Vesel sau sobru?

Vesel sau sobru

In fiecare zi intalnim persoane, pe strada, la munca, in cafenele, care fie sunt prea vesele si ne pot inveseli pe noi, sau ne pot crea nervi deoarece noi nu avem in acea zi o stare de spirit prea buna. Alti oameni sunt mult prea sobri, atunci cand noi ne-am dori ca ei sa fie un pic mai senini, mai deschisi, mai zambitori. Tinand cont de aceste lucruri, cum este mai bine sa fii: vesel sau sobru? Cred ca este in regula sa fii cate putin din ambele stari emotionale, pentru ca nu este bine nici sa cazi intr-o extrema, sau dintr-una in alta. Sunt momente in viata cand trebuie sa zambim, pentru a le aduce altora un pic mai multa bucurie, chiar daca pentru noi treburile nu stau atat de bine, insa pentru cei dragi sufletului nostru trebuie sa facem orice sacrificiu. Cu alte ocazii, trebuie sa zambim pentru a ne face chiar noua insine bine, pentru ca zambetul, rasetul ne face mai frumosi si ne creeaza acea stare de spirit pozitiva, de care avem cu totii nevoie.

Cand vine vorba de sobrietate, trebuie sa avem putin si din aceasta, tot in functie de situatia in care ne gasim. Daca suntem cu persoana pe care o iubim, foarte rare sunt ocaziile in care aceasta doreste sa fim sobri, pentru ca de multe ori viata in care traim este destul de gri si nu mai trebuie sa accentuam si noi culoarea. In relatia cu sefii nostri, sau cu angajatii pe care ii avem, se cere o anumita doza de sobrietate pentru a putea tine lucrurile in ordine si in fagasul normal. Sunt multe cazurile in care trebuie sa zambim si sunt destule si situatiile in care trebuie sa fim sobri, asa ca un anumit echilibru si putere de judecata se cere si aici, pentru a putea analiza situatiile si a actiona corespunzator.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *