Ţinând cont că situaţia din ţara noastră este una cât se poate de proastă, este aproape imposibil să-ţi cumperi un imobil, fie că-i apartament sau casă, din banii de salariu. Asta se întâmplă cu majoritatea românilor cinstiţi, veniturile acestora fiind mult prea mici pentru a putea visa măcar la aşa ceva.
Evident, dacă te numeşti Klaus Iohannis, îţi poţi achiziţiona şase imobile din banii de nuntă, meditaţii, salarii şi chirii. Dacă ne-ar explica şi nouă secretul unei astfel de reuşite, cu lux de amănunte, probabil chiar ar avea şanse reale de a ajunge preşedintele României.
În afară de acei puţini români foarte deştepţi şi suficient de norocoşi, încât să-şi poată permite achiziţionarea unei case cu banii jos, prin forţele proprii, toţi ceilalţi locuitori tineri ai acestei ţări, lipsiţi de şansă în comparaţie cu primii, au la îndemână extrem de puţine opţiuni, atunci când vine vorba de a sta singuri sau de a avea un imobil proprietate personală.
Prima, cea mai la îndemână, ar fi chiria. Aceasta presupune, însă, nişte venituri peste medie, deoarece chiriile apartamentelor din Bucureşti sunt încă foarte mari şi pe lângă ele, trebuie să mai plăteşti şi întreţinerea, energia electrică, Internetul şi aşa mai departe. Partea mai puţin plăcută este că nu poţi vorbi de o locuinţă sigură, deoarece mulţi închiriază fără contract, iar dacă soliciţi aşa ceva, vei vedea cum preţul se măreşte instant, chiar în faţa ta.
A doua, care presupune tot nişte venituri mari, este reprezentată de împrumutul bancar. Eşti tot un fel de chiriaş, numai că de această dată al unei bănci, având o relativă siguranţă în comparaţie cu prima opţiune, însă şi aici poţi rămâne fără un acoperiş deasupra capului, dacă îţi pierzi locul de muncă şi nu îţi mai poţi plăti ratele. Dacă poţi să le duci până la capăt, ajungi să fii cu adevărat proprietarul imobilului, adică să ai drept de posesie, folosinţă şi dispoziţie, peste vreo 20-30 de ani, atunci când vei fi suficient de în vârstă, încât să nu-ţi mai pese de multe lucruri.
O altă modalitate este reprezentată de decesul unei rude bogate, asta dacă ai aşa ceva. Oricât de urât sună, trăim în ţara unde ceva ce ar trebui să însemne numai un moment de tristeţe şi amărăciune sufletească, se transformă foarte rapid, pentru unii, în multă veselie, datorită faptului că pot spera la o viaţă normală.
Dacă acestea cam sunt, în mare, opţiunile tinerilor corecţi, să nu-i uităm nici pe cei ai căror părinţi au furat suficient de mult încât să le asigure acestora tot ceea ce îşi doresc.
Şi acum vine exemplul meu, de om care şi-a achiziţionat un apartament cu banii jos, prin propriile forţe, însă acest lucru a presupus şi un mare risc.
În România lucrează la S.R.I, făcând parte din forţele care apară o anumită ambasadă. A plecat în Afganistan, în calitate de soldat, cu mult noroc şi de partea americanilor, deoarece aceştia plăteau de câteva ori mai bine decât românii.
După un an de zile petrecut acolo şi-a cumpărat un apartament în Bucureşti, în acele vremuri când acestea costau cel mai mult.
A mai plecat încă un an şi a revenit cu şi mai mulţi bani, reuşind să aibă o viaţă normală, la care cei mai mulţi români nu pot visa.
Dacă ai avea această posibilitate, ţi-ai risca viaţa pentru un apartament în Bucureşti şi un trai mai bun?