The Three Female Runaways

 

The Three Female Runaways

In momentul in care te confrunti cu probleme serioase, ti-ai dori sa faci cumva sa scapi de ele, sa fugi in lume si sa nu mai stii de nimic in afara de fericire. O fericire de care nu ai avut parte niciodata, indiferent daca esti bogat sau sarac, fiindca asa a fost sa fie. The Three Female Runaways este un serial coreean despre oameni care chiar au curajul sa isi ia lumea in cap, in incercarea de a duce o viata mai buna, cel putin pentru o perioada. The Three Female Runaways a fost lansat in anul 2014, luna octombrie, si contine un singur episod, deoarece face parte din categoria „seriale coreene speciale”.

Ele sunt trei femei separate de varsta, insa apropiate de probleme comune.

Prima dintre acestea, este o gospodina casatorita cu omul pesterii. Omul pesterii are nevoi destul de simple, pe care si le satisface de cele mai multe ori apeland la violenta, verbala sau chiar fizica. Acesta vrea sa manance, sa bea si sa… faca dragoste, pentru a ma exprima politicos. Despre dragoste adevarata nu poate fi vorba, ci doar despre lucruri impuse.

Satula de aceasta viata plina de abuzuri, gospodina incearca sa fuga de acasa, doar ca omul pesterii isi da seama de intentiile ei, deoarece nu ar fi supravietuit atat de mult timp daca nu avea si o bruma de inteligenta, si incearca sa o traga inapoi in pestera. Vazand ca ii fuge sursa de mancare, neanderthalul o urmareste prin GPS. Acesta este lucrul care m-a socat cu adevarat: cum de stie sa foloseasca tehnologia moderna?

Pe langa gospodina, apare si o fata care provine dintr-o familie foarte bogata, insa nu mereu banii aduc fericirea. Si-a pierdut mama atunci cand era mica si chiar daca tatal ei a incercat sa aiba cat mai bine grija de ea, nu a putut niciodata sa suplineasca rolul celei mai importante persoane din viata unui copil. Astfel, a fugit si ea de acasa, incercand si reusind sa gaseasca acea caldura sufleteasca de care avea nevoie, langa gospodina „mama” si „sora” mai mare.

„Sora” este cea de a treia femeie. Este genul acela de femeie fitoasa, care considera ca daca-i frumoasa, toata lumea ar trebui sa se incline in fata ei. Are un comportament usor vulgar, capatat la locul de munca. Aceasta lucreaza intr-un bar, acolo unde trebuie sa indure abuzurile repetate, bataile, sefului ei. Seful ei este un fel de super-peste, foarte rapid la palma. Dupa ce a fugit si ea, a fost gasita de catre acesta si nici nu stii cand i-a scapat vreo zece palme supersonice.

Cele trei ajung sa se imprieteneasca, trecand prin tot felul de peripetii care mai de care mai amuzante, care mai de care mai dramatice.

The Three Female Runaways este un serial coreean care incearca sa traga un semnal de alarma in ceea ce priveste abuzurile de tot felul la care sunt supuse uneori femeile societatii zilelor noastre. Discutam despre o tema cat se poate de serioasa, apeland la comedie, in ideea de a o face auzita de cat mai multa lume.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *