Un campionat slab, insa mult mai curat decat inainte

bike fest fotbal

Campionatul intern de fotbal al Romaniei este unul slab, acesta fiind si motivul pentru care nu am mai scris in ultimul timp despre acesta. Pentru ca pur si simplu nu am ce sa scriu. Daca nu ar mai fi Steaua, care nici ea nu a jucat prea stralucit in ultima perioada, nu m-as mai uita la el, deoarece ar fi pierdere de timp.

Pentru ca nu sunt bani, pentru ca nu avem investitori puternici, pentru ca, pana la urma, nivelul de trai din tara noastra este unul scazut, iar spectatorii nu-si pot permite sa achite biletele de acces la partidele favoritilor si asa mai departe.

Motivele sunt multe, insa realitatea este una singura: avem un campionat extrem de slab. Un campionat slab, insa infinit mai curat decat era inainte. Si aici ma refer in special la echipe, pentru ca au mai fost discutii in legatura cu erorile de arbitraj impotriva adversarelor formatiei A.S.A Targu Mures.

Echipele noastre, in marea lor majoritate, au inceput sa joace curat. Doar pe teren. Pentru ca au disparut acele persoane toxice din jurul lor. Unele s-au lasat de fotbal pentru ca nu mai sunt atat de multi bani in jurul acestui fenomen, cel putin la noi, iar altele au ajuns la inchisoare.

Astfel, echipele de fotbal din Romania au inceput sa respire si chiar daca nu joaca la un nivel pe care ni l-am dori, macar sunt cu mult mai curate decat erau inainte. Nu ai cum sa nu apreciezi acest lucru, care poate fi o portita, o raza de speranta, si pentru un fotbal mai de calitate.

Cel mai bine am observat acest lucru ieri, atunci cand Otelul Galati a invins A.S.A Targu Mures. Otelul Galati, o echipa care deja retrogradase, care are jucatori neplatiti de luni de zile si multe alte probleme, asta insemnand ca ar fi putut foarte usor ca macar sa nu o intereseze prea mult meciul de ieri, si-a aparat corect sansele si s-a dus cu fruntea sus in a doua liga de fotbal a Romaniei.

Otelul Galati este o echipa care a luptat pentru ea, nu pentru Steaua. Nu s-a dat la o parte, desi putea foarte usor sa faca acest lucru. La fel si C.S.M.S Iasi, adversala de ieri a Stelei. La fel si Astra, etapa trecuta. In acelasi mod au jucat cam toate celelalte echipe, in intreg campionatul.

Nu are cum sa nu te bucure asa ceva, deoarece corectitudinea este un prim pas, extrem de important, catre performanta.

Poate ca vom avea candva si un fotbal mai de calitate, cladit pe jocuri care se disputa doar pe teren.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *