate numai inspre lucruri bune si pozitive, nu inspre unele mai putin placute si negative.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *