Fiind o persoană destul de veselă, în general, sunt mereu în căutarea unor lucruri care să mă facă să râd. Dacă prin afara ţării sunt numeroase surse de amuzament, în România nu prea găseşti multe astfel de locuri unde umorul este la el acasă. Şi când spun umor, mă refer la cel finuţ, inteligent, pentru care mai trebuie să gândeşti şi tu un pic, în ideea de a-l înţelege, nu cel de zidari, cu p, cu m, cu f, deoarece ăla nu-i nici amuzant, nici plăcut.
Atunci când discutăm despre ştiri amuzante şi inventate, cei de la Times New Roman se află în topul preferinţelor mele, deoarece sunt extrem de haioşi, inventivi, inteligenţi şi, de cele mai multe ori, reuşesc să-mi pună un mare zâmbet pe faţă.
Au mai încercat şi alţii să deschidă astfel de site-uri, unde ştirile inventate să înveselească atmosfera, însă au renunţat între timp. Aici mă refer la site-ul Aud Voci, al celor de la Pro.
Cred că încă este loc pentru aşa ceva, în online-ul românesc, piaţa nefiind saturată, însă pentru un astfel de proiect ai nevoie de oameni inteligenţi şi cu mult umor, iar dacă reuşeşti să găseşti astfel de persoane, succesul este asigurat, fiindcă românii vor fi mereu în căutarea umorului de bună calitate.
Revenind la TNR, găseşti pe acolo nişte ştiri care te vor face să te perpeleşti pe jos de râs. Aici mă refer la cea în care se scria că jucătorii rapidişti fac tiki-taka la Dristor Kebab, în căutarea unei shaorme. Fiind stelist, am leşinat de râs când am citit acel articol, însă nici nu prea îmi cad bine ştirile în care se face referire la echipa mea. O altă ştire amuzantă de pe TNR, era una în care se preciza faptul că românii au găsit urşi sau veveriţe în brazii lor de Crăciun.
Ei bine, dacă despre umorul bun celor de la TNR, arătat în marea majoritate a articolelor, nu prea putem să discutăm negativ, vreau să mă refer la o greşeală pe care au făcut-o aceştia de puţin timp.
Am observat că au schimbat înfăţişarea site-ului şi trebuie să spun că-mi place noul design, fiindcă este simplu şi plăcut, deci nu asta ar fi eroarea.
Problema vine din faptul că odată cu noul look, au decis să permită doar comentariile utilizatorilor înregistraţi, ceea ce mi se pare o imensă greşeală.
Articolele lor sunt unele calitative, însă, de multe ori, acestea veneau la pachet cu umorul arătat de unii dintre comentatorii acestui site. La fiecare articol vedeai de la câteva zeci de comentarii, până la sute. Dintre acestea, unele se ridicau la nivelul articolului respectiv, iar altele erau chiar mai bune decât ştirea, deoarece românii sunt firi inventive şi puse mereu pe caterincă.
Acum mai vezi doar câteva comentarii şi alea nu prea reuşite, fiindcă românii sunt comozi şi nu o să stea nimeni să se înregistreze sau dacă unii o fac, nu se vor loga prea des pe acolo.
Ce au rezolvat cu asta?
Nimic! Îşi vor pierde frumoasa comunitate pe care o au şi mulţi vizitatori, iar când vor realiza greşeala, poate va fi prea târziu. Sper că îşi vor da seama de eroare şi vor remedia lucrurile, lăsând comentariile la liber, ca înainte.