Supercupa României: Steaua – Astra

national arena steaua

Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!

Am discutat atât de mult despre Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, care se apropie de final cu paşi mult prea repezi, astfel încât aproape uitasem că astăzi se joacă meciul dintre câştigătoarea campionatului românesc, Steaua şi învingătoarea din Cupa României, Astra, întâlnire care va începe la ora 21.

Nu ştiu dacă uitasem cu adevărat despre Supercupa României sau subconştientul meu a fost influenţat de către spectacolul fotbalistic al Cupei Mondiale şi nu doream să mă mai întorc la ceea ce se joacă în ţara noastră, însă cert este că astăzi vom vedea cam cum arată Steaua condusă de noul antrenor, Costel Gâlcă.

Nu am urmărit partidele amicale ale Stelei şi bine am făcut, pentru că unele rezultate de acolo nu se meritau a fi trăite, însă niciodată nu trebuie să ne facem o idee despre cum joacă o echipă după ce privim meciurile de pregătire, ci doar în cazul evoluţiilor din întâlnirile oficiale, aşa cum vom avea parte în această seară, mai ales că este pus în joc şi un trofeu.

Sunt curios cum joacă Steaua, nu doar cu gândul la acest meci, ci şi la cele care vor veni în preliminariile Ligii Campionilor, mai ales dacă ne gândim că au plecat atât de mulţi oameni importanţi de la echipă, cum ar fi antrenorul Laurenţiu Reghecampf, preparatorul fizic Thomas Neubert, precum şi câţiva jucători de bază.

Cu toate acestea, am încredere în Costel Gâlcă, până la proba contrară, deoarece ştiu că era un jucător muncitor şi serios, deci nu am de ce să mă îndoiesc că nu ar fi la fel şi ca antrenor. De asemenea, Steaua are un nou preparator fizic, Julian Jimenez, un spaniol despre care am citit numai lucruri bune, asta înseamnă că acesta va continua munca bună depusă de neamţul Thomas Neubert.

În ceea ce priveşte echipa, am înţeles că sunt anumite probleme cu accidentările, Gardoş fiind indisponibil pentru meciul din această seară.

Vestea îmbucurătoare, cel puţin pentru mine, este că “Dodelinho” Cristian Tănase, jucătorul meu favorit din echipa roş’-albastră, asta pentru că este unul dintre cei mai tehnici fotbalişti români, va fi căpitanul echipei. Era normal să se întâmple acest lucru, ţinând cont că este cel mai vechi om din lotul Stelei.

Pronostic Steaua – Astra? Fără pronosticuri pe echipa de suflet, doar îmi doresc să câştige, aşa cum vreau în orice partidă pe care Steaua o dispută.

Nu numai că îmi doresc să câştige, dar vreau să şi joace un fotbal frumos, ceva plăcut ochiului, asta pentru că tot suntem sub influenţa meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia şi pentru viitor, deoarece miercurea care vine (16.07.2014) se va disputa primul meci din tururile preliminare ale Ligii Campionilor, atunci când Steaua va merge în Norvegia, pentru a se lupta cu formaţia Strømsgodset.

Am încredere în antrenor, am încredere în jucători şi abia aştept să-i văd diseară cum duc deasupra capului trofeul de câştigători ai Supercupei României, fiindcă sunt sigur că asta vor face la sfârşitul partidei.

Indiferent de orice, voi ţine cu Steaua mereu.

Trup şi suflet pentru culori!

Forza Dodel!

Forza Steaua!

Share it on:
TwitterFacebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *