Topul parcurilor bucureştene

După atât de multe ploi, cum parcă nu au fost niciodată, se pare că avem parte vara asta, în sfârşit, şi de ceva soare şi căldură. Cum nici căldura nu este un lucru pe care să-l iubeşti, dacă vine în exces, parcurile pot fi locurile unde te poţi aşeza la umbră şi te poţi relaxa, aşa că astăzi voi face un top al acestora, în funcţie de preferinţele mele, evident.

Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!

1. Parcul Carol I

Parcul Carol, care a purtat mult timp denumirea de Parcul Libertăţii, se află pe prima poziţie în preferinţele mele, fiindcă mă leagă enorm de multe amintiri de el, de la plimbatul cu barca pe lacul din interiorul acestuia, până la datul cu sania pe pantele de lângă scările care duc înspre mausoleu.

Carol nu este nici cel mai mare parc din Bucureşti, poate nici cel mai frumos, dar cu siguranţă este unul dintre cele mai liniştite. Poţi merge cu încredere în el, cu prietenul sau prietena, ştiind că singurele lucruri care te vor “deranja”, vor fi păsărelele din copaci sau veveriţele pe care le poţi vedea des pe acolo. De asemenea, Parcul Carol este locul perfect pentru alergat, plimbat cu bicicleta, datul cu rolele sau alte activităţi sportive.

parcul carol ceasintrare parcul carolintrare parcul carolmuzeul tehnic parcul carolinspre intrare carol parcinspre mausoleu parc caroltun parcul caroltun parcul carolmormantul soldatului necunoscutsoldat parcul carolpoteca parcul carolmasa sah parcul carolfloare parcul carolsalcie parcul carolmausoleu parcul carolmausoleu parcul carolgaste parcul carol veverita parcul caroldrum parcul carolcasuta parcul carol floare parcul carolsanie parcul carolfantana parcul carolfantana parcul carol

poteca parcul carolstatuie parcul carol

2. Parcul Tineretului

Parcul Tineretului este total diferit faţă de Carol, în sensul că musteşte de viaţă, că doar d-aia are această denumire. Când eram puşti, ne plăcea să spunem că acest parc este pentru agăţat, iar Carol pentru a merge cu prietena pe care o cunoscusei în Tineretului.

La intrarea dinspre Colegiului Naţional Gheoeghe Şincai, înainte erau amplasate coşuri de baschet, care acum nu mai există, după cum puteţi vedea în videoclipul de mai jos. Deşi nici vorbă să fiu o persoană înaltă, mergeam acolo de multe ori cu prietenii şi mă descurcam eu până la urmă, mai cu o ţinere, mai cu o împingere. Aceste fapte nu prea erau apreciate şi de multe ori iscau tot felul de discuţii.

În Parcul Tineretului poţi să te plimbi cu bicicleta, rolele, să alergi, fiindcă este suficient de mare pentru a practica orice sport îţi doreşti.

De asemenea, Sala Polivalentă şi Orăşelul Copiilor sunt două locaţii care se află în interiorul Parcului Tineretului.

porumbei parcul tineretuluiclovn parcul tineretuluiparcul tineretului sincaicatel parcul tineretuluicopac parcul tineretului alee parcul tineretuluilac parcul tineretuluipescarusi parcul tineretuluidrum pavat parcul tineretuluiporumbei parcul tineretului

3. Parcul Cişmigiu

Update: mai multe poze din Parcul Cişmigiu.

Chiar dacă am trecut de multe ori pe lângă Parcul Cişmigiu, fiindcă se află în inima Bucureştiului, rare au fost momentele când am păşit pe acolo, însă, cu toate acestea, m-am plimbat cu bicicleta pe acolo când eram mic.

Am ajuns anul acesta prin Parcul Cişmigiu, însă nu a fost o vizită cu noroc, pentru că am dat nas în nas cu bunul şi frumos spirit al celor care vopsesc diverse lucruri, fără să pună ceva care să te avertizeze, aşa că atunci când m-am apropiat de gardul proaspăt vopsit, în ideea să fac o frumoasă poză, blugii mei negri, s-au transformat în pantaloni de camuflaj.

Trecând peste aceste lucruri mai puţin plăcute, Cişmigiu, deşi este un parc destul de mic, rămâne unul cochet şi potrivit pentru o plimbare de relaxare în weekend.

 intrare parcul cismigiuintrare parcul cismigiufantana parcul cismigiu flori parcul cismigiuflori parcul cismigiufantana parcul cismigiustatueta parcul cismigiu

4. Parcul Alexandru Ioan Cuza

Parcul Alexandru Ioan Cuza sau IOR, aşa cum îi mai spun locuitorii sectorului 3 al Bucureştiului, este un spaţiu verde de care mă leagă foarte multe amintiri plăcute din copilărie sau mai recente.

Datorită faptului că bunicii din partea tatălui locuiesc în Titan, atunci când îmi petreceam o parte din vacanţă pe la ei, mergeam în fiecare zi în Parcul IOR, acolo unde erau foarte multe locuri de joacă, leagăne, frumosul lac şi aşa mai departe.

Parcul Alexandru Ioan Cuza este unul liniştit, aşa cum este întreg cartierul Titan, unde te poţi plimba atât ziua, cât şi noaptea. Da, m-am plimbat într-o vară, cu o fostă prietenă şi noaptea prin el, deoarece ziua era foarte cald şi ce să vezi, surpriză: nu eram singuri, şi alte cupluri mergeau mânuţă de mânuţă prin el.

5. Parcul Herăstrău

Update: poze şi video din Parcul Herăstrău.

Nu putea exista un top al parcurilor din Bucureşti, fără să incluzi şi Parcul Herăstrău în el. Chiar dacă în ultima vreme nu am mai ajuns pe acolo, deoarece este foarte departe de mine, atunci când eram mic am fost de câteva ori prin el.

Prin liceu, ajungeam la o staţie de Parcul Herăstrău, deoarece mergeam zi de zi la Ştrandul Tineretului, un loc superb şi curat, de care au avut alţii grijă să-şi bată joc. Şi pentru că ne aflam atât de aproape de parc, din când în când mai mergeam şi prin el.

Parcul Herăstrău este perfect pentru alergat, pentru mers cu vaporaşul sau doar pentru plimbat. De asemenea, în interiorul acestuia era şi un mic circuit de karting.

Parcul Herăstrău este unul mare, dacă nu chiar cel mai mare din Bucureşti, aşa că dacă ai de gând să-l ocoleşti pe jos, trebuie să te gândeşti bine înainte să încerci aşa ceva, pentru că am făcut asta şi nu este un lucru tocmai uşor.

Share it on:
TwitterFacebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *