Una dintre incercarile de a face bani a fost si din agricultura. Va voi povesti astazi cum a mers treaba cu floarea-soarelui, ce profit am facut din vanzarea ei si cum era sa ne luam la bataie cu taranii de acolo.
Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!
Atunci cand bunicii mei din Arges erau in viata, tin minte nu doar ca nu au avut niciodata probleme cu granele, ci chiar daca intr-un an recolta era compromisa, aveau suficient grau incat sa duca aproape in totalitate si anul urmator. Faina pentru paine, tarate pentru porci, grau pentru gaini, grau si porumb pentru cal si asa mai departe.
Apropo de faina: nu aveau moara in sat si eram nevoiti sa mergem undeva departe, pentru a macina, cu al nostru calut. Asta era alta indeletnicire care nu-mi placea, nu din cauza muncii pe care o presupunea, ci pentru ca trageai praful ala pe nas si te faceai alb din cap pana in picioare. Bine ca nu mergeam des, deoarece aveau mereu hambarele pline.
Plina era si magazia cu grau. In podul acesteia, doua hambare de jos, chiar si pe podea, direct. In podul casei era porumb.
Aveau patru hectare de teren, iar dupa ce bunicii mei au murit, noi am primit un hectar si casa lor, una care acum e cam darapanata. Va voi scrie cu alta ocazie despre mosteniri si astfel de lucruri, deoarece sunt lucruri sensibile si trebuie sa am starea de spirit necesara.
Bunicii mei aveau pensii foarte mici, de C.A.P, asa ca fiind oameni gospodari, strangeau toti banii pentru treburile agricole: insamantare si recoltare, deoarece statul roman nu prea te ajuta cu mare lucru, ca in alte tari.
Cu toate astea, cand vine vorba despre mancare, nu le lipsea absolut nimic din casa. Daca ei nu produceau ceva, mergeau cu branza la targ, duminica, fiindca la un moment dat au avut si doua vaci, si fie vindeau branza, fie o schimbau direct pe alte produse. Erau cam zece kilometri pana la targ, iar bunicul meu pleca inspre el cu noaptea-n cap. Din cand in cand mai mergeam si eu cu el. Nu pot sa uit frigul de dimineata, din caruta si scanteile produse de potcoavele calului, pe drumul de tara din nisip cu pietre, plin de gropi. De asemenea, nu pot sa uit nici acadelele rasucite cumparate de bunicul meu de la targ, pe care ni le lua si cand crescusem mari.
Chiar daca bunicul meu avea probleme cu bautura, ca mai toti oamenii de la tara care isi gasesc refugiu in alcool, poate si din cauza muncilor grele de acolo si isi varsa furia pe bunica mea, cu noi nu avea niciodata nimic. Ma iubea si beat si treaz. Nu a dat niciodata in mine, pentru ca daca o facea nu mai treceam pe acolo. Cat erau ei de tarani cu patru clase, in ochii lor puteam citi iubire adevarata, sincera, fata de mine. Lasand munca de la tara de-o parte, am trait acolo niste momente unice, superbe, de neuitat.
Ne strangeam cu totii la masa, o masuta rotunda, joasa, rustica, iar bunica spargea cateva oua in tigaia cu carne scoasa de la untura, din garnita, pe care o pastrau de cand taiau porcii iarna si pana veneam noi la ei. Nu era nimic mai bun decat carnea aia slaba, de porci crescuti cu lucruri bune, nu injectati cu hormoni de crestere, cum se intampla astazi si din cauza carora tinerii cresc in mod nesanatos la 2 metri. Imi ploua si acum in gura cand ma gandesc la ea, la painea facuta in testul din lut. Au facut mult timp paine in mod traditional, pana ce si-au achizitionat si ei cuptor electric sau au cumparat de la magazin.
Pe langa lucrurile pe care le cumparau din targ, ne luau mereu pepeni si inghetata de la tiganii care treceau pe sosea cu carutele. Mocani, cum li se zice pe la noi pe la tara. Dadeau la schimb grau.
Ii dadeau cereale si fiului lor, fratele mamei, pe care le ducea la rudele sotiei lui, deoarece ei traiau in zona de munte si nu se facea nimic pe acolo.
Dupa ce bunicul meu a murit, cand eram eu in al doilea an de facultate, bunica mea nu a mai putut sa se tina cu nimic pe acolo. Era si batrana, nici nu mai avea tragere de inima, singura.
Astfel, am zis sa ne incercam norocul in agricultura si am pus floarea-soarelui pe un hectar de pamant dintr-o zona mai inundabila.
Cand a venit timpul recoltei, pentru a nu merge singur la tara, l-am luat pe cel mai bun prieten cu mine.
Am platit o ruda care avea o combina, sa ne ia floarea-soarelui de pe camp si sa o bata.
Rezultatul a fost unul dezastruos: o samanta de cea mai proasta calitate, uda. Iti era jena sa te uiti la ea, dar sa o mai vinzi.
Pentru a o putea vinde, am plecat pe acel drum pana la targ, de zece kilometri, din nisip si plin de cratere. M-au trecut toate transpiratiile pana am ajuns unde trebuie.
Am ajuns acolo, insa nu o primea nimeni, fara anumite interventii.
In fine, ne-am asezat la coada, am facut lista, fiind cam a cincea persoana din rand.
La un moment dat, au venit trei tarani, oameni in toata firea, iar unul dintre ei a intrebat care este treaba cu randul. I-am explicat ca stam acolo deja de ore bune si am facut o lista, pentru a fi totul in ordine.
Ne-a cerut lista, s-a uitat la ea si SOC: a rupt-o, a facut-o bucatele. Ca ce faceti voi liste.
Doamne, mi-a picat cerul in cap, fiindca statusem destul acolo, iar intre timp coada insemna o mare imensa de oameni, veniti cu mult mai multa floarea-soarelui decat noi. Deja imi imaginam cum ne apuca noaptea pe acolo.
Salvarea a venit din partea prietenului meu.
Daca eu sunt o persoana micuta, tovarasul meu este un baiat la peste 1,90m si nu prea dus pe la biserica.
Le-a explicat taranilor, pe limbajul lor: Voi trei, intrati ultimii! Daca va bagati in fata, scot bata din portbagaj si va iau la bataie pe toti!
Bata era o chestie masiva, din lemn plin, cumparata de ambii de la munte, din Busteni, ca suvenir. La fizicul meu, abia pot sa o ridic, dar el nu avea probleme d-astea.
Vedeti voi, cu vorba buna nu te intelegi cu anumiti oameni. Degeaba le ziceam eu, ca hai sa fim oameni de omenie, sa ne intelegem si asa mai departe. Nu comunicam pe limba lor, nu ne intelegeam eficient.
Ceea ce le-a zis prietenul meu, in alt limbaj, a fost ceva de genu’: Buna ziua! Cred ca exista o mica diferenta de opinie intre noi, insa nimic din ceea ce nu se poate rezolva, atat timp cat suntem niste persoane civilizate. Iar ei au raspuns: Aveti dreptate! Comunicarea este calea corecta, iar noi am fost de partea gresita a lucrurilor, asa ca ne cerem scuze.
Si uite asa, domnii tarani nu au mai zis nimic. Nu stiu daca au intrat ultimii, pentru ca noi ne-am facut treaba si am plecat, insa cu siguranta nu au intrat inaintea noastra.
Acum ma amuza situatia, pe atunci nu-mi venea sa rad. Abia astept sa ajunga la birou prietenul meu, sa-i dau sa citeasca articolul.
Nu am apelat niciodata la fratele mamei, care era atunci seful politiei rurale Arges, adica avea in subordine aproape toate posturile de politie din judet, pentru ca am fost mereu un copil cuminte, care nu a facut probleme, insa cred ca-mi scapam prietenul, daca era sa treaca la fapte. Bine ca nu a fost nevoie, deoarece este mereu mai in regula asa. Cine stie ce se mai putea intampla si regreta toata viata. Asta va sfatuiesc si pe voi: sa evitati mereu orice fel de conflict.
Cat despre banii incasati pe floarea-soarelui, am primit ceva de genul cat am bagat eu in benzina pana la tara, plus banii dati pentru recoltare. Asta inseamna ca am iesit pe minus, nu am facut profit, daca este sa luam in calcul si insamantarea terenului.
De atunci, am zis ca nu mai investim niciodata bani in agricultura, iar terenul nostru este bagat la o asociatie.
Gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat, am inceput sa-i inteleg si pe taranii care par ca se hulpavesc si iti cer marea cu sarea, chiar si cand recolta este bogata. Ei stiu ca este foarte probabil ca anul viitor sa nu mai produca nimic si nici sa nu aiba un stoc suficient sau acel stoc sa nu fie posibil, din cauza naturii produselor, asa ca incearca sa obtina un profit cat mai mare din munca lor. De obicei, profitul mare este facut de intermediari, nu de tarani.
Taranul obisnuit doar munceste si nici nu se alege cu nimic, nefiind ajutat cu mare lucru nici de stat, asa cum se intampla in tarile cu adevarat avansate din toate punctele de vedere.