Pluginuri WordPress pe care le folosesc

pluginuri blog wordpress

Deoarece Bogdan m-a intrebat ce pluginuri WordPress folosesc, am zis ca nu ar strica sa le enumar intr-un articol pentru toti. Inainte foloseam patru pluginuri WordPress, acum am sapte active si cinci inactive. Stiti ca nu-mi place sa folosesc prea multe, deoarece ingreuneaza blogul si pot reprezenta gauri de securitate. Evident, daca eu utilizez sau imi place un lucru, nu inseamna ca-i valabil pentru toata lumea sau ca nu exista si altele mai bune, mai folositoare.

Pluginuri WordPress active:

1. Ad Inserter

Ad Inserter este un plugin WordPress care te ajuta sa-ti plasezi reclamele pe blog, unde vrei, cum vrei, cate vrei. Am incercat mai multe pluginuri de acest tip si acesta mi s-a parut cel mai in regula.

2. Akismet

Akismet este un plugin WordPress cunoscut si folosit de catre toata lumea, fiindca te ajuta in lupta cu mesajele nedorite. Cu toate acestea, nu multi il seteaza asa cum trebuie, in sensul ca nu bifeaza „Silently discard the worst and most pervasive spam so I never see it”. Daca sunteti ca mine si nu va place sa vedeti spam prea mult nici macar in dosarul creat special pentru mesajele nesolicitate, nu uitati sa bifati acea optiune.

3. Decent Comments

Pe „Decent Comments” il folosesc pentru „Comentarii recente”, fiindca are o multime de optiuni de care aveam nevoie, inclusiv cea care iti permite sa elimini linkurile celor care comenteaza, pentru a nu-ti dauna la SEO.

4. Google XML Sitemaps

Google XML Sitemaps este un plugin „must have”, care te ajuta la SEO, fiindca realizeaza o harta a blogului care vine in ajutorul robotilor motoarelor de cautare, cei pe care ii si anunta de fiecare data cand iti actualizezi site-ul.

5. Most and Least Read Posts Widget

Most and Least Read Posts Widget este un plugin WordPress pe care il folosesc pentru „Articole apreciate”.

6. W3 Total Cache

W3 Total Cache este cel mai bun plugin WordPress pentru a-ti optimiza blogul. Multi se plang ca nu mai este actualizat atat de des, deoarece oamenii sunt obisnuiti sa faca update des la orice, indiferent ca este nevoie sau nu. W3 Total Cache are tot ceea ce iti trebuie la aceasta ora pentru a-ti face mai rapid blogul, asta insemnand ca lucruri adaugate doar sa fie nu ar face altceva decat sa-l ingreuneze. Desigur, cand a fost vorba despre vreo vulnerabilitate, a fost actualizat.

7. WPtouch Mobile Plugin

WPtouch este un plugin WordPress care-ti optimizeaza site-ul pentru dispozitivele mobile. Dupa cum vedeti, pe desktop am o tema, iar pe mobil am alta. Am ales aceasta solutie deoarece tema pe care o foloseam nu mai indeplinea cerintele Google PageSpeed in ceea ce priveste experienta utilizatorului.

Imi era foarte usor sa pun o tema responsive, insa as fi stricat magia blogului care se incarca foarte rapid. Varianta desktop a indexului are pana in 50 kB, cu tot cu poze, fiind, probabil, unul dintre cele mai mici si mai rapide bloguri. Se incarca instant, indiferent ca te afli in Romania sau orice alt colt al lumii.

Si pe mobil se incarca la fel de repede, mai ales ca acolo nu exista poze pe index. In plus, tema de mobil imi place mai mult decat cea pentru desktop. Este simpla, curata. Prefer aspectul de blog clasic.

Daca folositi o tema responsive, nu aveti nevoie de WPtouch.

Asa cum v-am scris la inceput, mai sunt si alte pluginuri folositoare, cum ar fi cel pentru a adauga codul „Google Analytics”, daca tema pe care o folositi nu are deja inclusa aceasta optiune. Google Analytics te ajuta sa vezi daca sunt probleme cu blogul, ajuta la SEO si asa mai departe. Eu nu-l folosesc in fiecare zi, pentru ca face apel la JavaScript, ceea ce nu am pe versiunea desktop a blogului, si sa adaugi inca vreo cateva zeci de kB in plus fata de cei 50, nu este o optiune, mai ales daca vrei un blog mic, insa cu note mari pe orice test de viteza.

Poate nu scriu cel mai bine, poate nici nu am cel mai frumos blog, insa, cu siguranta, este unul care se incarca rapid.

Pluginuri WordPress inactive, adica unele pe care le folosesc din cand in cand:

1. Broken Link Checker

Broken Link Checker este un plugin WordPress foarte folositor, fiindca, asa cum spune si numele, te ajuta sa identifici linkurile care nu mai functioneaza, pentru o experienta cat mai buna a utilizatorilor si in ideea de a nu fi penalizat de catre Google. De obicei, imi este de folos pentru a identifica videoclipurile YouTube care nu mai functioneaza, deoarece au fost sterse, canalul a fost inchis de catre Google etc Ca un sfat, puneti pe blog doar videoclipuri de pe canalele YouTube ale celor care le-au realizat, pentru ca asa veti scapa de o multime de batai de cap.

2. Bulk Move

Bulk Move este un plugin WordPress care te ajuta sa muti sau stergi articole de pe blog. Poti sa le muti pe toate, dintr-o categorie in alta, sau doar o parte, in functie de taguri.

3. Google Analytics

Google Analytics un plugin WordPress despre care v-am scris mai sus.

4. Tako Movable Comments

Tako Movable Comments este un plugin WordPress care te ajuta sa muti comentariile pe care utilizatorii tai le-au lasat pe unde nu trebuie.

5. WP-Optimize

WP-Optimize este pluginul pe care il folosesc cel mai des, dintre cele inactive, fiindca te ajuta sa optimizezi baza de date a blogului. Este sigur, il utilizez de mult timp. Puteti sa-i folositi toate optiunile, deoarece nu strica nimic. Chiar si asa, inainte de a-l utiliza, nu este rau sa faceti un backup al blogului.

Pluginurile le puteti descarca direct din interfata WordPress (Plugins – Add New – Search) sau pentru cei obisnuiti cu Google, dati un search pe „WordPress plugins”, intrati pe primul rezultat si cautati acolo pluginul pe care il doriti.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Un comentariu

  1. Le-am descoperit si eu de curand pe ultimele doua. Mi se par foarte utile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *