Top 10 filme cu gangsteri

Marlon Brando The Godfather

Top 10 filme cu gangsteri:

1. The Godfather (1972, 1974, 1990) – Naşul

Unii afirmă că primul film din seria „The Godfather”, cel din 1972, a fost cel mai bun. Eu spun că toate au fost la fel de frumoase şi reprezintă adevărate capodopere ale genului.

Nici nu are cum să fie altfel, atunci când unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, Francis Ford Coppola, este chemat să dirijeze cu a sa baghetă unică, cele mai bune filme cu şi despre mafie.

Şi dacă nu era de ajuns că toate cele trei filme din seria „Naşul” poartă semnătura marelui regizor, ele au beneficiat şi de aportul unor actori inegalabili.

Scena din primul film, cea în care marele Marlon Brando trăieşte acolo, inspiră şi expiră aerul unui şef mafiot elegant şi înţelept, însă în acelaşi timp dur, neiertător, respectat de către toată lumea, este de neegalat şi reprezintă un reper pentru toţi cei care doresc să devină actori.

Dacă Marlon Brando reuşeşte un rol de excepţie, nici Al Pacino nu se lasă mai prejos. Întâlnim un Al Pacino tânăr, plin de viaţă şi talent enorm actoricesc. Acea scenă, în care Al Pacino îi spune fratelui său că i-a frânt inima trădându-l, poartă atât de mult dramatism, de multe emoţii în ea, cum nu am mai văzut niciodată în vreun film. Pe lângă Al Pacino, îl mai puteţi vedea pe amuzantul şi simpaticul Robert De Niro, un actor care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Toate filmele „The Godfather” reprezintă artă cinematografică, fiindcă în ele găseşti un regizor genial, nişte actori de excepţie, muzică de bună calitate, scenariu de primă mână, decoruri aranjate cu o mare atenţia asupra detaliilor şi cam orice te-ai putea gândi că trebuie să conţină nişte capodopere.

Dacă nu le-aţi văzut şi vă plac filmele cu gangsteri, trebuie să o faceţi neapărat, fiindcă sunt cele mai bune, de departe, ale acestui gen.

2. Scarface (1983) – Cicatrice

Dacă nu era The Godfather, sigur Scarface ocupa primul loc în topul celor mai tari filme cu mafioţi.

Scarface este despre cum să pleci de jos în lumea mafioţilor şi să ajungi liderul lor. Asta face Tony Montana (Al Pacino) care din emigrantul cubanez sărac, devine şeful mafiei din Miami. Fiind un film cu şi despre mafie, toţi aceşti paşi pe care îi face Tony Montana, sunt presăraţi cu foarte multă violenţă, consum de cocaină, petreceri, ambiţie, unele decizii luate cu inima, care arată că există un cod al onoarei chiar şi atunci când eşti un tip foarte dur, alte decizii luate sub impulsul momentului, probabil, influenţate de substanţele halucinogene şi extrem de puţină frică în faţa morţii, mai ales când tu crezi că eşti peste toţi.

Este un film care ne arată că în această lume a mafiei, există şi multe momente de măreţie, pe care oamenii normali nu vor ajunge niciodată să le cunoască, însă şi când vine sfârşitul peste tine, nu poţi fugi de el. O existenţă scurtă şi foarte intensă.

Al Pacino face un rol fenomenal de bun, punând serios umărul la impresia generală că acest remake este mai bun decât filmul original, cel din 1932.

Chiar dacă a fost nominalizat, pe nedrept spun eu, la Zmeura de Aur, pentru cel mai prost regizor, indiferent de câţi mari actori ar juca într-un film, acesta nu poate fi bun dacă nu are parte şi de un regizor pe măsură, iar Brian De Palma a făcut o treabă excelentă în Scarface.

3. Casino (1995)

Atunci când vorbeşti despre un film regizat de către Martin Scorsese, chiar dacă nu l-ai văzut, vei şti că acesta este unul foarte bun.

La fel este şi Casino, filmul inspirat din întâmplările reale ale lumii cazinourilor americane, cele din Las Vegas.

Toată acea lume a distracţiei, a luxului, pe care o vedem cu toţii la suprafaţă, ascunde foarte multe drame, şpăgi, încercări de a se păcăli unii pe alţii, bani foarte mulţi pentru mafie şi oamenii lor.

Casino este este un film excelent despre jocurile de noroc şi lucrurile ascunse din spatele lor, toate analizate pe îndelete, aşa cum nu prea mai vezi în filmele zilelor noastre.

Robert De Niro joacă un rol excelent, la fel Joe Pesci şi Sharon Stone.

4. Goodfellas (1990) – Băieţi buni

Goodfellas este încă un film de nota zece, despre mafie, semnat de acelaşi regizor uriaş, Martin Scorsese.

Filmul este inspirat de un caz real şi conţine cam tot ceea ce crezi că poate exista într-o peliculă cu mafioţi: scene de o duritate maximă, gangsteri care au plecat de jos şi au ajuns în fruntea mafiei, respectul pe care îl poţi avea într-o astfel de lume, atunci când eşti liderul ei, multe droguri şi trădare din partea unor oameni pe care îi credeai loiali.

Marele actor Ray Liotta face, probabil, cel mai bun rol al său, interpretându-l pe mafiotul Henry Hill, cel care a fost căutat de către mafie, pentru a se răzbuna pe el, până în ziua în care a murit (12 iunie 2012) fiindcă mărturia pe care acesta a depus-o în instanţă, a condus la arestarea a câtorva zeci de mafioţi, inclusiv a şefului acestora, Paul Vario.

Robert De Niro şi Joe Pesci interpretează şi ei nişte roluri de nota zece.

5. Gangster Squad (2013) – Elita gangsterilor

Toate filmele de mai sus sunt nişte capodopere, însă parcă atunci când le vezi trăieşti cu regretul că nu au avut parte de tehnologia care există astăzi. Exact asta vedem în „Gangster Squad”: film cu mafioţii timpurilor trecute, alături de tehnologia zilelor noastre, ceea ce-l face şi mai plăcut de vizionat.

Gangster Squad este despre lupta pe care o duceau poliţiştii americani din Los Angeles, cu organizaţiile gangsterilor care erau apărate de către politic.

Sean Penn face un rol foarte bun în calitate de şef mafiot, iar de cealaltă parte a baricadei, Ryan Gosling, poliţistul corect şi îndrăgostit de frumoasa Emma Stone, interpretează la fel de bine. Să nu-l uit şi bătrânul Nick Nolte, cel care le poate preda oricând o lecţie de actorie mai tinerilor săi colegi de platou de filmare.

6. A Bronx Tale (1993) – Poveste din Bronx

Un film regizat de către Robert De Niro, care-l găseşte pe acesta într-un rol inedit: nu-i mafiot, este un om obişnuit, şofer pe un autobuz de transport în comun, care duce o viaţă onestă alături de familia sa. Asta până când află că fiul lui a fost luat în grijă de către un mafiot local, Sonny (Chazz Palminteri), după ce acesta a fost ajutat de către puşti.

Un film bun despre mafie, cu multe răsturnări de situaţie, rasism şi tot felul de drame.

7. Carlito’s Way (1993) – Carlito

Odată ce ai intrat în mafie, nu mai poţi ieşi, chiar dacă tu îţi doreşti asta şi depui toate eforturile în acest sens.

Carlito (Al Pacino) proaspăt eliberat din închisoare, doreşte să se îndrepte şi să lase în spate trecutul său de mafiot. A mers la închisoare cu demnitate, nu a vorbit nimic acolo, şi-a ispăşit pedeapsa şi acum tot ceea ce doreşte este să trăiască o viaţă normală.

Este cam greu să realizezi aşa ceva, când ai prieteni care te trag mereu înapoi şi mafioţi noi, dornici de afirmare. Asta, împreună cu mirajul banilor mulţi şi încercarea de a strage suficienţi dolari pentru o viaţă departe de toate problemele, alături de vechea sa dragoste, îl face pe Carlito să ia unele decizii nu tocmai în regulă.

Un film în care Al Pacino face iar un rol mare, la fel şi Sean Penn.

8. Gangs of New York (2002) – Bandele din New York

Dacă-i un film regizat de către Martin Scorsese, sunt şanse mari să-l vezi în el şi pe Leonardo DiCaprio, cel care, alături de Daniel Day-Lewis, îşi interpretează cu mult talent rolul.

Gangs of New York este despre un oraş New York al anilor 1800, controlat de către bande, unde legea şi cei puşi să o înfăptuiască nu au prea multe lucruri de spus. Filmul Gangs of New York este despre multă violenţă, lupte între colonişti şi imigraţii irlandezi, mizerie şi tot ceea ce a fost rău în trecut, dând naştere unuia dintre cele mai importante oraşe ale Americii zilelor noastre.

Pe lângă cei enumeraţi mai sus, un rol bun este făcut şi de către Cameron Diaz. În acest film apare şi talentatul actor Liam Neeson.

9. Once Upon a Time in America (1984) – A fost odată în America

Once Upon a Time in America este un film marca Sergio Leone, realizat extrem de bine şi care surprinde perfect evoluţia a trei tineri americani, prieteni la cataramă, care au jurat că îşi vor da viaţa unii pentru alţii, încă de când erau mici şi până la reîntâlnirea lor, de peste 35 de ani. Acţiunea are loc pe vremea prohibiţiei.

Once Upon a Time in America este un film atipic pentru acest gen, fiindcă încearcă mai mult să privească adânc în sufletul protagoniştilor, decât să reprezinte un şir de acţiuni sângeroase, de la un capăt la celălalt al peliculei.

Robert De Niro interpretează, ca de obicei, magistral. La fel şi Joe Pesci.

10. The Departed (2006) – Cârtiţa

Un film semnat de către Martin Scorsese, care i-a chemat în ajutorul lui şi pe Leonardo DiCaprio, Jack Nicholson, Matt Damon, Mark Wahlberg şi Alec Baldwin.

The Departed este un film despre lupta poliţiei cu mafia irlandeză, o bătălie care conţine de toate: dragoste, prietenie, trădare, multă muncă şi rezultate pe măsură.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *