A venit la uşa ei îmbrăcat doar în palton

Un american, pe numele lui Jason Willis, în vârstă de 31 de ani, s-a gândit că face o glumă tare bună dacă pune poza vecinei lui, împreună cu numele şi adresa, pe mai multe site-uri de întâlniri on-line, scriu cei de la jrn.com.

Aşa a gândit, aşa a făcut şi în scurt timp uşa simpaticei sale vecine a fost asediată de către pretendenţi la mâna acesteia, mai ales că textul scris de către Jason Willis era unul extrem de incitant, care conţinea trimiteri sexuale.

Unul dintre cei care şi-au făcut apariţia la uşa ei a venit îmbrăcat numai într-un palton, probabil gândindu-se că timpul irosit cu dezbrăcarea ar putea fi folosit în scopuri mult mai bune.

Cum gluma nu a fost tocmai gustată de către vecină, aceasta a luat legătura cu poliţia şi s-a ajuns într-un final la Jason Willis, care mai întâi a fost arestat şi la scurt timp condamnat la 30 de luni de închisoare cu suspendare, timp în care nu are voie să folosească Internetul, pentru că dacă o va face riscă să-şi petreacă restul pedepsei în penitenciar.

Judecătorul care a pronunţat sentinţa şi-a argumentat interdicţia în ceea ce priveşte dreptul de a mai folosi Internetul, pentru toată perioada în care este sub observaţie, spunând:

“Dacă eşti prins beat la volan, nu mai ai voie să conduci. Pentru mine, ceea ce a făcut el pe Internet este de neconceput. Toată lumea ştie că a greşit, chiar şi el a acceptat acest lucru”.

Jason Willis are la dispoziţie 30 de zile pentru a face dovada că s-a deconectat de la Internet.

Jason Willis:

Jason Willis picture

Vecina:

Jason Willis neighbor photo

Foto: jrn.com

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *